Am primit cu profundă durere sufletească vestea trecerii neașteptate din această viaţă a părintelui arhimandrit Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula, din județul Cluj.
Înzestrat de Dumnezeu cu daruri deosebite, a adăugat la acestea strădaniile sale personale, fiind un mare iubitor al slujirii Sfântului Altar, al comuniunii monahale şi al credincioșilor. Dăruirea şi spiritul său misionar, conştiinţa puternică a lucrării jertfelnice, precum şi zelul său administrativ pot fi un model de înțelegere a slujirii Bisericii lui Hristos şi a aproapelui.
Arhimandritul Nicolae Moldovan s-a născut în 23 decembrie 1960 la Agrișu de Sus, județul Bistrița-Năsăud, din părinții credincioși Iustin și Ludovica Moldovan, primind la botez numele Vasile.
După absolvirea liceului la Bistrița, a efectuat stagiul militar obligatoriu, iar apoi a lucrat în diverse domenii până când, simțind chemarea de la Dumnezeu, cu sfatul preotului paroh și al unor duhovnici, după o discuție cu vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian Chira, pe atunci Arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, tânărul Vasile a hotărât să îmbrățișeze calea monahismului, intrând ca frate în obștea Mănăstirii Nicula, din județul Cluj, la 30 septembrie 1991.
Marile decizii nu se iau atât în funcţie de idei mari, cât sub influenţa unor persoane deosebite. Astfel, având sfătuitori şi duhovnici înțelepți, în seara de 5 decembrie 1992, la Vecernia Sfântului Ierarh Nicolae, tânărul Vasile a fost tuns în monahism, primind numele Nicolae, de către starețul mănăstirii Nicula din acea vreme, Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
În anul 1993, părintele Nicolae Moldovan a fost numit econom al mănăstirii și a fost apoi hirotonit diacon și preot de către regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania, pe atunci Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului.
Între anii 1997 și 2012, a slujit ca egumen al mănăstirii într-o perioadă grea, cu șantiere de construcții și multe înnoiri. Contribuția sa la dezvoltarea mănăstirii i-a adus, în anul 2000, promovarea în rangul de protosinghel.
Începând cu anul 2001, prin grija Arhiepiscopului Bartolomeu Anania, Mănăstirea Nicula cunoaște o nouă etapă de rectitorire a întregului așezământ și de dinamizare a vieții monahale, demarând construcția de noi edificii: biserică nouă, casă de creație, centru de studii patristice, corp administrativ, arhondaric şi clopotniță.
În anul 2012, părintele arhimandrit Nicolae Moldovan a fost hirotesit arhimandrit și numit stareț al Mănăstirii Nicula, continuându-și lucrarea cu multă râvnă și jertfelnicie pentru propășirea mănăstirii și binele credincioșilor.
Părintele stareț Nicolae Moldovan a înțeles că rugăciunea, curăția inimii și lucrarea jertfelnică a monahului constituie modul autentic de a trăi în duhul Evangheliei lui Hristos și de a urma pilda vieţii Domnului Iisus Hristos, ca centrul spiritual al vieţii.
Prin viaţa şi activitatea sa, părintele stareț Nicolae Moldovan a ilustrat, cu multă smerenie şi autenticitate, faptul că scopul viețuirii în mănăstire este acela de a-i aduce pe oameni aproape de Dumnezeu, de a vindeca răni şi de a hrăni duhovnicește suflete, ajutând pe fiecare om să-şi deschidă inima în Taina Spovedaniei, pentru a se întâlni cu iubirea milostivă şi vindecătoare a lui Dumnezeu pentru oameni.
În această zi îndoliată, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul slujitorului Său, arhimandritul Nicolae, în corturile drepților şi în ceata sfinților slujitori, dăruindu-i odihnă în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe şi binecuvântări pentru obștea îndoliată a Mănăstirii Nicula,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la slujba de înmormântare a părintelui arhimandrit Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula, jud. Cluj, duminică, 3 noiembrie 2024.
Demnitatea slujirii de arhipăstor în eparhie este sfântă şi mare, iar sarcinile ei sunt multiple, mai ales într‑o lume aflată în criză spirituală şi materială. Însă, multele lucrări ale slujirii pastorale ne îndeamnă să ne apropiem, prin rugăciune, trăire şi lucrare, mai mult de Hristos‑Capul Bisericii, de Preasfânta Treime şi de toţi sfinţii lui Dumnezeu, pentru a primi ajutorul lor, spre folosul celor mulţi.
Anul acesta, în data de 24 decembrie 2024, se împlinesc 160 de ani de la ridicarea la rang de Mitropolie a Episcopiei românilor ortodocși din Transilvania, act realizat prin decret imperial în anul 1864, în urma eforturilor depuse de Episcopul de atunci, Sfântul Andrei Șaguna, care, între anii 1848 și 1873, i-a păstorit pe dreptcredincioşii ortodocşi români din Transilvania.
În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Încă de la instituirea ei, Biserica și-a afirmat dreptul de a avea bunuri și a încredințat autorității eclesiale dreptul de a le administra pentru întreținerea comunităților de creștini și ajutorarea celor în nevoi. Din secolul al IV-lea, în Biserică este instituită și responsabilitatea de econom, adică de administrator al bunurilor Bisericii. Începând cu secolul al V-lea (451), slujirea de econom al Bisericii devine obligatorie pentru fiecare eparhie, acesta fiind ales dintre clericii (Canonul 26, Sinodul IV Ecumenic) sau monahii respectivei eparhii1.
Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
„În vremea aceea, apropiindu-Se Iisus de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră,
Fiule Timotei, într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut; și unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste. Deci, de se va curăți cineva pe sine de acestea, va fi vas de
Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). După moartea părinţilor ei, care erau foarte bogaţi, sfânta ducea o viaţă singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin faptele sale bune. Vânzându-și toată bogăția, prețul luat l-a împărțit săracilor și celor ce pătimeau prin închisori, nu numai dându-le cele de trebuință, ci chiar slujindu-le cu mâinile sale acelora care fiind răniţi nu mai puteau să aibă grijă de ei înşişi. Anisia fecioara îi vindeca pe unii ca aceștia, ungându-i cu balsamuri şi legându-le rănile și îi încuraja pe cei mâhniți, apoi și pe bolnavii ce zăceau pe paturi îi cerceta și din averea sa îi ajuta. Umbla pe ulițe și pe drumuri și pe câți afla prin gunoaie, săraci sau bolnavi, îi ajuta. Și grăia întru sine: „Să nu-mi fie mie a căuta dulceți și mângâieri întru bogății, care nici ca o picătură de apă nu se vor afla la ziua judecății”. Într-o zi, vrând să meargă la biserică pentru a se închina Domnului Iisus Hristos, a auzit gălăgie mare în popor. Intrând pe poarta ce se numea a Casantrionei, i-a văzut pe păgânii care serbau praznicul Soarelui. Atunci, unul dintre ostaşii păgâni a văzut-o şi a întrebat-o unde merge. Ea a mărturisit că este creştină şi că merge la biserică să se roage. Atunci, ostaşul scoţând sabia a lovit-o pe Sfânta Anisia în coastă, iar aceasta căzând şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Moaştele ei se găsesc până astăzi la Tesalonic, în Biserica „Sfântul Dimitrie”.
Sfântul Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutății, VIII, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 120-121 „(Mândria) este foarte cumplită și mai sălbatică decât toate cele de până aici. Ea
În prag de An Nou, urarea „La mulți ani!” este nu doar tradițională, ci și firească, mai ales dacă e spusă din suflet și nu doar ca un automatism. Mai rămâne însă să ne întrebăm cel fel de ani.
„Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” Adevărul dogmatic al Șederii Mântuitorului Iisus Hristos Cel mort, Înviat și Înălțat la ceruri, de-a dreapta Tatălui, este o Revelație dumnezeiască continuă, conform descoperirii din sinedriu, din ziua morții preaslăvite a Sfântului Arhidiacon Ștefan, ucis cu pietre, și Articolului VII din Simbolul de credință niceo-constantinopolitan: „Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui”.
Tehnologia digitală a pătruns profund în lumea contemporană și în viața omului, încât aproape că este imposibilă separarea ei sau deconectarea de la variatele ei forme, chiar și pentru câteva minute. Dacă
