În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
O nouă poartă a cerului în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Construirea şi sfinţirea unei noi biserici reprezintă o dovadă a credinţei vii şi jertfelnice mărturisite de o comunitate harnică şi darnică, deoarece numai prin lumina credinţei avem încredinţarea celor nădăjduite (cf. Evrei 11, 1).
Construit cu multă jertfă şi râvnă duhovnicească, noul locaş de cult care se sfinţeşte astăzi este împlinirea unuiproiectelaborat iniţial în anul 1991, de către ierarhul de pioasă amintire Eftimie Luca, chiriarhul din acea vreme al Eparhiei Romanului.
Ca spaţiu sacru de rugăciune, biserica sfințită este în același timp darul oamenilor pentru Dumnezeu şi darul lui Dumnezeu pentru oameni, o nouă Casă a Preasfintei Treimi, întrucât biserica adună pe oamenii credincioși în iubirea milostivă a Preasfintei Treimi. De aceea, către sfârşitul slujbei de sfinţire a bisericii se cântă: Această Casă, Tatăl a zidit‑o, Fiul a întărit‑o, Duhul Sfânt a înnoit‑o, a luminat‑o şi a sfinţit sufletele noastre.
Prin urmare, o biserică în care se săvârșesc Sfintele Taine ale iubirii eterne a lui Dumnezeu pentru oameni este un semn de binecuvântare asupra comunităţii credincioşilor şi asupra localităţii în care a fost sfinţită această biserică.
Biserica nouă pe care credincioșii o oferă Mântuitorului Iisus Hristos ca dar sau ofrandă a credinţei, hărniciei, priceperii şi dărniciei lor devine, prin sfințire, „Poartă a cerului și Casă a lui Dumnezeu” (Facere 28, 17), aşa cum auzim din rugăciunile de sfinţire a noii biserici.
Prin această „poartă a cerului” intră Hristos - Împăratul slavei, Cel care, după Învierea Sa din morți, S‑a înălţat întru slavă la cer şi a aşezat umanitatea Sa pe tronul slavei Preasfintei Treimi. Prin sfinţirea bisericii noi, Hristos intră în mod tainic în această biserică şi rămâne mereu prezent în ea prin Sfintele Taine săvârşite aici, dăruind celor care se roagă darurile Sale cereşti: iertarea păcatelor, fericirea comuniunii cu El și arvuna vieţii veșnice din Împărăţia lui Dumnezeu, după cum ne arată cele trei Evanghelii care se citesc la sfinţirea bisericii noi. Astfel, biserica nou sfinţită devine Casa lui Dumnezeu sau Casa Preasfintei Treimi, pentru cei care sunt botezaţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui.
Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în mod prioritar, preferat şi consacrat este prezent în biserică, în Casa Lui, unde vede, ascultă și binecuvântează pe cei care Îl cheamă în rugăciune şi împlinesc voia Lui în viața lor, după cum se arată în prima rugăciune de la sfinţirea bisericii (Rugăciunea lui Solomon).
Numită „laborator al Învierii” (Sfântul Maxim Mărturisitorul) sau „anticameră a Împărăţiei cerurilor” (Sfântul Nicolae Cabasila), fiecare biserică ortodoxă preînchipuie „cerul pe pământ”, după exprimarea Sfântului Gherman, Patriarhul Constantinopolului, pentru ca pe om să‑l înalţe duhovniceşte la ceruri.
Noi cinstim biserica locaş de cult şi ne închinăm în faţa Sfântului Altar pentru că în biserică este prezent şi lucrător prin harul Său Însuşi Domnul Iisus Hristos, Cel care sfinţeşte obștea credincioșilor „ca s‑o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (cf. Efeseni 5, 23).
Prin venirea în biserica sfinţită, prin închinarea la sfintele icoane, prin participarea la sfintele slujbe, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, cu multă credinţă și evlavie, credinciosul se sfinţeşte şi se luminează, pentru a sfinţi apoi locul şi timpul în care trăieşte și munceşte. Aşadar, „omul sfinţeşte locul” dacă se sfințește mai întâi pe sine în biserica lui Dumnezeu prin rugăciune și împărtăşire cu Hristos Cel Unul Sfânt.
Sfântul Irineu de Lyon ne învaţă că Biserica a fost „sădită în lume ca un paradis”, fiind centrul liturgic al creaţiei, deoarece creaţia întreagă, universul sau cosmosul, se sfinţeşte prin harul Duhului Sfânt, prezent şi lucrător în viaţa Bisericii lui Hristos spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Astfel, Biserica doreşte să integreze întreaga diversitate a frumuseţii lumii create în lucrarea de sfinţire și de îndumnezeire a omului şi de înnoire sau transfigurare a universului prin harul Preasfintei Treimi.
Prin urmare, ca „Poartă a cerului” şi „Casă a lui Dumnezeu” (Facere 28, 17),biserica în sensul de locaş liturgic sfinţit şi sfinţitor cheamă lumea să participe la slava cerească şi bucuria veşnică a Preasfintei Treimi. Iar Sfintele Taine săvârșite în biserica sfinţită sunt pregustare sau arvună a vieţii și bucuriei veșnice din Împărăţia lui Dumnezeu.
Această bogăţie de sensuri spirituale a sfinţirii unei biserici ortodoxe ne cheamă la un pelerinaj duhovnicesc către Împărăţia cerurilor, simbolizată de Sfântul Altar străjuit de iconostasul mare (catapeteasma) care preînchipuie în acelaşi timp prezenţa tainică a Împărăţiei lui Dumnezeu în Biserică şi venirea întru slavă a lui Hristos la sfârşitul veacurilor, înconjurat de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Îngeri (cf. Matei 25, 31).
Sfinţirea bisericii ne cheamă, de asemenea, la sfinţirea vieţii noastre, ca înnoire duhovnicească după chipul lui Hristos şi ca sălășluire a vieţii lui Hristos în viaţa noastră (cf. Galateni, 2, 20). În acest sens, după sfinţirea noii biserici, toţi credincioşii ortodocşi prezenţi la acest eveniment primesc binecuvântarea să intre în Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă din Altar, rugându‑se lui Dumnezeu să sfinţească viaţa lor așa cum a fost sfinţită biserica aceasta.
Astăzi, într‑o lume din ce în ce mai secularizată, slujba de sfinţire a bisericii ne îndeamnă să mărturisim adevărul că omul este chemat la sfinţire şi viaţă veşnică. Cu alte cuvinte, omul nu este făcut să sfârșească în mormânt, ci să trăiască veșnic în iubirea, pacea şi bucuria cerească a Împărăţiei lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17).
În încheiere, dorim să exprimăm aprecierea şi preţuirea noastră pentru toată lucrarea care s‑a desfăşurat şi împlinit aici cu multă dăruire jertfelnică.
Cu ocazia sfințirii acestei biserici închinate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, pentru organizarea acestui moment sfânt şi solemn.
Totodată, felicităm şi binecuvântăm pe vrednicul şi harnicul paroh Viorel Anăstăsoaie dimpreună cu toţi enoriaşii acestei parohii, pe toţi ctitorii şi ajutătorii acestui sfânt locaş, precum şi pe toţi clericii şi credincioşii prezenţi la acest eveniment de înaltă spiritualitate creştină şi demnitate românească.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Capul Bisericii şi Mântuitorul lumii, să ocrotească această biserică şi pe toţi închinătorii şi binefăcătorii ei, dăruindu‑le pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, spre slava Preasfintei Treimi și bucuria oamenilor. Amin!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj adresat la sfinţirea bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Parohia Goioasa, comuna Agăş, Protopopiatul Moineşti, județul Bacău, duminică, 24 iulie 2016.