În ziua de 13 martie 2013, Cardinalul Protodiacon Jean-Louis Tauran vestea Bisericii Catolice și lumii întregi, de la balconul Bazilicii „Sfântul Petru” din Vatican, Habemus Papam - „Avem Papă”, în persoana lui Jorge Mario Bergoglio, Cardinalul Arhiepiscop de Buenos Aires, călugăr din Ordinul Societății lui Isus. Această alegere a surprins o lume întreagă, fiindcă Jorge Mario Bergoglio era primul călugăr iezuit devenit urmaș al Sfântului Petru pe Scaunul Apostolic al Romei, primul papă care-și lua numele sărăcuțului din Assisi, Sfântul Francisc, și totodată primul papă de pe continentul sud-american.
Cea dintâi apariție a sa în calitate de Suveran Pontif, scurtă în cuvinte, dar profundă în semnificații, a dat și tonul întregului său pontificat, în care discernem azi cu limpezime două linii directoare: comuniunea eclesială și confesională, dincolo de diferențele teologice, dogmatice și liturgice, și întrajutorarea săracilor, prin invitații repetate la solidaritate, la construirea de poduri, iar nu de ziduri, prin insistențe pentru a cultiva pacea, iertarea reciprocă, vindecarea rănilor din trecut.
Comuniune intercreștină
Comuniunea eclesială este nota dominantă a pontificatului său, pe care Papa Francisc a moștenit-o de la Conciliul Vatican II (1962-1965), dorit și convocat de Cardinalul Angelo Roncalli, fost Nunțiu Apostolic la Sofia și în Turcia, devenit Papă în anul 1959 sub numele de Ioan al XXIII-lea - unul dintre aceia care, în ierarhia Bisericii Catolice, i-au fost modele grăitoare -, și continuat apoi și implementat de succesorul acestuia, Papa Paul al VI-lea (1963-1978). Acest Conciliu a marcat un pas decisiv atât în demersul unității dintre creștini, prin promulgarea documentului Unitatis Redintegratio, cât și în dialogul Bisericii Catolice cu alte religii ale lumii, prin promulgarea documentului Nostra Aetate.
Înscăunarea Papei Francisc la Roma, la 19 martie 2013, i-a adus față în față pe cei doi lideri ai lumii creștine, Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului și Papa Francisc, fapt istoric ce avea să crească spiritul comuniunii și fraternității între tradiția apuseană și cea răsăriteană. Acea întâlnire a prefigurat o alta, istorică și ea, petrecută la Ierusalim, în anul 2014, când, la 50 de ani după ce Patriarhul Athenagoras I al Constantinopolului îl întâlnise pe Papa Paul al VI-lea, au fost înlăturate excomunicările reciproce din anul 1054 dintre cele două Biserici, cei doi întâistătători reînnoind, în spiritul predecesorilor, dorința lor de comuniune.
Vizita memorabilă din România, din anul 2019, desfășurată sub egida: „Să mergem împreună”, s-a aflat tot sub semnul comuniunii intercreștine. Papa Francisc a reușit să strângă în juru-i, în toate locurile pe unde a trecut, București, Iași, Miercurea-Ciuc și Blaj, oameni de bunăvoință care au proclamat dorința de unitate între creștini, după modelul comunităților din primele veacuri, care puneau în centrul kerigmei propovăduirea lui Iisus Hristos mort și înviat pentru mântuirea tuturor oamenilor. Putem lua ca un semn faptul că Bunul Dumnezeu l-a chemat pe Papa Francisc în casa lui în zilele când întreaga creștinătate prăznuiește „sărbătoarea sărbătorilor”, așa cum o numeau primii creștini, Paștile sau Învierea Domnului, în aceeași zi în care, în urmă cu 1.700 de ani, la primul Conciliu de la Niceea (325), s-a hotărât metoda de calcul a sărbătorii Paștilor pentru toți creștinii. Papa Francisc rămâne în istorie ca un vizionar și un profet al unității creștinilor și în el ne punem speranța ca de acolo, din „casa Tatălui”, să mijlocească pentru noi harul iertării, reconcilierii și comuniunii.
Solidaritate şi ajutorarea celor nevoiași
Solidaritatea față de cei nevoiași este o altă constantă a Conciliului Vatican II, încarnată în timpul pontificatului său de Papa Francisc. Fiind primul născut într-o familie cu cinci copii, în Buenos Aires, în anul 1936, dintr-un tată imigrant italian, din Piemont, stabilit în Argentina în anul 1927, și o mamă argentiniană, tot dintr-o familie de imigranți italieni, din Liguria, Jorge Mario a cunoscut nevoile sociale cu care se confrunta țara sa, a făcut față regimului totalitar militar condus de generalul Pinochet, a avut probleme de sănătate, fiindu-i amputată o bucată din plămânul drept, la vârsta de 21 de ani, când s-a hotărât și să devină preot, în Ordinul iezuiților. Misiunile care i-au fost încredințate în cadrul Ordinului l-au adus mereu în preajma oamenilor nevoiași și săraci, atât din punct de vedere social, cât și spiritual.
A fost numit Provincial al Ordinului iezuit în Argentina și chemat apoi de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea să fie Episcop auxiliar la Buenos Aires. Remarcându-se prin fapte de caritate și printr-o pastorală a proximității cu oameni din cartierele cele mai defavorizate, a ajuns episcop titular al celei mai însemnate episcopii din Argentina. Însăși deviza sa episcopală s-a aflat sub semnul solidarității și al ajutorării celor nevoiași: Miserando atque eligendo - „Prin milostivire și prin alegere”. Sub pontificatul său, Biserica Catolică a fost invitată să trăiască două mari jubilee: Jubileul Milostivirii Divine, 2015-2016, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la închiderea Conciliului Vatican II, și Jubileul din acest an, pus sub semnul speranței, care marchează împlinirea a 2.025 de ani de la nașterea Mântuitorului și a 1.700 de ani de la primul Conciliu ecumenic, ținut la Niceea (325). Scopul acestor jubilee a fost tocmai acela de a oferi credincioșilor din lumea întreagă prilej de solidaritate și ajutor reciproc, de promovare a valorilor evanghelice și a împlinirii faptelor de milostenie predicate de Iisus Hristos Însuși în Evanghelia după Sfântul Matei, capitolul 25.
Biserica și omenirea vor păstra, cred cu tărie, despre Papa Francisc, amintirea unui Păstor după inima Domnului, care a știut să meargă și să întâlnească pe tot omul, de orice culoare, limbă, cultură sau apartenență religioasă, pentru a-L predica pe Domnul Iisus Hristos cel Înviat, după modelul Sfântului Petru, care primește de la Iisus această misiune: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi!” (Luca 22, 32). Acesta era și răspunsul pe care-l dădea jurnaliștilor Papa Francisc, atunci când revenea dintr-o călătorie pastorală: „Am fost să-i întăresc pe frații mei în credința în Isus Christos”.
(Ieromonah Lucian Dîncă, Augustinian Asumpționist)
.jpg)
