Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Mesaje și cuvântări Învierea lui Hristos - lumina bucuriei veşnice

Învierea lui Hristos - lumina bucuriei veşnice

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Mesaje și cuvântări
Data: 09 Aprilie 2015

„Bucuraţi-vă pururea întru Domnul!Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă!“(Filipeni 4, 4)

Hristos a înviat!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioa­se,

Pentru Ortodoxie, săr­bătoarea Sfin­te­lor Paşti este o icoa­nă de lumină a bu­cu­­riei veşnice din Împărăţia ce­ru­rilor. Însă această bucurie a­re izvorul în Iisus Hristos Cel răs­­tignit şi înviat, Biruitorul pă­­­catului, al iadului şi al mor­ţii. Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur această bi­ru­in­ţă a lui Hristos Cel răstignit şi înviat: „Deşi Stăpânul nostru a învins, deşi El a înfipt trofeul, to­tuşi veselia, bucuria, este co­mu­­nă, este şi a noastră. Căci pen­tru mântuirea noastră s-au fă­cut toate. Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin a­celea l-a biruit Hristos pe dia­vo­l. (…) Prin pom l-a biruit dia­vo­lul pe Adam; prin Cruce l-a bi­ruit Hristos pe diavol. Lem­nul acela, cel dintâi, a trimis în iad, iar lemnul acesta, al Cru­cii, a chemat din iad pe cei ple­caţi acolo. Lemnul acela, cel din­tâi, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, iar lemnul a­cesta, al Crucii, L-a arătat tuturor gol pe Biruitor, pironit în vârful Crucii. Şi iarăşi, moarte în­tr-o parte, şi moarte în alta: u­na a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat cu a­devărat pe cei ce muriseră îna­inte de moartea lui Hristos. «Ci­ne va grăi puterile Dom­nu­lui şi cine va face auzite toate la­udele Lui?» (Psalmul 105, 2). Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborâţi şi am în­vi­at. Am fost biruiţi şi am ajuns bi­ruitori. Acestea-s faptele cele mari ale Crucii! Acestea-s do­ve­zi­le cele mari ale Învierii! As­tăzi îngerii saltă şi toate pute­ri­­le cereşti se veselesc şi cântă îm­preună pentru mântuirea în­tregului neam omenesc. (…) As­tăzi a eliberat Domnul din ti­rania diavolului firea ome­neas­­c­ă şi a întors-o la nobleţea ei de mai înainte. (…) Astăzi, pre­tutindeni, peste toată lu­mea, bucurie şi veselie du­hov­ni­cească. Astăzi poporul în­ge­resc şi corul puterilor celor de sus se veselesc de mântuirea oa­menilor“ 1.

Întrucât Hristos Cel răstignit şi înviat este izvorul bucu­riei depline şi netrecătoare (cf. Ioan 17, 13), legătura vie cu El, prin credinţă puternică, rugă­ciu­ne fierbinte şi fapte bune, a­du­ce bucurie în viaţa Bisericii şi în sufletele credincioşilor. A­ceas­tă bucurie a credinţei în Hris­tos şi a iubirii statornice fa­ţă de El este o constantă a vie­ţii creştine şi este numită de că­tre Sfântul Apostol Pavel bu­curie în Domnul (cf. Fili­peni 4, 4). Ea este roadă a Du­hu­lui Sfânt în sufletul omului cre­dincios şi iubitor de Hristos şi de semeni (cf. Galateni 5, 22) şi arvună a bucuriei veşnice din Îm­părăţia lui Dumnezeu (cf. Ro­mani 14, 17). Această bucu­rie, ca prezenţă a harului lui Hris­tos în sufletul omului cre­din­­cios, luptător cu păcatul şi cu greutăţile vieţii, nu piere nici în vreme de încercare (cf. 2 Co­rinteni 6, 10; 7, 4; 1 Tesa­lo­ni­c­eni 1, 6; 2, 19), ci, dimpo­tri­vă, creşte când creştinul cre­dincios suferă pentru Hristos şi pen­tru Biserică (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13). În viaţa du­hov­nicească a creştinului, bu­cu­­ria credinţei se intensifică şi se statorniceşte prin rugăciune fier­binte, prin pocăinţă şi ier­ta­re de păcate, prin eliberarea de pat­imile egoiste, prin cuvântul bun şi prin fapta cea bună, prin viaţă curată şi iubire sfântă. Ea devine bucurie permanentă a celor ce înaintează pe calea sfinţeniei.

În „laboratorul învierii“ primim bucuria preaslăvită a mântuirii

Când Sfânta Biserică a lui Hris­­­tos cheamă pe toţi oamenii la mântuire, ea îi cheamă de fapt să cunoască această bucu­rie sfân­tă în Hristos - Izvorul bu­­cu­riei veşnice. După ce Hris­tos-Dom­nul Cel răstignit a în­vi­at din morţi, El întâmpină pe ca­le fe­meile mironosiţe, care ve­ni­se­ră la mormântul Său, cu sa­lu­ta­rea: Bucuraţi-vă! (Matei 28, 9).

Când Hristos Cel înviat din morţi Se înalţă întru slavă la ce­ruri, El făgăduieşte ucenici­lor Săi că va fi permanent îm­pre­u­nă cu ei şi cu cei ce cred în El, „în toa­te zilele, până la sfâr­şi­tul vea­curilor“ (cf. Matei 28, 20), iar u­cenicii Săi trăiesc cu „bu­curie ma­re“ (cf. Luca 24, 52) a­devărul fă­găduinţei lui Hris­tos şi al pre­zen­ţei Lui în ei, prin lu­crarea Du­hului Sfânt, Mân­gâ­­ietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14).

Bucuria celor ce cred în Hris­tos-Domnul şi-L iubesc pe El este vestită de Sfântul A­pos­tol Petru ca fiind bucurie prea­slă­vită a mântuirii, plină de har şi lumină: „pe El (pe Hris­tos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bu­cu­­rie negrăită şi preaslăvită, do­bândind răsplata credinţei voas­tre, mântuirea sufletelor“ (1 Petru 1, 8-9).

Pacea şi bucuria dăruite Bi­se­ricii de către Hristos Cel în­viat ca pace sfântă şi bucurie ne­g­răită şi preaslăvită ni se des­coperă în luminile şi în­ţe­le­su­rile duhovniceşti şi tainice ale sărbătorii Sfintelor Paşti, în care Biserica lui Hristos de pe pământ trăieşte cel mai intens vocaţia sa cerească: aceea de a fi „la­borator al învierii“ (cum o nu­meşte Sfântul Maxim Măr­tu­ri­si­to­rul) şi „anticameră a Îm­pă­ră­ţiei cerurilor“ (cum o nu­meşte Sfântul Nicolae Caba­si­la).

Învierea lui Hristos, darul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire

Frumuseţile liturgice şi sen­su­­rile duhovniceşti ale săr­bă­to­rii Sfintelor Paşti ne înalţă min­tea şi inima spre lumina sau sla­va netrecătoare a Îm­pă­ră­ţiei lui Dumnezeu în care vor lo­cui drep­ţii şi sfinţii după Învi­e­rea de obşte (cf. Apocalipsa 21, 23).

Iată câteva din înţelesurile du­hovniceşti ale slujbei de În­viere şi ale tradiţiilor creştine de Paşti:

În noaptea Sfintelor Paşti, în­tunericul produs prin stinge­rea luminii şi a lumânărilor în bi­serica locaş de cult, exact la mie­zul nopţii, simbolizează „în­tu­­nericul cel mai din afară“ (Ma­tei 25, 30) al morţii şi al ia­du­lui, în care a coborât Hristos Dum­nezeu cu sufletul Său u­man (cf. 1 Petru 3, 18-19). Tot­o­dată, sufletul viu şi îndumne­zeit al lui Hristos coborât la iad es­te simbolizat de singura can­de­­lă care rămâne aprinsă în bi­se­rică, şi anume candela de pe Sfân­ta Masă, din Sfântul Al­tar, deoarece Sfânta Masă sim­bo­­lizează mormântul Dom­nu­lui Hristos, din care El a înviat. Când protosul (arhiereul sau pre­otul) aprinde lumânarea de Paşti din candela de pe Sfânta Ma­să, iese din Altar şi ridică lu­mânarea în văzul tuturor, a­ceas­­ta semnifică taina ridicării sau Învierii lui Hristos din morţi (în limba greacă, învierea es­te redată prin cuvântul anás­ta­s­is, care înseamnă ridicare). A­poi, de la această singură lu­mâ­nare a protosului, se aprind toa­te lumânările clerului şi cre­din­cioşilor. Prin acest act liturgic se mărturiseşte simbolic a­de­­vărul că Hristos Cel Unul Sfânt este „începătură (a învi­e­rii) celor adormiţi“ (1 Corinteni 15, 20), „întâiul născut din morţi“ (Coloseni 1, 18), „întâiul năs­­cut între mulţi fraţi“ (Ro­mani 8, 29), „Cel dintâi înviat din morţi ca să vestească lumi­nă poporului (evreu) şi neamu­ri­lor“ (Fapte 26, 23). Aşadar, în­­­ţe­legem că Învierea lui Hris­tos este începutul şi temelia în­vi­erii tuturor oamenilor, a în­vi­e­rii de obşte. Din acest motiv, pro­clamarea Învierii lui Hris­tos se face în afara edificiului bi­sericii, în auzul şi în văzul tu­tu­­ror oamenilor, deoarece în­vie­rea sau biruinţa asupra morţii este darul lui Dumnezeu pen­tru întreaga omenire.

La Paşti, toate mărturisesc biruinţa lui Hristos asupra lumii robite de păcat şi moarte

Bucuria Învierii este o bucu­rie mai tare decât suferinţa şi moar­tea, pentru că nu este bu­cu­­rie produsă de lumea robită de păcat şi moarte, ci este bu­cu­­rie izvorâtă din Hristos Cel în­viat, Cel ce a biruit păcatul şi moar­tea. Bucuria Învierii este bu­curia intrării omului în sla­va şi fericirea vieţii veşnice a lui Dumnezeu. Din acest motiv, ca şi sufletele curăţite şi înnoite prin rugăciune şi post, prin po­că­inţă şi împărtăşire euharisti­că, veşmintele liturgice de Paşti sunt albe ca lumina, iar cre­dincioşii ortodocşi poartă hai­ne noi şi frumoase, după ce au zugrăvit şi împodobit şi ca­se­le lor, ca să fie pline de lumi­nă şi frumuseţe.

Lumânările de Paşti simbo­li­­zează lumina lui Hristos Cel în­viat împărtăşită oamenilor. Iar ouăle roşii sau încondeiate de Paşti simbolizează viaţa fru­moa­­să trăită în iubire smerită şi sfântă, care este mai tare de­cât păcatul şi moartea. Crucea u­nită cu lumânarea de Înviere a­rată biruinţa lui Hristos Cel răs­tignit şi înviat asupra rău­tă­ţii demonilor (cf. Coloseni 2, 15), dar şi biruinţa iubirii Sale răstignite asupra urii, invidiei şi violenţei celor care L-au răstignit.

Troparul Învierii: „Hristos a în­viat din morţi cu moartea pe moar­te călcând şi celor din mor­minte viaţă dăruindu-le“, cân­tat pe glasul al V-lea, este o cân­tare de biruinţă şi de bucu­rie care devine în acelaşi timp măr­turisirea şi respiraţia spiri­tu­­ală a Bisericii timp de 40 de zi­le, din noaptea de Paşti şi pâ­nă la sărbătoarea Înălţării Dom­nului. Acest tropar ne a­du­ce bucurie şi lumină în suflet a­tât prin simplitatea formei, cât şi prin bogăţia conţinutului. În el se concentrează toată Evan­ghe­lia sau Vestea cea Bună a iu­birii milostive nesfârşite a lui Dum­nezeu pentru lume, dar şi toa­tă credinţa şi speranţa Bise­ri­cii Ortodoxe, care se hrăneşte din bucuria Învierii lui Hristos.

Forma concisă a troparului În­vierii este salutul pascal: Hris­tos a înviat!, Adevărat a în­viat!, pe care-l adresăm unii al­tora în această perioadă. Sa­lu­tul pascal este o mărturisire de credinţă, care arată că ade­vă­rul Învierii lui Hristos a fost pri­mit de noi pentru a-l trans­mi­­te mai departe lumii; astfel, fi­e­care creştin ortodox devine un vestitor al Învierii Dom­nu­lui, urmând pildei femeilor mi­ro­nosiţe şi Sfinţilor Apostoli, care L-au întâlnit pe Hristos Cel înviat.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne arată iubirea lui Dumnezeu pen­tru oameni şi pentru în­tre­gul univers. Lumina Învierii lui Hris­tos dă sens vieţii creştine zil­nice, pentru că Hristos Cel în­viat, prin harul Său, rămâne tai­nic prezent şi lucrător în Bi­se­rica Sa, până la sfârşitul vea­cu­rilor: „Iată, Eu sunt cu voi în toa­te zilele, până la sfârşitul vea­curilor“ (Matei 28, 20). Lu­mi­na şi bucuria Învierii lui Hris­tos dau sens istoriei uni­ver­­sale a omenirii, pentru că o în­dreaptă spre învierea univer­sa­­lă (de obşte) şi spre judecata u­niversală, adică spre evalua­rea spirituală a vieţii tuturor oa­menilor din toate timpurile şi din toate locurile, potrivit crite­riu­lui iubirii milostive faţă de cei aflaţi în nevoi (cf. Matei 25, 31-46). Lumina Învierii lui Hris­tos dă sens întregii creaţii, î­n­tregului univers sau cosmos, pen­tru că ea îndreaptă actua­lul univers, care îmbătrâneşte, spre „un cer nou şi un pământ nou“, în care „moarte nu va mai fi“ (Apocalipsa 21, 1 şi 4). De a­ce­ea, Biserica Ortodoxă cântă în noaptea de Paşti: „Acum toa­te s-au umplut de lumină şi ce­rul şi pământul şi cele de sub pă­mânt“. Adică acum toate s-au umplut de sens şi de spe­ran­ţă, pentru că existenţa u­ma­­nă şi întreaga creaţie vor fi eli­be­ra­­te şi vindecate de ab­sur­dita­tea şi stricăciunea morţii (cf. 1 Corinteni 15, 51-58).

Însă, dacă nu ar fi înviere a mor­­ţilor, viaţa omului, ca fiin­ţă ra­ţională, liberă şi iubi­toa­re, s-ar reduce la un orizont bi­ologic li­mitat, care se termi­nă la mormânt.

„Credinţa-n zilele de apoi/E singura tărie-n noi“

Fără înviere, toate idealu­ri­le omenirii de adevăr, dreptate, bu­nătate şi iubire sinceră ră­mân fără suport etern şi fără sens existenţial. În această pri­vin­ţă, Sfântul Grigorie de Ny­ssa se întreabă: „Dacă nu este în­viere, ce folos avem din drep­ta­­te, şi din adevăr, şi din bu­nă­ta­te, şi din tot binele? (…) Dacă în­viere nu este, ci sfârşitul vie­ţii este moartea, atunci în­gă­du­i­te-mi sunt învinuirile şi hu­le­le; (…) călcătorul de jurământ ne­încetat să-şi calce jurământul, (…) altul să mintă cât vo­ieş­te, fiindcă adevărul nu are nici o roadă; nimeni să nu-l mi­lu­iască pe cel sărac, căci ne­răs­plă­tită rămâne mila, (…) dacă nu este înviere, atunci nu este nici judecată, atunci şi frica lui Dum­nezeu este izgonită, iar un­de frica nu dăruieşte înţelep­ciu­­ne, acolo dănţuieşte diavolul cu păcatul. Foarte potrivit a scris David către unii ca aceştia psal­mul acela: «Zis-a cel nebun în­tru inima lui: Nu este Dum­nezeu! Stricatu-s-au şi s-au u­râ­ţit întru uneltiri» (Psalmul 13, 1)“. Dar pentru că este în­vi­e­re, spune Sfântul Grigorie, „mor­ţii îşi vor recăpăta sufle­te­l­e, fiecare se va scula spre a răs­punde pentru cele făcute în via­ţă, fiind alcătuit aşa cum era mai înainte, din suflet şi trup“ 2.

Înţelegem, aşadar, că, pentru oameni, credinţa în înviere es­te izvor de lumină şi putere spi­rituală pentru a mărturisi în lume adevărul, pentru a lup­ta pentru dreptate şi libertate, pen­tru a cultiva iubirea curată şi milostivă, pentru a săvârşi fap­tele bune, mai ales când so­cie­­tatea umană este robită de mul­te răutăţi pricinuite înde­o­sebi de lăcomia de avere, de pu­te­re, de plăcere şi de slavă de­şar­tă. De aceea, în afirmarea sen­sului vieţii, poetul exclamă: „Cre­dinţa-n zilele de apoi/E sin­gu­­ra tărie-n noi“ (G. Coşbuc).

În lumina Învierii, ca biruin­ţă a iubirii milostive a lui Hris­tos, înţelegem că vindecarea oa­menilor de fapte nedrepte şi pa­timi rele, individuale şi colec­ti­­ve, necesită pocăinţă sau con­ver­­tire, adică regret profund pen­tru răul săvârşit şi dorinţa pu­ternică de a pune un început bun. Astfel, pocăinţa, ca stare de întristare sau căinţă şi e­ve­ni­ment spiritual de înnoire a vie­ţii, devine izvor de bucurie. În acest sens, Domnul Iisus Hris­tos spune că „mare bucurie se face în cer, când un păcătos se întoarce la Dumnezeu“ (Lu­ca 15, 10). Uneori, dacă oame­nii nu se pocăiesc din propria con­vingere, ajung mai târziu în si­tuaţii dificile, care-i determi­nă să se pocăiască prin con­strân­­geri sau necazuri neaşteptate. Pe unii necazurile îi schim­bă în bine, devenind mai sme­riţi, mai responsabili şi mai buni, pe alţii, încercările grele îi fac mai răi sau mai agresivi, pen­tru că sufletul lor n-a ajuns să simtă că numai libertatea de-a face binele este adevărata libertate.

Iubiţi fraţi şi surori,

Într-o lume marcată de in­sta­­bilitate şi nesiguranţă, de con­­flicte violente şi neînţelegeri în­tre popoare, mulţi oameni sunt astăzi întristaţi şi dez­nă­dăj­duiţi. De aceea, trebuie să că­utăm mai intens bucuria pe ca­re ne-o aduce întâlnirea cu Hris­tos Cel înviat, Cel Care a bi­ruit păcatul şi moartea, şi să îm­păr­tăşim această bucurie ce­lor în­tristaţi, prin rugăciune şi fap­te de ajutorare şi solidarita­te.

Bucuria prezenţei iubirii mi­los­tive a lui Hristos Cel înviat în inima creştinilor inspiră fi­lan­­tropia sau dragostea mi­los­ti­vă sau generoasă, care alină în­tristarea tuturor celor pe ca­re nu îi mai iubesc cei ce i-au cu­nos­cut cândva, dar pe care îi iu­beşte Dumnezeu Cel milos­tiv.

De aceea, fiecare dintre noi sun­tem chemaţi să fim în jurul nos­tru martori şi slujitori ai pă­cii şi bucuriei lui Hristos Cel în­vi­at, mai ales în spitale, orfeli­na­­te, închisori, aziluri de bă­trâni şi case în care se află oameni în suferinţă şi sărăcie, în­tris­tare şi singurătate.

Să arătăm în jurul nostru lu­mină din lumina Învierii lui Hris­tos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hris­tos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubi­rea lui Hristos pentru oameni.

Să înălţăm rugăciuni şi pentru toţi românii care se află de­par­­te de ţară, printre străini, ca să păstreze credinţa creştină or­todoxă strămoşească şi să cul­tive iubirea faţă de valorile noas­tre spirituale şi culturale ro­mâneşti!

Fie ca pacea şi bucuria adu­se de Hristos-Domnul Apostoli­lor şi femeilor mironosiţe în zi­ua Învierii Sale să umple ini­mi­­le şi casele tuturor, ca îm­pre­u­nă să preamărim bogăţia iu­bi­­rii şi milostivirii lui Dum­nezeu pentru oameni prin cu­vân­­tul bun şi fapta cea bună.

Ne rugăm lui Dumnezeu ca Sfin­tele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor ani mulţi cu pa­ce şi bucurie, sănătate şi mân­­tuire, a­dresându-vă toto­da­­tă salutul pascal: Hristos a în­viat!

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

† Daniel
Prin harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

1 ‑Sfântul Ioan Gură de Aur, Pre­dici la sărbători îm­pă­ră­teşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, Editura Institutului Bi­blic şi de Misiune al Bi­se­ri­cii Ortodoxe Române, Bu­cu­reşti, 2006, pp. 150-151.

2 ‑Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilii la praznice îm­pă­ră­teşti, Editura Institutului Bi­blic şi de Misiune al Bi­se­ri­cii Ortodoxe Române, Bu­cu­reşti, 2015, pp. 112-113.

Citeşte mai multe despre:   pastorala  -   Pastorale de Sfintele Paști  -   Invierea Domnului