Părintele academician Mircea Păcurariu, dascălul nostru

Am aflat vestea tristă a trecerii la cele veșnice a părintelui academician Mircea Păcurariu, părintele nostru, cel care a dăruit Școlii de teologie și Bisericii noastre peste 50 de ani de slujire, timp în care a coordonat şi a învățat peste 50 de generații de viitori preoți sau profesori şi a revenit acum în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu pentru altă slujire. A slujit toată viața lui pe Hristos de la catedră și de la Altar. Acum a venit ca să asculte Liturghia și celelalte sfinte slujbe care se vor oficia în Catedrala Mitropolitană până la slujba de înmormântare.

Părintele academician Mircea Păcurariu lasă un gol mare în teologia ortodoxă, în Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, fiind cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române, dar a lăsat în urmă atâtea generații de ucenici, a lăsat în sufletul nostru, foștii săi studenți, dragostea și prețuirea față de Altar, față de teologie ca știință, față de Biserică, ca viață administrativă, dar și ca viață spirituală. Am rămas cu amintirea acelei seriozități, dar și cu zâmbetul pe care îl păstrează și acum, în momentul trecerii la cele veșnice. Ultimele clipe pe care ni le va oferi cu chipul său vor face un transfer de la chipul real la cel zugrăvit în tablou, cu acea seriozitate a sa, dar și cu acea blândețe. A ajuns să fie recunoscut și consacrat de cele mai înalte foruri ale științei, de Academia Română și de alte foruri internaționale.

Va fi păstrat în sufletul nostru cu acest apelativ pe care l-au primit marii noștri părinți, cum sunt părintele Stăniloae, părintele Braniște, și iată acum părintele Păcurariu. Toată lumea știe cine a fost, ce a lăsat el teologiei noastre.

În numele tuturor ucenicilor, în numele Facultății de Teologie din Sibiu, în numele Arhi­episcopiei Sibiului și al Mitropoliei Ardealului, aducem primul omagiu de cinstire celui pe care îl conducem acum pe drumul veșniciei, împăcat cu Dumnezeu și cu sine însuși, într-o luciditate mentală păstrată până în ultima clipă a vieții. Și-a purtat neputințele fizice până când, iată, sufletul I l-a dăruit Creatorului înapoi.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!