Luna august - bucuria Maicii Domnului

În viaţa de credinţă şi har a Bisericii Ortodoxe luna august, în general, şi mai ales prima parte a ei, în special, are o semnificaţie duhovnicească aparte. Este luna în care o cinstim pe Maica Domnului cea care mai presus de fire L-a născut pe Hristos Domnul prin lucrarea Sfântului Duh. Este luna în care cinstim Adormirea Prea Curatei cea care din moarte trece la viaţă ca una ce L-a născut cu trup pe izvorul vieţii celei veşnice, Cel ce a spus despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).

Este luna în care întreaga creştinătate se bucură de plecarea Mariei la Fiul ei spre a deveni mijlocitoare fierbinte şi rugătoare pentru toţi cei care o cinstesc cu adevărat ca pe „Născătoarea de Dumnezeu şi Maică a Luminii“. Întreg cosmosul devine în această lună o imensă biserică în care cele de jos cu cele de sus împreună slavoslovesc, iar îngerii şi oamenii se întrec a o lăuda prin cântări şi imne de o frumuseţe negrăită pe Împărăteasa lumii văzute şi nevăzute, lume unită ontologic cu sfinţenia şi harul Fiului său.

Cine oare ar putea descrie în cuvinte evlavia deosebită a creştinilor ortodocşi care întâmpină Adormirea Precistei cu sufletele primenite în izvorul harului ce se revarsă din pietatea exuberantă a veneraţiei adresate Sfintei Fecioare?

Bucuria Adormirii Maicii Domnului este prefaţată în fiecare an de o perioadă de două săptămâni de post şi rugăciune, perioadă ce are darul de a înnobila sufletele şi de a le purifica în vederea unirii cu Hristos euharistic în preajma praznicului mult aşteptat. La bucuria şi nevoinţa postului se adaugă - mai ales în Ardeal - mireasma curată a rugăciunii Paraclisului Maicii Domnului săvârşit la ceas de seară şi care adună în jurul sfântului lăcaş mulţime mare de credincioşi bătrâni şi tineri, copii şi părinţi uniţi de aceeaşi dragoste arătată către Prea Sfânta Născătoare.

Postul Sfintei Marii, iubit atât de mult de credincioşi, aduce aminte de postul cu care Maica Domnului s-ar fi pregătit înainte de trecerea ei dincolo în lumina Fiului ei şi are menirea de a ne pregăti şi pe noi pentru împreună suirea noastră la cerul milostivirii de unde se coboară „toată darea cea bună şi tot harul cel desăvârşit“ (Iacob 1, 17).

Rânduită de Sfânta Biserică cu scop latreutic, dar şi expiator în acelaşi timp, această perioadă din cuprinsul anului bisericesc are aceeaşi încărcătură duhovnicească şi morală ca şi zilele sfinte ale Patruzecimii când ne pregătim pentru marea trecere a noastră împreună cu Domnul „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer“.

Acelaşi traseu eshatologic îl trăim şi-l experiem şi acum, în miezul verii, la praznicul Adormirii, încât pe bună dreptate grecii îl numesc „Paştile verii“.

Fecioara e întâmpinată cu post şi rugăciune, ducerea ei dincolo e însoţită de suavele cântări ale prohodului, epitaful e purtat în procesiune în jurul bisericii însoţit de credincioşi cu flori şi lumânări aprinse în mână. Atmosfera de reculegere se împlineşte apoi în bucuria izvorâtă din credinţa că Maria se duce la Fiul ei devenind mijlocitoare pentru lume la tronul Prea Sfintei Treimi.

„O măicuţă sfântă“ devine imnul bucuriei unui neam întreg întru cinstirea şi preaslăvirea Maicii Prea Curate şi cânt de mângâiere pentru suflete rătăcite şi împilate în necazuri şi nevoi. „Biserică sfinţită şi Rai cuvântător“ fiind Fecioara Maria ne ocroteşte cu sfintele ei rugăciuni, făcându-ne să fim mădulare conştiente ale Bisericii întemeiate de Fiul ei şi să ne regăsim în duhul păcii, al dreptăţii şi al sfinţeniei cu toţi cei care mărturisim „Un Domn, o credinţă şi un Botez“ (Efeseni 4, 5).

Fie ca această perioadă de întâmpinare a Sfintei Adormiri să aducă în suflete linişte şi iertare, curăţie şi speranţă spre o mai mare apropiere a noastră de Dumnezeu şi de semeni după exemplul Sfintei Fecioare Maria şi al tuturor celor bineplăcuţi Domnului din veac. Însufleţiţi de aceste sfinte şi nobile idealuri, să cântăm şi noi cu de Dumnezeu înţelepţiţii cântători:

„Nu lăsa Măicuţă

Să pierim pe cale

Căci noi suntem fiii

Lacrimilor Tale“.