Optsprezece ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

În acest an binecuvântat, când prăznuim un secol de la ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, se cuvine mai întâi de toate să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române și asupra neamului nostru. Îi mulțumim pentru darul unității de credință, pentru statornicia în încercări, pentru jertfa înaintașilor și pentru roadele pe care Duhul Sfânt le sădește necontenit în viața poporului român.

În lumina acestei recunoștințe, Preafericirea Voastră, privim astăzi cu bucu­rie la cei optsprezece ani de slujire pe care i-ați dăruit Bisericii și poporului nostru. Această aniversare nu este doar un moment de aducere-aminte, ci și o chemare înnoitoare, care ne arată că același har al lui Dumnezeu, care a însoțit Biserica noastră de la întemeierea Patriarhiei, lucrează și astăzi prin păstorirea Preafericirii Voastre, spre creșterea în Hristos a Bisericii și spre mântuirea poporului încredințat.

„Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera” (2 Corinteni 9, 6) - și într-adevăr, Preafericirea Voastră, din semințele semănate cu răbdare, credință, nădejde și jertfelnicie, vedem astăzi roade bogate în Biserică și în neam.

Cercul timpului nu este niciodată doar o cifră. Optsprezece ani se arată a fi lumina unei slujiri binecuvântate, rodirea unei răbdări și temeiul unei responsabilități. Ei înseamnă continuitate și statornicie, dar și curaj de a privi înainte spre viitor, spre noi provocări. Sunt asemenea creșterii unui ulm: deși zguduit de furtuni, nu se pleacă, ci spre cer își întinde ramurile. Tot astfel a fost și slujirea patriarhală a Preafericirii Voastre: verticală, dar nu rigidă; deschisă, dar niciodată instabilă; statornică în credință, dar în același timp sensibilă la chemările vremurilor.

Crucea unei slujiri părintești

La întronizarea Preafericirii Voastre în demnitatea de Patriarh, mărturiseați cu adâncă emo­ție că sunteți conștient „de cât de mare și sfântă este responsabilitatea de Părinte duhovnicesc și arhi­păstor al Bisericii Ortodoxe Române, o sarcină grea purtată pe umeri slabi”. Această responsabilitate nu este altceva decât o cruce - o cruce cât toată țara și cât tot neamul românesc, pe care v-ați asumat-o cu smerenie și cu nădejde. Și știm bine: orice înălțare care nu trece prin taina Crucii se transformă în orgo­liu și în pră­bușire, doar înălțarea pe Cruce devine începutul biruinței.

Taina Crucii este și taina vieții: greutate jertfelnică și, în același timp, izvor de înviere. Preafericirea Voastră purtați această cruce cu vrednicie, ca pe o responsabilitate sfântă, identificându-vă cu poporul român de pretutindeni asemenea Apostolului Pavel, care spunea: „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (1 Corinteni 9, 22).

Nu ați uitat nici de cuvântul Părinților: „Totul este har” - și trăiți, asemenea Apostolului Pavel, adevărul că osteneala omului este rod al lucrării lui Dumnezeu: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20). De aceea, în toți acești ani, ați rămas statornic pe calea Crucii, purtând-o cu demnitate și cu nădejde, știind că tocmai în Cruce se ascunde biruința vieții. Căci, dacă Domnul ar fi coborât de pe Cruce, lumea nu ar mai fi cunoscut mântuirea.

Grija pentru întreaga Biserică

În acești optsprezece ani, Preafericirea Voastră ați arătat o grijă părintească pentru întregul trup al Bisericii: pentru monahi și monahii, pentru cler și familiile lor, pentru copiii și bătrânii noștri, pentru oamenii simpli și pentru cei angajați în cultură, educație și viața publică. Ați încurajat viața liturgică și duhovnicească, ați chemat la unitate și la ascultarea de Biserică, ați susținut buna rânduială canonică și lucrarea în comuniune sinodală. Ați vizitat eparhii, ați întărit ierarhi și preoți, ați mângâiat credincioși, arătând că păstorirea nu se face doar prin cuvânt, ci și prin prezență, răbdare și discernământ. Această grijă a ținut împreună inimile și a așezat nădejde în mulți, făcându-ne să simțim că Biserica este adevărata noastră familie.

În același timp, sub binecuvântarea Preafericirii Voastre, Biserica a dat glas credinței și în spațiul public: prin Radio TRINITAS și TRINITAS TV, care aduc zilnic rugăciunea și cuvântul Bisericii în casele credincioșilor; prin „Ziarul Lumina”, devenit cotidian al Patriarhiei Române; prin Centrul de presă BASILICA; prin edituri și publicații, prin proiecte culturale și academice. Teologia nu a rămas închisă în bibliotecă sau în sala de curs, ci a coborât în viața oamenilor, devenind hrană pentru credincioși și, totodată, cuvânt de dialog și de mărturie pentru întreaga societate.

Cinstirea înaintașilor și memoria sfinților

Un alt aspect esențial al slujirii Preafericirii Voastre a fost cultivarea memoriei vii și a cinstirii înaintașilor. Prin canonizările de sfinți și prin instituirea anilor omagiali și comemorativi, ați arătat că Biserica noastră se hrănește necontenit din rădăcinile sfințeniei și trăiește din exemplul celor care, prin jertfă și credință, au luminat istoria.

Cinstindu-i pe cei ce ne-au croit calea, ne întărim pașii în prezent și învățăm să pășim cu nădejde spre viitor. Astfel, sfinții nu rămân doar chipuri zugrăvite în icoane, ci devin călăuze vii, însoțitori ai noștri pe drumul mântuirii și rugători neîncetați pentru Biserică și pentru neam.

Prezența activă în societate

Încă din vremea când erați Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Preafericirea Voastră ați desfășurat o impresionantă lucrare liturgică, misionară și socială. Ați întemeiat sute de parohii și numeroase mănăstiri, ați ridicat zeci de biserici, ați pus temelia Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, ați deschis cantine sociale și centre medicale, între care și Spitalul Providența. Tot atunci ați pus bazele unei mass-media bisericești moderne, devenită un instrument indispensabil pentru misiunea Bisericii și pentru apropierea ei de sufletul credincioșilor.

În cadrul Sfântului Sinod, V-ați distins printr-un profund simț al colegialității și prin înțelepciunea de a aduce soluții inspirate la cele mai dificile probleme. Toată această lucrare a fost o pregătire providențială pentru slujirea pe care o împliniți astăzi, o slujire marcată de echilibru, de unitate și de comuniune frățească.

Chipul statorniciei

Dar poate cea mai puternică imagine a acestei slujiri rămâne aceea a ulmului. Ulmul nu se pleacă decât spre cer, dar nici nu umbrește ca să sufoce, ci lasă loc și lumină celorlalți arbori din jur. Tot astfel, Preafericirea Voastră ați știut să lăsați harul lui Dumnezeu să pătrundă adânc și să rodească în viața Bisericii. Iar asemenea ulmului care străbate furtunile și își întărește rădăcinile, ați purtat și greutățile vremurilor, încercările și provocările, transformându-le în prilej de creștere și de întărire, spre a oferi adăpost sufletelor însetoșate după adevăr.

Ramurile ulmului sunt multe și roditoare. Tot așa, fiecare ramură a slujirii și a jertfelniciei Preafericirii Voastre poate fi privită ca un rod al acestei statornicii: filantropia pentru cei aflați în lipsuri, restaurarea lăcașurilor sfinte, promovarea culturii și a tipăriturilor, dialogul intercreștin și interreligios, susținerea tinerilor și a educației. Toate acestea își găsesc unitatea în trunchiul comun al credinței și sunt înrădăcinate adânc în pământul roditor al Evangheliei.

Părinte al multor nașteri în har și binecuvântare

Preafericirea Voastră, ați fost în toți acești ani părinte al multor nașteri - nu doar de zidiri văzute, ci, mai ales, de nașteri lăuntrice. S-au născut conștiințe trezite la credință, s-au întărit chemări preoțești și monahale, s-au ridicat slujiri noi în folosul aproapelui, s-au aprins inițiative duhovnicești și culturale care au hrănit mintea și inima.

Ați îndrumat formarea teologică și catehetică, ați încurajat lucrarea laică responsabilă în parohii, ați unit rugăciunea cu responsabilitatea pentru lume. Toate acestea au plămădit un popor mai conștient de darurile sale, mai atent la glasul Evangheliei și mai hotărât să-L mărturisească pe Hristos în viața de zi cu zi.

Nu în ultimul rând, viziunea de a nu despărți niciodată teologia de viață, rugăciunea de lucrare, credința de cultură, ci de a le țese pe toate într-o mărturie coerentă și unitară, capabilă să hrănească atât inima, cât și mintea omului contemporan.

Catedrala Națională - inimă a Bisericii noastre

Una dintre cele mai vizibile și însemnate realizări ale slujirii Preafericirii Voastre este Catedrala Națională - Catedrala Mântuirii Nea­mului, ridicată într-un timp relativ scurt, în ciuda tuturor dificultăților întâmpinate, și nu au fost puține. Ea nu este doar o clădire, ci un simbol al credinței și al identității românești, un semn al unității naționale și un Altar al rugăciunii pentru generații întregi.

Prin acest proiect, Biserica a arătat că are curajul de a primi de la Dumnezeu chemarea la lucruri mari și de a le împlini spre slava Lui. Catedrala este, în sine, o icoană a slujirii Preafericirii Voastre: un ideal al generațiilor, adus la împlinire prin răbdare și jertfă, prin viziune și, mai ales, prin credință.

Catedrala Mântuirii Neamului nu este doar rodul unui proiect arhitectonic, ci împlinirea unei rugăciuni colective, purtată în inimile românilor vreme de peste un secol. Ea adună în zidurile sale lacrimile eroilor, nădejdile străbunilor și jertfa generațiilor care au dorit să aibă un Altar al rugăciunii pentru întreg poporul. De aceea, fiecare piatră a ei este o mărturie, fiecare coloană, un semn al credinței că Dumnezeu nu părăsește acest neam. Într-adevăr, Catedrala este o punte între cer și pământ, între trecutul eroic, prezentul plin de jertfă și viitorul pe care îl încredințăm lui Dumnezeu.

Nașterea comunităților

Dacă ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului este semnul vizibil al credinței și unității noastre, la fel de grăitoare sunt și nașterile mai tăcute, dar de aceeași însemnătate: parohii noi, comu­nități întărite, proiecte culturale, misionare și filantropice. Căci Biserica nu trăiește doar prin ziduri de piatră, ci mai ales prin pietrele vii care sunt credincioșii.

Fiecare parohie nouă, fiecare lucrare de caritate sau de cultură este o naștere. Și nașterea nu este fără durere: presupune jertfă, trudă și lacrimi. Dar rodul se arată, și Hristos ia chip în oameni și în comunități.

Sub păstorirea Preafericirii Voastre, Biserica a trăit multe astfel de nașteri: eparhii înființate, parohii întemeiate, biserici restaurate, centre eparhiale întărite, proiecte educaționale ridicate din jertfă și din osteneală. Toate acestea nu sunt doar semne exterioare, ci dovezi vii că Duhul Sfânt lucrează în poporul Său și dăruiește viață nouă, acolo unde omul răspunde cu cre­dință și cu dragoste.

Jertfa și rodirea

Știm că drumul Bisericii trece prin osteneală și prin încercări; dar tocmai jertfa aduce rodul. „Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera” (Psalmul 125, 5) și „Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi” (Galateni 6, 9). Acesta a fost și ritmul slujirii Preafericirii Voastre: răbdare, statornicie, lucrare tăcută și încredere în vremea lui Dumnezeu. Iar rodul s-a vădit în vieți schimbate, în comunități întărite, în demnitatea credinței mărturisite cu blândețe și cu fermitate. Ca „grăuntele de grâu” care, căzând în pământ, „dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan 12, 24), jertfa pusă la temelia lucrării a fost prefăcută de Dumnezeu în binecuvântare pentru întreaga noastră Biserică.

Lucrare pastorală, culturală și socială

Pornind de la cuvântul Scripturii: „Dar mai presus de toate, țineți din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulțime de păcate” (1 Petru 4, 8), putem descoperi un fir nevăzut care străbate întreaga lucrare a Preafericirii Voastre. Această dragoste nu este o idee abstractă sau o simplă îngăduință, ci o forță lucitoare și exigentă, care are puterea de a zidi, de a vindeca, de a aduna ceea ce este risipit și de a reface ceea ce pare destrămat.

Sub slujirea Preafericirii Voastre, Biserica a sprijinit și a dezvoltat numeroase proiecte sociale și filantropice, oferind hrană celor flămânzi, îmbrăcăminte celor lipsiți, alinare bolnavilor și mângâiere bătrânilor. Această lucrare s-a vădit și în deschiderea către cultură, către dialog și către societate, unde Biserica nu a intrat ca un străin, ci ca un prieten al sufletului omenesc. Toate acestea arată că dragostea nu rămâne a fi doar un cuvânt, ci se face faptă, slujire și binecuvântare. Ați transformat Evanghelia milei în faptă vie, într-o realitate care grăiește de la sine și mărturisește iubirea lui Hristos.

În același duh, ați pus un accent deosebit pe educația și formarea tinerilor: prin programe catehetice, întâlniri și dialoguri, dar mai ales prin Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), care a adunat mii de suflete tinere în rugăciune, prietenie și comuniune. Astfel, ați arătat că viitorul Bisericii se zidește astăzi, în inimile copiilor și ale tinerilor, chemați nu să rămână spectatori, ci să fie martori și mărturisitori ai credinței.

Ați arătat, de asemenea, o grijă constantă pentru patrimoniu și cultură: biserici și mănăstiri restaurate, cărți tipărite, conferințe și centre de studii. Toate acestea au întărit Biserica în unitatea ei, dându-i rădăcini adânci și ramuri largi, asemenea unui copac roditor care își hrănește necontenit mlădițele. Și toate acestea se pot rezuma în cuvântul Domnului: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7, 16).

Diaspora - o parte vie a Bisericii

Încă de la începutul slujirii Preafericirii Voastre, grija pentru românii din afara țării a fost o prioritate de suflet. În 2008, Sfântul Sinod a înființat patru noi eparhii, iar în 2024 această lucrare a fost întregită prin întemeierea eparhiei pentru Marea Britanie și Irlanda de Nord și a celei pentru Irlanda și Islanda. Sub binecuvântarea Preafericirii Voastre, s-au cumpărat și s-au zidit zeci de biserici, s-au ridicat parohii și mănăstiri, s-au deschis centre pastorale și culturale, dând naștere unei adevărate Românii spirituale dincolo de granițe - un trup viu al Bisericii, unit prin aceeași credință și aceeași nădejde.

În anul 2009 ați instituit „Duminica migran­ților români”, prilej de rugăciune și comuniune, dar și de îmbărbătare părintească. Mesajele adresate atunci românilor de pretutindeni au fost ca o scrisoare deschisă către inimile lor: chemare de a păstra limba, credința și identitatea românească, pentru că rugăciunea și dragostea nu cunosc hotare.

Astfel, diaspora românească a încetat să mai fie trăită ca o îndepărtare și s-a transformat într-o prelungire firească a patriei spirituale. Oriunde bate o inimă de român, acolo bate și o inimă a Bisericii; oriunde se înalță o rugăciune în graiul părinților noștri, acolo pulsează viața Bisericii dreptslăvitoare, purtând același dor, aceeași credință și aceeași nădejde a mântuirii.

Ce ne învață acești 18 ani de slujire patriarhală?

Ne învață că Biserica se zidește cu răbdare și nădejde neclintită, rugăciune cu rugăciune, piatră cu piatră și zi după zi. Ne învață că teologia autentică nu este o teorie abstractă, ci o viață trăită - viață liturgică, pastorală, culturală și socială. Ne învață că iubirea de neam nu se măsoară doar între granițele geografice, ci și în afara țării, acolo unde românii poartă credința străbună ca pe un tezaur de lumină. Ne învață că unitatea Bisericii este mai puternică decât toate încercările istoriei. Și, mai presus de toate, ne învață că totul se sprijină pe dragostea care acoperă, care vindecă și care ridică.

De aceea, astăzi, Biserica noastră aduce mulțumire și înalță rugăciuni pentru Preafericirea Voastră. Vă privim ca pe un arbore al credinței, statornic și roditor, care și-a înălțat ramurile spre cer și a știut să reverse lumină și viață celor de lângă el. Ne bucurăm de roadele acestor ani și privim înainte cu nădejde, încre­dințați că Dumnezeu va desăvârși prin slujirea Preafericirii Voastre și alte binecuvântate împliniri.

Anul acesta, odată cu împlinirea a optsprezece ani de la întronizarea Preafericirii Voastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, se conturează limpede o mărturie: timpul acestei slujiri a întrecut deja anii petrecuți la Iași ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, devenind cea mai îndelungată și rodnică perioadă a vieții Preafericirii Voastre, în care ați scris pagini decisive pentru istoria și unitatea Bisericii noastre.

Dumnezeu să Vă dăruiască sănătate, putere și mulți ani binecuvântați în slujirea Sa! Iar noi, ierarhi, cler și credincioși, să rămânem împreună-lucrători în ogorul Domnului, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea sufletelor noastre!

Cuvânt aniversar rostit la împlinirea a 18 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Palatul Patriarhiei, 30 septembrie 2025