Preafericitul Părinte Daniel, la aniversarea unui deceniu de patriarhat

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește în 30 Septembrie 2017 zece ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel, ca cel de-al VI-lea Patriarh al României.

Dumnezeul părin­ților nostri a purtat și poartă de grijă poporului român prin Biserica Sa pe care i-a dăruit-o ca mamă iubitoare și ocrotitoare, încă de la răspândirea Evangheliei în lume, prin predica Sfinților Apostoli, nouă trimițându-ni-l pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, fiind astfel și noi chemați printre primele neamuri la credința și mărturisirea că Iisus este Hristos - Fiul lui Dumnezeu – Mântuitorul lumii.

Sămânța Evangheliei a rodit în chip minunat atât de mulți mărturisitori, bărbați apostolici, păstori și luminători, încât lumina și pilda vieții lor sfinte este candelă aprinsă în altarele noastre străbune, de peste 2000 de ani. Pentru lucrarea lor jertfelnică, credința lor dreaptă și nestrămutată, dar mai ales pentru pecetluirea credinței cu martiriul, Hristos – Domnul le-a primit și împlinit rugăciunile ca pe o mireasmă cu bun miros, atunci când ei chemau mila și ajutorul cel sfânt al lui Dumnezeu peste Țara, Biserica și poporul din care ei au ieșit.

În lumina mijlocirii sfinților noștri strămoși, înțelegem lucrarea minunată a lui Dumnezeu cu Biserica noastră strămo­șească ortodoxă, care a fost de multe ori umilită dar nu înfrântă, asuprită dar nu îngenuncheată, hulită de dușmani dar iubită de popor, răstignită dar nu ucisă. Viața Bisericii noastre Ortodoxe s-a des­fășurat între umilința și suferința răstignirii și bucuria biruinței și învierii. Așezând mâna la frunte, privind și scrutând veacurile, vom constata cu uimire și fericire cum Dumnezeu, Stăpânul istoriei, a îngăduit și pătimirile noastre, dar a ridicat din sânul acestui popor bărbați aleși și destoinici care să-l conducă spre izbăvire, împlinire și dăinuire. Fără îndoială că la loc de frunte printre aceștia sunt păstorii de suflete ai Bisericii și luminătorii neamului.

În fruntea Bisericii noastre Ortodoxe Române, Dumnezeu a hărăzit întâistătători pe măsura vremurilor, încercărilor și provocărilor pentru salvarea și întărirea credinței ortodoxe și pentru dăinuirea neamului. Nu trebuie să uităm că Biserica Ortodoxă a întreținut peste veacuri prin cult și cultură flacăra vie a credinței în unitatea celor trei provincii românești care s-a realizat la 1 Decembrie 1918.

Întâiul Patriarh al României, Miron Cristea, a fost martorul și sufletul Unirii. Cel de-al VI-lea Patriarh al României, Preafericitul Părinte Daniel, este Patriarhul Centenarului, Patriarhul împlinirii, Patriarhul care a făcut din viața Bisericii Ortodoxe Române o mare sărbătoare prin așezarea în calendar a peste o sută de sfinți români.

Toți acești sfinți s-au rugat și se roagă lui Dumnezeu ca Patriarhul Daniel să aibă putere și ajutor sfânt să ducă la bun sfârșit proiectul visat de toți patriarhii, construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Catedrala Națională este o ctitorie pentru dăinuirea unității românești de neam, limbă și credință de la 1918.

Ales la 12 Septembrie și întronizat la 30 Septembrie 2007, cel de-al VI-lea Patriarh al României are toate calitățile și darurile de la Dumnezeu să ducă proiectele Bisericii Ortodoxe Române, pe care însuși le-a promovat, la bun sfârșit.

Ierarh de înalță ținută academică și aleasă cultură teologică, având gândirea și școala mentorului său, părintele Dumitru Stăniloae, Patriarhul Daniel a ajuns în fruntea Bisericii Ortodoxe Române în vremea încercărilor și marilor provocări ale unei so­cietăți supuse secularizării și schimbărilor în mod ofensiv și reformator, care încearcă să-și uite trecutul, pentru a-și construi un viitor pe un alt proiect străin sufletului românesc.

Biserica Ortodoxă Română înțelege că schimbarea și modernizarea României nu se face prin rupere de rădăcini, ci prin recurs la istorie. Modernitatea pentru Biserică nu înseamnă abandonarea proiectului națio­nal, abandonarea istoriei și trecutului, ci aducerea lui în actualitate. O adevărată modernitate este aducerea tradiției în actualitate și armonizarea ei cu vremurile.
Iată de ce a ales Patriarhul ca în timpul patriarhatului său să propună, iar Sfântul Sinod să aprobe un „An Omagial și Comemorativ” în Biserica Ortodoxă Română spre a nu ne uita înaintașii, ci a-i omagia și comemora pe cei care ne-au dăruit și au făurit împreună cu Dumnezeu în istorie o Biserică, o Țară și un Neam.

În acești zece ani, legislația bisericească a fost amendată, îmbunătățită și înnoită, în așa fel încât să nu se poată produce derapaje din cauza unui statut care a fost creat pentru alte vremuri, ori al unor lacune în interiorul său, care să aducă daune de imagine Bisericii, sau nedreptate, suferință și umilință clerului de toate treptele.

Învățământul teologic a cunoscut o evoluție fără precedent, Patriarhul însuși fiind de formație dascăl de teologie cu o extraordinară pregătire și cunoaștere, atât a învăță­mân­tului teologic românesc, cât și a celui creștin european. Prin personalitatea de excepție recunoscută de toate celelalte Biserici și Culte, Patriarhul a deschis Biserica Ortodoxă Română spre lumea creștină europeană cum nu a putut să o facă nici un alt patriarh. În nici un moment, însă, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române nu și-a neglijat rolul de mare apărător al Ortodoxiei Patristice și al dreptei credințe apostolice a Bisericii Răsăritului. Acest lucru se poate vedea cu ușurință din toate evenimentele create și patronate în cei zece ani de patriarhat și din cărțile publicate de Institutul Biblic și Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Activitățile social-filantropice în Biserica Ortodoxă Română sunt la un nivel cum nu a existat vreodată și aproape că nu pot fi centralizate în totalitate, dacă ne gândim că Biserica lucrează și în mod discret și samaritean, evitând să spună de fiecare dată fapta bună, păstrând duhul Evangheliei. Astfel, lucrarea filantropică a Bisericii acoperă și alină o mare parte din nevoile și suferința celor sărmani și singuri, pe care nu-i ajută nimeni.

Pentru diaspora românescă (celor peste patru milioane de români ortodocși plecați la muncă în Europa și pe alte continente), Biserica Ortodoxă Română a dăruit peste o mie de preoți și doisprezece ierarhi care-i țin împreună pe românii care și acolo au nevoie de Biserică și de păstor.

Cunoscând vremurile și nevoia de a fi prezentă în societate și a da răspuns la toate întrebările și provocările, dar și a face cunoscută cu exactitate și fidelitate viața și activitatea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul nostru a organizat trustul media al Patriarhiei Române: Radio Trinitas; Trinitas TV; Ziarul Lumina; Basilica.ro, care se adresează în mod special credincioșilor ortodocși și nu numai, ci și tuturor celor ce doresc să cunoască lucrarea Bisericii în societate.

Deci bilanțul celor zece ani însemnează toate acestea, care au fost realizate sau sunt pe cale să fie finalizate de către un Patriarh vizionar, cu o strategie clară și coerentă, cu pași mă­runți, dar fermi, cu multe nopți de veghe și puține ore de somn, cu verticalitate, dar și cu multă dragoste și purtare de grijă pentru Biserica și Poporul dreptcredincios din România, peste care Dumnezeu l-a chemat și Duhul Sfânt l-a uns să fie Patriarh și Părinte.

Urare din Maramureș și Sătmar

Acum, la ceas și popas aniversar, primiți Preafericirea Voastră o urare în grai și suflet românesc din Maramureș și Sătmar: Să Vă dăruiască Hristos – Arhiereul cel Veșnic în următorul deceniu de slujire în fruntea Bisericii lui Hristos din România bucuria împlinirii celor pe care Dumnezeu a hotărât să le lucreze prin râvna, dăruirea, slujirea și demnitatea Preafericirii Voastre în Biserica Ortodoxă Română. Să Vă bucurați cu bucurie sfântă de faptul că slujiți Biserica Ortodoxă Română în vremuri grele, însă, ca un Patriarh înțelept ce sunteți, reușiți să o așezați și consolidați pe stâncă, astfel ca nici vânturile, nici valurile să nu o clatine. Să ne iertați pe noi pe toți: ierarhi, preoți, monahi și credin­cioși, care, uneori manipulați, alteori din naivitate sau poate chiar din răutate, am întinat, prin cuvintele sau gesturile noastre, veșmântul alb al Patriarhului – Părintele tuturor românilor. Cred că ne veți spune, asemenea părinților patriarhali, spre dezlegarea și liniștea noastră, și pentru a ne ierta și Dumnezeu, că ne-am rănit și mâhnit Părintele: „Nu puteți voi greși cât pot eu ierta”.

Mulțumindu-Vă pentru lumina, bucuria și binecuvântarea pe care le-ați așternut peste Mara­mureș și Sătmar în timpul celor două vizite apostolice: în anul 2009, cu ocazia ridicării în rangul de Arhiepiscop onorific a vrednicului de pomenire Justinian Arhiepiscopul părintele nostru și în 2012, cu ocazia sfințirii Bisericii de lemn a vestitei Mănăstiri Bârsana și a Catedralei din Negrești – Oaș, prilej cu care ați făcut o mare bucurie și credincioșilor sătmăreni, care au primit la Catedrala Municipală pentru prima dată vizita unui Patriarh al României. Nutrind speranța că vizitele părintești pe care le veți face în viitor, în Nordul cel mai de Nord al României, vor însuma cel puțin cifra anilor aniversării de astăzi, rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să Vă dăruiască ani mulți, binecu­vântați și rodnici în fruntea Preasfintei noastre Biserici Ortodoxe Române. Cu fiască dragoste, din suflet de păstor, în numele tuturor păstorilor de suflete și poporului dreptcredincios din Maramureș și Satu Mare,

† IUSTIN,
Episcopul Mara­mu­reșului și Sătmarului