În noaptea când S‑a născut Pruncul Iisus într‑o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei‑Fecioare.
Purtători de lumină, speranță și zel misionar
Cu deosebită bucurie, apreciem solemnitatea depunerii jurământului de credință a Promoției 2024 a Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din Bucureşti. Tinerii teologi absolvenţi care astăzi au depus jurământul de credință înaintea lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, au fost pregătiți de dascălii lor de teologie în anii de studii universitare, pentru a începe misiunea încredințată de Biserică în slujirea, îndrumarea și ajutorarea credincioșilor ei. Eforturile lor de a recepta cunoștințele adânci de teologie, de a se forma duhovnicește prin participarea la Sfânta Liturghie și de a se pregăti din punct de vedere misionar și pastoral au fost încununate prin susținerea examenelor de absolvire a studiilor, dar și prin rugăciunea de mulțumire adusă lui Dumnezeu, împreună cu profesorii lor, pentru tot ajutorul primit de la El.
Integrarea cunoştinţelor teologice în formarea duhovnicească reprezintă o dovadă a capacității tinerilor absolvenți de a sesiza cât mai exact nevoile reale ale credincioşilor, exigențele predării Religiei sau ale lucrării de asistență social-filantropică a Bisericii, precum și importanța restaurării, conservării și administrării patrimoniului sacru românesc. Biserica așteaptă ca tinerii absolvenți să fie purtători de speranță acolo unde dezorientarea și deznădejdea domină sufletul, purtători de bucurie acolo unde necazurile și neajunsurile copleșesc existența zilnică. Dar pentru a împlini acest deziderat nobil și generos, tinerii teologi trebuie să ceară permanent ajutorul lui Dumnezeu și sfatul celor care au mai multă experiență în a traduce idealuri nobile în fapte concrete, care iau forma iubirii milostive și vindecătoare a lui Hristos, împărtășită oamenilor prin harul Duhului Sfânt.
Tânărul teolog, iubitor de rugăciune şi de sfinţenie, este un tânăr creştin luptător (cf. Efeseni 6, 10-17), care apără duhovniceşte dreapta credinţă şi sfinţenia vieţii ca fiind porţile vieţii veşnice, cultivă iubirea faţă de Dumnezeu prin rugăciune şi iubirea de semeni prin fapte bune.
Menirea sau misiunea tânărului teolog cuprinde nu doar acumularea de cunoștințe intelectuale din cărți și lumină din viața liturgică ortodoxă, ci și împărtășirea acestei lumini spirituale celorlalți tineri din comunitatea universitară și chiar celor din societate, în general. Exigențele academice nu trebuie să diminueze ethosul eclesial și conștiința misionară a actului teologic, pus în slujirea Bisericii. Fiecare teolog trebuie, înainte de toate, să fie mărturisitor al lui Dumnezeu-Cuvântul întrupat în istorie și împărtășit spiritual în viața Bisericii. Facultățile de Teologie Ortodoxă sunt chemate să dezvolte o teologie pentru viață, izvorâtă din lumina Sfintelor Scripturi, viețile Sfinților și nevoile comunităților parohiale și monahale.
Prin valorificarea consecventă a relației vii dintre Facultățile de Teologie Ortodoxă și viața Bisericii, dintre școala teologică și parohie, în vederea intensificării misiunii Bisericii, se consolidează conștiința vocației teologiei ca știință a mântuirii sau a vieții veșnice, adică știință a unirii omului cu Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul lumii.
Vorbind despre lumina sau sensul vieții, părintele Dumitru Stăniloae spune: ,,În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alții. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea reciprocă, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalți, avem totul... E sentimentul de a fi înconjurat de lumina care-mi vine de la Dumnezeu... Lumină a iubirii, lumină a adevărului, lumină a sensului, bucuria care îmi vine de la Dumnezeu, bucuria care îmi vine de la ceilalți. Ceilalți devin lumină pentru mine, ființele primesc sens. În toate se revarsă lumina lui Dumnezeu Care se comunică mie ca lumină inepuizabilă, ca iubire nesfârșită”1.
În concluzie, evenimentul de astăzi este o festivitate de încheiere a studiilor unei promoții de studenţi şi masteranzi şi începutul unei lucrări misionare în Biserică şi în societate. Această lucrare trebuie să afirme demnitatea şi responsabilitatea unei şcoli de teologie în formarea absolvenţilor ei.
Felicităm pe absolvenţii Promoţiei 2024 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din Bucureşti, precum şi pe profesorii lor, pentru rezultatele obținute.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învățătorul şi Mântuitorul nostru, să vă dăruiască tuturor bucuria slujirii cu vrednicie a Bisericii strămoșești, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cuvânt adresat absolvenților Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București, Promoția 2024, Palatul Patriarhiei, luni, 1 iulie 2024.
Notă:
1. Pr. Dumitru Stăniloae, Mică dogmatică vorbită, Ed. Deisis, Sibiu, 2007, pp. 215, 214.