Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Mesaje și cuvântări Mesaje rostite la aniversarea Patriarhului României

Mesaje rostite la aniversarea Patriarhului României

Galerie foto (11) Galerie foto (11) Mesaje și cuvântări
Data: 22 Iulie 2025

În Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei a avut loc astăzi, 22 iulie, un moment festiv dedicat aniversării zilei de nașterea a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Redăm în continuare mesajele transmise de oficialitățile statului român. 

Nicuşor-Daniel Dan, preşedintele României

„Este o mare onoare pentru mine să fiu azi aici. Încep prin a vă spune «La mulți ani!» și a vă ura sănătate și putere de muncă în întreprinderea pe care o desfășurați. Eu nu vreau să vorbesc de partea sacră a Bisericii, însă pot să spun câteva cuvinte despre rolul Bisericii în societate. În primul rând, cred că societatea noastră, și nu numai cea românească, trăiește într-o confuzie de valori. Și aici rolul Bisericii este foarte important în a ține un echilibru în societate. Vorbim de valori cum ar fi să ai cuvânt, să nu minți, să-ți iubești aproapele, să-ți respecți părinții, tradițiile. Acestea sunt valori pe care Biserica reușește să le propage în societate. Trăim, de asemenea, un moment în societatea românească de tensiune și de oarecare revărsare de ură între categorii sociale și aici, tot timpul, Biserica a transmis mesajul potrivit: «Iubește-ți aproapele chiar dacă opinia lui nu este opinia ta!» și cred că toți, ca societate, trebuie să mergem în această direcție. Nu în ultimul rând, trăim de câțiva ani momente complicate, incertitudini și Biserica a transmis speranță, speranța fiind foarte importantă pentru fiecare dintre noi. Pentru toate aceste lucruri bune pe care Biserica le face în societate, un merit revine conducătorului ei, drept care încă o dată vă doresc sănătate și putere de muncă ca să continuați ceea ce faceți pentru România.”

 

Mircea Abrudean, preşedintele Senatului României 

„Îmi revine deosebita onoare de a vă adresa un scurt mesaj în numele Senatului României cu ocazia sărbătoririi frumoasei și înțeleptei vârste de 74 de ani. Vă rog să-mi permiteți să vă transmit în numele meu și al Senatului sincere și calde felicitări. Aveți întreaga noastră apreciere și recunoștință pentru promovarea principiilor și valorilor creștine și pentru angajamentul constant al Bisericii Ortodoxe Române pentru binele comun al societății noastre și al românilor. Cu acest prilej omagial, vă felicit pentru puterea și bunătatea de care dați mereu dovadă în relația și dialogul cu instituțiile statului. Doresc să vă mulțumesc pentru relația activă de colaborare pe care Patriarhia Română și Preafericirea Voastră ați cultivat-o și ați menținut-o de-a lungul timpului cu Senatul României. Ne onorează profund. Vă doresc multă sănătate, să păstoriți îndelung și cu același har și dăruire Biserica Ortodoxă Română și pe noi, credincioșii. Să ne păstrăm valorile și identitatea. La mulți ani!”

 

Sorin Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor

„Este o onoare și o mare bucurie să vă adresez astăzi sincere felicitări, însoțite de cele mai alese gânduri cu ocazia aniversării Preafericirii Voastre. Vă rog să primiți, în egală măsură, profunda prețuire pentru angajamentul puternic și implicarea neobosită pe care le manifestați permanent atât în păstorirea creștinilor ortodocși din țara noastră, cât și a celor de peste hotare, precum și pentru bogata activitate pe care o dedicați binelui comun sub semnul iubirii față de semeni, al empatiei și al solidarității. Misiunea prodigioasă asumată de Biserica Ortodoxă Română, ca pilon fundamental al spiritualității și identității naționale, are, sub înalta îndrumare a Preafericirii Voastre, o contribuție exemplară pentru întreaga societate în contextul complicat generat de provocările atât de numeroase și de complexe ale prezentului. La acest moment de sărbătoare vă asigurăm de întregul sprijin pentru inițiativele și proiectele pe care le promovați cu înțelepciune, echilibru, dar și cu spirit vizionar, nu doar în plan pastoral-misionar, ci și în sfera social-filantropică, culturală și educațională, spre folosul întregului popor român. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani cu sănătate, pace și bucurie, spre împlinirea pe mai departe a nobilei misiuni la care ați fost chemat!”

 

Mesajul prim-ministrului României, Ilie-Gavril Bolojan, prezentat de Mihai Jurca, şeful Cancelariei Primului-Ministru

„Cu ocazia zilei de naștere vă transmit, în numele Guvernului României și al meu personal, sănătate, putere și împliniri în slujba Bisericii și a credincioșilor. Rolul pe care îl aveți ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române este deosebit de important pentru societatea noastră. Prin cuvântul și faptele Preafericirii Voastre, Biserica susține valori importante, precum echilibrul moral, responsabilitatea și solidaritatea. În actualul context social și cultural, activitatea Preafericirii Voastre se remarcă prin respectul față de tradiție, dar și prin deschiderea spre nevoile și provocările prezentului. Ați menținut un dialog constructiv cu instituțiile statului, ați contribuit la consolidarea relației dintre Biserică și societate. Prin inițiativele desfășurate în țară și în diaspora, întemeierea de noi eparhii, construirea și restaurarea de lăcașuri de cult, sprijinirea proiectelor culturale, educaționale și sociale, Biserica rămâne o prezență activă în viața publică. Sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române în 2025 oferă prilejul de a onora această istorie și de a aprecia contribuția Bisericii la păstrarea identității și unității spirituale a poporului român. Ca prim-ministru apreciez sprijinul Preafericirii Voastre pentru promovarea valorilor care ne ajută să fim mai uniți și mai responsabili unii față de alții. Într-o lume tot mai agitată, vocea Bisericii rămâne un punct de echilibru. Vă doresc multă sănătate și putere de a continua lucrarea importantă pe care o desfășurați. La mulți ani, Preafericirea Voastră!”

 

Ciprian Vasile Olinici, secretarul de stat pentru Culte

„Fiecare moment aniversar este construit pe un întreit fundament. Unul al rememorării trecutului cu etapele sale fondatoare, unul al prezentului, structurat pe conștientizarea firească și realistă a lui, acum, și unul al viitorului vizionar. Aniversarea Preafericirii Voastre transpune în mod firesc această abordare a istoriei personale într-o dimensiune mult mai largă, a istoriei Bisericii, pe care Dumnezeu v-a încredințat-o spre călăuzire în aceste vremuri de rapidă și adesea imprevizibilă prefacere. Chipul actual al Bisericii Ortodoxe Române, ca punct de reper esențial în plan moral, cultural și, mai ales, social, nu ar fi fost posibil fără implicarea și eforturile Preafericirii Voastre, prin modul eficient de conlucrare pe care mereu l-ați susținut și promovat și, mai ales, prin echilibrul desăvârșit, prioritar într-o societate a provocărilor, a contestărilor și a transformărilor plurale. Mai mult ca niciodată, prezența cultelor religioase este esențială pentru consolidarea păcii sociale, de care avem atât de mare nevoie astăzi. Trăim o epocă a mutațiilor extreme, a relativizărilor fără fundament, a îndepărtării și chiar a negării de valori, mai ales de valorile care stau la fundația civilizației europene. Într-un asemenea context, vocea Bisericii are menirea de a reașeza și actualiza bazele unui dialog fondator prin excelență pe care s-a construit lumea de astăzi. Valorile promovate nu pot fi subsumate nici teoriilor sociale, nici programelor politice, nici curentelor ideologice, pentru că ele țin funciar de natura umană, incontestabile prin universalitatea lor și prin puterea modelatoare pe care au dovedit-o în fiecare moment al istoriei. Aportul Bisericii Ortodoxe Române la binele public, deși adesea neglijat în anumite medii, este mare și necuantificabil, el traducându-se în primul rând prin apărarea și consolidarea unei sănătoase mentalități sociale aderente la valorile credinței din care derivă firesc faptele concrete orientate spre cei care au imperios nevoie de ajutor și sprijin. În ciuda unor eșuate prejudecăți, religiozitatea sănătoasă contribuie major, prin seriozitatea și rigoarea pe care le inspiră, la viața comunitară echilibrată și la o economie prosperă. O societate e autentic democratică cât tinde spre un maximum de drepturi și responsabilități care să-i angajeze și formeze pe cetățenii săi, inclusiv moral, nu doar socio-profesional. În domeniul vieții religioase din România, al parteneriatului stabil și constituțional dintre Stat și Culte, sub îndrumarea Preafericirii Voastre, Biserica Ortodoxă s-a dovedit și se afirmă constant ca actant major pe calea dialogului, în absența căruia nu poate exista nici viață religioasă națională, nici colaborare fertilă cu autoritățile în favoarea cetățenilor, nici condițiile firești ale existenței și manifestării persoanei - concept antropologic fundamental creștin, pe care s-a edificat Europa însăși. Preafericirea Voastră, la acest moment aniversar, atât în nume personal, cât și în numele instituției de specialitate a Guvernului României în relația cu cultele, îngăduiți-mi să vă adresez cele mai calde urări de pace sufletească, spor și bucurie în împlinirea binefăcătoarelor proiecte pentru comunitatea românească din țară și străinătate, printre care îmi face bucuria să amintesc Catedrala Națională!”

 

Mesajul preşedintelui Curţii Constituționale a României, Elena-Simina Tănăsescu, prezentat de judecătorul Gheorghe Stan

 „Curtea Constituțională a României exprimă sinceră apreciere pentru invitația de a fi reprezentată la acest moment aniversar cu profundă încărcătură spirituală și simbolică pentru întreaga comunitate a Bisericii Ortodoxe Române. Prezența la această sărbătoare este înțeleasă ca un semn de respect reciproc între două instituții care, fiecare în domeniul său, sunt chemate să contribuie la buna rânduială a societății. Pe de o parte, Biserica Ortodoxă Română, chemată să asigure dezvoltarea spirituală a enoriașilor, iar, pe de altă parte, Curtea Constituțională a României, chemată să vegheze la protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Această zi aniversară constituie, în mod firesc, un prilej de recunoștință pentru înțelepciunea și echilibrul cu care Preafericirea Voastră ați condus Biserica Ortodoxă Română în perioade marcate de transformări profunde, dar și de provocări persistente. Sub îndrumarea Preafericirii Voastre, Biserica a oferit nu doar sprijin spiritual credincioșilor, ci și un reper moral pentru întreaga societate. Pentru Curtea Constituțională este de o importanță deosebită faptul că Biserica Ortodoxă Română, sub îndrumarea Preafericirii Voastre, a avut o poziție constant caracterizată de echilibru și atașament față de valorile democratice și constituționale ale statului român. Curtea Constituțională transmite cu acest prilej cele mai respectuoase felicitări și urări de sănătate și tărie Preafericirii Voastre, alături de speranța că activitatea spirituală și comunitară a Bisericii Ortodoxe Române să continue a se desfășura cu aceeași deschidere față de provocările contemporane. Implicarea activă a Bisericii în viața comunităților prin sprijinirea educației, a asistenței sociale sau a vieții culturale este o dovadă a relevanței continue a acestei instituții într-o societate modernă. Potrivit legii fundamentale, Statul român garantează libertatea religioasă și autonomia cultelor. Acest principiu consfințește o relație de respect reciproc între Stat și cultele religioase, fiecare contribuind la consolidarea valorilor comune ale demnității, responsabilității și coeziunii sociale. Astfel, separarea și colaborarea loială dintre Stat și cultele religioase nu este doar posibilă, ci și necesară pentru a răspunde nevoilor reale ale societății. În mod constant, Biserica Ortodoxă Română a dovedit capacitatea de a fi un factor de echilibru și coeziune, oferind orientare spirituală, fără a se substitui vocilor democratice, dar aducând în spațiul public o dimensiune esențială, aceea a sensului istoric și a memoriei colective. Prin vocea Preafericirii Voastre, Biserica a reamintit societății că în centrul oricărei ordini autentice se află omul cu demnitatea, libertatea și nevoile sale profunde. Curtea Constituțională își reafirmă, cu acest prilej, considerația față de rolul pe care Biserica Ortodoxă Română, sub îndrumarea Preafericirii Voastre, îl împlinește în viața spirituală, socială și morală a națiunii. Autoritatea constituțională și autoritatea spirituală, deși aparțin unor domenii distincte, sunt chemate fiecare în mod propriu să vegheze la păstrarea unei ordini drepte și la întărirea încrederii în instituții și comunitate. În acest sens, vă dorim să continuați să îndrumați Biserica Ortodoxă Română pe aceeași cale înțeleaptă, asigurându-vă de colaborarea loială a Curții Constituționale a României. La mulți ani, Preafericirea Voastră!”

 

Mirela Călugăreanu, preşedintele Curţii de Conturi a României 

„Biserica și Întâistătătorul ei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, sunt pentru noi repere de înțelepciune, echilibru și speranță. De aceea, mulțumim astăzi împreună Bunului Dumnezeu că a mai adăugat un an la zestrea de înțelepciune și experiență duhovnicească a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Opera misionară, cea filantropică, activitatea culturală și de slujire definesc un parcurs rodnic pus în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor. Credința de neclintit, dragostea de Dumnezeu, determinarea în împlinirea binelui, puterea de jertfă pentru cei din jur se împletesc armonios cu personalitatea Preafericirii Voastre. Sub îndrumarea Preafericirii Voastre, Biserica a devenit un sprijin viu pentru societate, un liman de odihnă duhovnicească și echilibru moral. Un simbol grăitor al acestei slujiri este frumoasa și măreața Catedrală a Mântuirii Neamului, vis al generațiilor și împlinire istorică, ridicată prin credință, curaj și viziune. Lucrarea Preafericirii Voastre este una a unității, a speranței și a iubirii de ţară. Fie că vorbim de românii din diaspora sau de cei rămași acasă, toți primesc încredere, speranță și mângâiere duhovnicească din partea Bisericii pe care o păstoriți. Mă alătur și eu celor prezenți în această zi binecuvântată și vă rog să-mi îngăduiți cu aleasă prețuire și bucurie, în numele Curții de Conturi, dar și al meu, personal, să vă urez, Preafericirea Voastră, ani mulți cu sănătate, să continuați cu aceeași dăruire și putere duhovnicească misiunea ce v-a fost încredințată! Întru mulți ani, Preafericite Părinte Patriarh Daniel!”

 

Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al municipiului Bucureşti

„Cu ocazia aniversării zilei de naștere, îmi revine deosebita onoare de a vă transmite, în numele instituției pe care o reprezint și al tuturor bucureștenilor, cele mai sincere urări de sănătate, pace sufletească și îndelungă slujire spre binele Bisericii și al neamului românesc. Prin lucrarea Preafericirii Voastre, Patriarhia Română rămâne o temelie de stabilitate spirituală, un izvor de echilibru moral și un sprijin viu pentru milioane de români atât în țară, cât și în diasporă. În acest an, cu pro­fundă semnificație, în care va avea loc sfințirea Catedralei Naționale - Catedrala Mântuirii Neamului, întreaga societate românească este martoră la îndeplinirea unui deziderat istoric susținut cu statornicie de Preafericirea Voastră. Această lucrare monumentală este nu doar un simbol al credinței, ci și al unității și al demnității poporului român. Vă mulțumim pentru implicarea neobosită în viața cetății, pentru cuvântul de înțelepciune rostit în vremuri de încercare și pentru apropierea sinceră de oameni, indiferent de vârstă, condiție sau nevoie. Municipiul București rămâne mereu un partener al Bisericii Ortodoxe Române în proiecte care vizează educația, cultura, solidaritatea și binele comun. Vă dorim ani binecuvântați cu sănătate, putere și călăuzire de sus în misiunea nobilă pe care o îndepliniți! La mulți ani, Preafericite Părinte Patriarh!”

 

Prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universităţii din Bucureşti

„Este o onoare și o bucurie să iau din nou parte la aniversarea Preafericirii Voastre, un moment de sărbătoare, dar și de reflecție asupra trecerii liniare, dar și ciclice a timpului. Contextul actual, global și național, caracterizat de schimbări multiple și complexe fără precedent, precum cele sociale, geopolitice, climatice sau tehnologice, ne impune să reflectăm și asupra schimbării, a devenirii și viitorului societății și umanității. «Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui», ne spune cu înțelepciune Ecclesiastul. Momentele de schimbare majoră și cele aniversare, de revenire ciclică în același spațiu, la același context, ne îndeamnă să ne întrebăm și invers, ce lucruri, ce soluții, ce decizii vor fi potrivite acestui ceas al istoriei și celui ce va să vină în deșertăciunea vânării de vânt continue a noastră și a umanității. În definiția timpului, Platon vorbește de trei entități diferite: «chronos», care înseamnă «timp de durată foarte scurtă» în greacă, precum acest moment aniversar; «eon», care înseamnă «timp pe o perioadă mai lungă, eternitate»; și «genesis», care înseamnă «devenire». El face o distincție foarte clară, spunând că este opoziție între «chronos» şi «eon», între clipă și eternitate, între o perioadă scurtă, măsurabilă, și eternitatea ca perioadă nedefinită, nedeterminată. În spiritul acestei reflecții, în această clipă aniversară, aș dori să aduc în discuție o temă care marchează tot mai vizibil realitatea în care trăim, schimbarea. Trăim vremuri în care transformarea este o constantă, iar presiunea adaptării se resimte în toate sferele, de la viața individuală la funcționarea marilor instituții naționale și globale. Tehnologia, clima, relațiile sociale, relațiile internaționale, economia, mass-media, educația, aproape toate sferele cu care interacționăm, individual sau colectiv, se redefinesc într-un ritm accelerat. În acest context al schimbării generalizate, Biserica Ortodoxă Română rămâne, sub înțeleapta cârmuire a Preafericirii Voastre, un axis mundi, o ancoră și un etalon al coerenței și stabilității sociale și culturale. Tradiția se împlinește cu modernitatea sub forma unor instituții precum Televiziunea și Radioul TRINITAS, Ziarul Lumina, instituțiile de educație superioară sau preuniversitară modernizate, instituții de asistență socială, Agenția BASILICA sau extraordinara ctitorie, tradițională și modernă în același timp, care este Catedrala Națională, ce urmează a fi sfințită la 26 octombrie. Sunt instituții, sunt realizări ale acestor clipe pe care le-aţi generat și influențat în mod esențial, care au intrat în structurile Bisericii Ortodoxe Române, având vocația de devenire și chiar de eternitate. Universitatea din București, din care face parte și Facultatea de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul», a încercat și ea să contribuie cu echilibrul și experiența profesorilor, dar și cu spiritul tânăr inovativ al generațiilor de studenți, la o transformare echilibrată, la adaptarea la schimbările regionale și globale, pentru a menține stabilitatea socială și economică a societății românești. Conservatoare prin tradiție ca și Biserica, dar inovatoare prin natura ei, Universitatea din București a considerat că lipsa de schimbare sau schimbările ineficiente și inechitabile induse politic vor conduce întotdeauna la acumularea de tensiuni sociale și vor genera mișcări radicale extremiste. În fața radicalismului revoluționar extremist, vom fi întotdeauna adepții alternativei, ai unei reforme controlate. Reformele în acest context nu presupun o ruptură față de tradiție, ci capacitatea de a o reinterpreta într-o manieră care să-i păstreze relevanța. O tradiție vie este una care se exprimă convingător în prezent, fără a-și pierde esența. De aceea, societatea are nevoie de o Universitate și de o Biserică dispuse să asculte toate segmentele sociale, inclusiv pe cele generatoare de schimbare, precum intelectualii sau tinerii, să înțeleagă, să se apropie și să vorbească pe înțelesul tuturor oamenilor de astăzi. Înțelepciunea unor instituții nu constă doar în fidelitatea față de trecut, ci și în discernământul de a recunoaște momentul în care este nevoie de o reașezare, de reformulare care nu alterează esențialul, ci îl readuce în prim plan. Acest exercițiu de echilibru nu este necesar doar în interiorul Bisericii sau al Universității din București, ci în întreaga societate. Schimbarea autentică, așadar, nu se produce prin gesturi bruște sau prin retorică radicală, ci printr-un efort consecvent și lucid. Din acest punct de vedere, la scara istoriei, Biserica oferă un model valoros, acela al unei continuități cu sens și echilibru, capabilă să traverseze epoci fără a-și pierde identitatea. În încheiere, permiteți-mi să vă felicit, Preafericirea Voastră, pentru realizările remarcabile din ultimul an, pentru echilibru, adaptabilitate și deschiderea către modernitate imprimate Bisericii Naționale, să vă adresez urări de sănătate, pace și împlinire în lucrarea pe care o înfăptuiți, an după an, cu tenacitate, cu competență, cu responsabilitate și dăruire! La mulți ani!”

 

 

Citeşte mai multe despre:   aniversare  -   Patriarhul Daniel