Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Trei ani de la plecarea la Domnul a arhimandritului Placide Deseille

Trei ani de la plecarea la Domnul a arhimandritului Placide Deseille

Galerie foto (1) Galerie foto (1) In memoriam
Un articol de: Felicia Dumas - 07 Ian, 2021

În urmă cu trei ani, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, după calendarul nou (gregorian), sau chiar de sărbătoarea Nașterii Domnului, după calendarul vechi, neîndreptat (iulian), respectat în Sfântul Munte de unde era cu metania, părintele arhimandrit Placide Deseille (1926-2018) pleca la Domnul, discret și senin, în smerenie și cu încredințarea întâlnirii cu El, în lumina Împărăției Sale. 

După ce a odihnit atâtea suflete de francezi și occidentali convertiți la Ortodoxie, bătrânul avvă se muta astfel la odihna veșnică, din latura celor drepți. Pentru oricine vizitează una dintre ctitoriile sale, metocuri ale lavrei athonite Simonos Petra, mănăstirea de maici de la Solan, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, a doua cea mai mare mănăstire ortodoxă din Franța, după cea de la Bussy (aflată tot sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice), sau Mănăstirea „Sfântul Antonie cel Mare” de la poalele masivului muntos Vercors, moștenirea părintelui Placide este evidentă. Cele două mănăstiri și mai cu seamă aceasta din urmă, situată într-o regiune a bătrânei Franțe în care cultul Sfântului Antonie cel Mare datează din veacul al 11-lea, când în biserica abațială de la Saint-Antoine l’Abbaye au fost aduse de la Constantinopol moaștele întregi ale întemeietorului monahismului (și care de atunci se găsesc acolo), au fost construite practic de la zero sub îndrumarea sa. Cele două biserici bizantine, și celelalte construcții necesare vieții monahale ce întregesc arhitectonic ansamblurile mănăstirești, surprind prin apariția lor aproape miraculoasă în Franța laică și secularizată, încă creștină, dar obișnuită mai cu seamă cu goticul și neogoticul semețelor și superbelor sale catedrale.

Moștenirea părintelui arhimandrit Placide Deseille nu este însă doar una materială, arhitecturală, deși și aceasta este esențială prin anvergura demersului de a transporta în Fran­ța frumusețea, unicitatea și prestanța catholiconului athonit. Biserica „părinților” de la „Sfântul Antonie cel Mare” a fost și împodobită în interior cu un program iconografic de excepție de pictorul rus Iaroslav Dobrinin și soția sa, Galina, ceea ce o transformă într-o mărturie evidentă a comuniunii dintre Biserica Rusă și Tronul Ecumenic, sub jurisdicția căruia se află metocurile athonite întemeiate de părintele Placide, dincolo de toate vicisitudinile geopolitice ale istoriei omenești contemporane. Monumentală prin arhitectura sobră și impunătoare, sublimare a eleganței bizantine și a stilului roman vechi francez, biserica mare a mănăstirii de maici de la Solan s-a înălțat sub privirea limpede, răbdătoare și încrezătoare a părintelui arhimandrit, care a văzut-o crescând, dar nu a mai apucat să participe la sfințirea ei, în 2019, de către Mitropolitul grec al Franței, Înaltpreasfințitul Părinte Emmanuel, Exarhul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în prezența părintelui arhimandrit Elisei, starețul Mănăstirii Simonos Petra. Eveniment unic și extrem de rar în Franța, unde nu se mai construiesc biserici creștine în general, iar ortodoxe, cu atât mai puțin, dar deosebit de emoționant pentru toți locuitorii francezi din regiune, inclusiv pentru autoritățile locale prezente la târnosire.

„Să trăiți așa cum a făcut Patéra Plakida”

Însă moștenirea cea mai importantă a părintelui Placide este una spirituală, în care sunt cuprinși laolaltă, așa cum erau și adunați la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din mănăstirile sale, toți fiii și fiicele sale duhovnicești, adică atât călugării și maicile din cele două obști (și chiar din alte comunități monahale), cât și credincioșii laici, din Franța sau din alte colțuri ale lumii, dintre care cei mai mulți botezați ortodocși de gheronda. Iar acestora li se adaugă și numeroși preoți de mir din diaspora ortodoxă. Tuturor le-a fost părinte duhovnicesc și păstor, iar celor dintâi le-a fost și model de viață monahală ortodoxă, într-o Franță neobișnuită cu Ortodoxia. Pentru monahismul athonit, cunoscut pentru autenticitatea, rigoarea și fermitatea trăirii sale duhovnicești, părintele Placide rămâne un reper firesc, plămădit proniator de suflarea Duhului în veacul al 20-lea în pământul Franței profund laicizate și secularizate, dar cu o tradiție creștină apuseană dintre cele mai puternice, pe care gheronda o prețuia atât de mult. O dovedește memoria duhovnicească a marilor părinți aghioriți contemporani, care îl pomenesc pe Patéra Plakida cu evlavie, ca pe unul de-al lor. Îl menționez aici doar pe gheronda Efrem Vatopedinul, starețul lavrei Vatopedu, care, într-una din numeroasele sinaxe on-line cu care ne-a bucurat în vremuri de pandemie pe noi, credincioșii ortodocși de pretutindeni, îi răspundea clar și răspicat unui tânăr călugăr din Franța care îl întreba cum să facă să trăiască monahismul ortodox în această țară occidentală laică: „Să trăiți așa cum a făcut părintele Placide (Patéra Plakida)”. Fără explicații suplimentare, deoarece pentru dânsul numele părintelui Placide nu are nevoie de nici o altă precizare, fiind înscris în patrimoniul viu al tradiției monahale athonite contemporane, arvunitoare de viață veșnică în Împărăția lui Dumnezeu, chiar dacă asociat aici, pe pământ, cu spațiul geografic al unei țări occidentale secularizate.

În duhul tradiției ortodoxe, în general, și al marilor părinți aghioriți, în special, gheronda Placide i-a învățat pe toți ucenicii săi, și pe călugări, și pe mireni, că nu există două spiritualități diferite în Ortodoxie, una mai înaltă, rezervată doar monahilor, și alta mai puțin riguroasă și mai plină de iconomie, destinată celor din lume. Cu toții caută aceeași plinătate a lucrării harului, a iubirii față de Domnul și de semeni, a unirii cu Dumnezeu. Și pe unii, și pe ceilalți i-a odihnit în dragostea de aproapele care l-a caracterizat la modul desăvârșit, în bunătatea și lumina harului care-l sălășluia în chip evident, din mila Domnului Căruia I-a consacrat întreaga viață. Această odihnire era simțită de toate sufletele, chiar și de cei care nu erau ortodocși. O mărturisește, printre alții, ziaristul creștin Jean-Claude Noyé în ­Introducerea sa la lucrarea Mărturia unui călugăr ortodox: „Cu o barbă lungă şi albă, prin care-şi trece deseori mâna cu un gest dezinvolt, îmbrăcat în haină monahală, sprijinindu-se la mers într-un baston, părintele Placide Deseille impresionează imediat printr-o înfăţişare de bătrân înţelept. [...] Eram cucerit de naturaleţea sa. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că în acelaşi timp eram şi mirat de fermitatea cuvintelor sale care îl situau fără doar şi poate printre reprezentanţii unei ortodoxii ferme şi chiar stricte” (Părintele Placide Deseille, Mărturia unui călugăr ortodox. Convorbiri cu Jean-Claude Noyé, traducere din limba franceză şi prefaţă de Felicia Dumas, Editura Doxologia, Iaşi, 2011, p. 23).

Gheronda le-a lăsat ucenicilor și ucenicelor sale și multă hrană spirituală, toate scrierile sale fiind alcătuite în acest scop, al folosului duhovnicesc și sporirii lor întru desăvârșirea rodirii harului Duhului Sfânt. Șase dintre ele, lucrări fundamentale de teologie dogmatică, de tâlcuire a învățăturii duhovnicești a Sfinților Părinți, a Evangheliilor citite la duminicile și sărbătorile de peste an sau a învățăturii de credință a Bisericii, de explicare a vieții monahale, ori a convergențelor și divergențelor dintre învățătura Bisericii Una, Sfântă, sobornicească și apostolică, și Catolicism, au apărut și în limba română, la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, atât de drag inimii părintelui arhimandrit. Toate sunt hrănite din Sfânta Scriptură și mai ales din scrierile Sfinților Părinți, pe cei mai râvnitori dintre ei traducându-i personal în franceză (este vorba despre Sfinții Isaac Sirul, Ioan Scărarul și Macarie cel Mare). Tot ca un părinte iubitor, care se îngrijește de hrana duhovnicească a fiilor și fiicelor sale, le-a tradus într-o limbă franceză superbă și Psaltirea Septuagintei, pe care o considera „cartea de rugăciune prin excelență a Bisericii”. Ca să nu mai vorbim despre neobosita lucrare de traducere (tot în franceză) a tuturor slujbelor Bisericii, a întregului tipic liturgic athonit, a numeroase acatiste și rugăciuni.

Plecând la Domnul, părintele arhimandrit nu și-a abandonat ucenicii; dacă în timpul vieții i-a odihnit pe fiecare în parte și i-a așezat laolaltă, într-o minunată comuniune care a depășit granițele Hexagonului (marea lor majoritate intelectuali de marcă, dar învățați să cultive smerenia, erau, desigur, francezi, dar și elvețieni, belgieni, olandezi, germani, maghiari, polonezi sau români), după ce s-a mutat la viața cerească, gheronda nu numai că se roagă pentru ei, dar îi și cercetează spre încurajare pe calea spre Împărăție, după cum mărturisesc cu toții, plini de emoție și recunoștință. Și câtă nevoie nu avem de cercetările și de rugăciunile sale, mai cu seamă în aceste vremuri de mare încercare! Îi cerem așadar, cu pioasă evlavie și cu îndrăzneală, să continue să ne fie rugător în ceruri, așa cum ne-a fost și pe pământ.

Citeşte mai multe despre:   Arhim. Placide Deseille