Ziua Marii Unirii nu este rodul unui eveniment spontan, ci al unui ideal împlinit cu multe jertfe, minuțios pregătit şi mult aşteptat. Ca orice eveniment important al istoriei neamului, Unirea tuturor românilor
Rugăciunea - izvor de lumină pentru viaţa şi misiunea Bisericii
- Raport general privind activitățile Arhiepiscopiei Bucureștilor în anul 2022 -
Citește și: Ședința anuală de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2022 să fie „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț” în Patriarhia Română.
Tematica aleasă pentru anul 2022 a fost motivată, printre altele, de faptul că în acest an s-au împlinit trei secole de la nașterea Sfântului Paisie de la Neamț și 1.000 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog. Evenimentele dedicate anului omagial și comemorativ au culminat cu sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, context în care au fost aduse din Veria (Grecia) la Catedrala Patriarhală moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Palama, teologul isihast al luminii necreate sau al harului.
Activitatea Arhiepiscopiei Bucureștilor a fost intensificată în anul 2022. Au fost reluate activitățile afectate de pandemie și s-au făcut pași importanți în dezvoltarea de noi proiecte și programe.
Cele mai importante lucrări ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, la nivelul protopopiatelor, parohiilor, mănăstirilor şi schiturilor, s-au desfășurat respectând prevederile programului-cadru transmis de Cancelaria Sfântului Sinod tuturor eparhiilor din cuprinsul Patriarhiei Române, așa cum reiese din rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului eparhial.
I. Activitatea administrativ-pastorală și economic-patrimonială
În cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, în anul 2022 au funcționat: 13 protoierii, 714 parohii (332 urbane şi 382 rurale) şi 45 de filii, 35 de mănăstiri şi 7 schituri (42 de unități monahale).
La parohiile din Arhiepiscopia Bucureștilor își desfășoară activitatea 1.152 de clerici încadrați pe post (dintre care 1.081 preoţi şi 71 diaconi), dintre aceștia 33 de preoţi şi 10 diaconi fiind hirotoniți în anul 2022.
La Centrul eparhial își desfășoară activitatea 21 de clerici de mir încadrați pe post (8 preoți și 13 diaconi).
În cadrul eparhiei activează 118 preoţi care asigură asistența religioasă şi socială în diferite instituții: MApN - 21, penitenciare - 4, MAI - 6, SPP - 1 şi SRI - 1, spitale - 46, unități de învățământ - 7, centre rezidențiale/de găzduire - 4, centre de plasament - 5, cimitire de stat - 15, alte instituții - 8.
În anul 2022, 4 clerici au fost primiți din alte eparhii, 1 cleric a plecat în altă eparhie, 24 de preoţi s-au pensionat, 27 de preoţi au fost îmbisericiţi, iar 4 preoţi au trecut la cele veșnice.
Astfel, în Arhiepiscopia Bucureștilor sunt 1.535 de clerici (cu excepția clericilor din mănăstiri și schituri), dintre aceștia 1.291 sunt încadrați pe post (1.152 de clerici - la parohii, 21 de clerici - la Centrul eparhial și 118 preoți asigură asistența religioasă şi socială în diferite instituții), iar 244 de clerici sunt îmbisericiţi (dintre care 229 de clerici pensionari).
În ceea ce privește personalul monahal, numărul total de viețuitori în mănăstiri este de 659, din care 241 de călugări și frați și 418 monahii și surori. Personalul clerical monahal este alcătuit din 127 de preoți (18 arhimandriți, 45 de protosingheli și 64 de ieromonahi) și 17 ierodiaconi (din care 2 arhidiaconi). Au fost închinoviați 6 viețuitori și au fost săvârșite 4 tunderi în monahism. Au fost hirotoniți 4 ieromonahi.
În rândul monahilor au fost înregistrate 10 decese: arhim. Nicodim Dimulescu (16 aprilie 2022), proinstareț al Mănăstirii Crasna, stavr. Lucia Dumbravă (29 mai 2022), proinstareță a Mănăstirii Pasărea, și alți opt monahi și monahii).
În cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor au fost oficiate 19.203 botezuri, 8.993 de cununii şi 20.864 de înmormântări.
În anul 2022 au fost târnosite 25 de biserici şi au avut loc 5 sfințiri de biserici, 2 sfințiri de pictură biserică, o sfințire de pictură capelă, o sfințire de paraclis, 2 târnosiri de paraclise, 2 sfințiri de capelă mortuară, 2 binecuvântări de lucrări efectuate la biserici, o sfințire de catapeteasmă, o sfințire de casă parohială, o sfințire de centru social, 2 sfințiri de piatră de temelie biserică, o sfințire de piatră de temelie capelă parohială, o sfințire de piatră de temelie paraclis.
Au fost înființate două noi parohii: Parohia „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”-Pallady, Protoieria Sector III Capitală, începând cu data de 1 martie 2022, și Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”- Bragadiru, în orașul Bragadiru, Protoieria Ilfov Sud, începând cu data de 15 decembrie 2022, și o filie: „Sfântul Apostol și întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan” a Parohiei Bălteni Cocioc, Protoieria Ilfov Nord, începând cu data de 1 septembrie 2022.
În data de 12 mai 2022, s-au desfășurat alegerile eparhiale, în fiecare circumscripție electorală, colegiile preoțești și mirenești alegând ca membri în Adunarea eparhială un cleric, respectiv doi mireni, pentru mandatul 2022- 2026. Nu au fost înregistrate contestații la Biroul Electoral eparhial. Adunarea eparhială constitutivă s-a întrunit în data de 9 iunie 2022.
Activitățile administrative și misionare au fost intensificate prin diminuarea navetismului clericilor (au fost rezolvate 6 situații), s-au făcut propuneri de transfer pentru unii preoți harnici din mediul rural la parohii din mediul urban unde era necesară intensificarea activității. Au fost soluționate situațiile a 54 de clerici îmbisericiţi (dintr-un număr de 61), care au fost numiți, cu fracțiune de normă, la parohiile la care erau îmbisericiţi. Au fost înființate noi posturi clericale la parohii. Pentru recunoașterea strădaniilor și rezultatelor activității unor clerici și mireni din Arhiepiscopia Bucureștilor, în diferite domenii ale vieții bisericești sau publice, în anul 2022, au fost acordate multe ranguri bisericești, distincții sau ordine patriarhale și eparhiale, de onoare și de vrednicie.
La data de 31 decembrie 2022, în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor se înregistrează un total de 247 de unități de cult care au lucrări de pictură din nou (în diferite tehnici: frescă, a secco, mozaic), restaurare a picturii sau pictură/restaurare catapeteasmă - mobilier bisericesc. Lucrările menționate se află în diferite faze de execuție (proiectare, licitație, recepție parțială sau definitivă, iar câteva finalizate şi nerecepționate).
În cursul anului au fost finalizate mai multe proiecte de restaurare a unor ansambluri bisericești - monumente istorice, finanțate din fonduri europene prin Programul Operațional Regional, precum: Biserica Așezămintelor Brâncovenești Domnița Bălașa din București, biserica Mănăstirii Zamfira, monument istoric de la jumătatea secolului al XIX-lea, care păstrează pictura lui Nicolae Grigorescu - pictură murală și icoane; biserica de lemn a Mănăstirii Sfânta Maria - Urlați, ultimele două obiective situate în județul Prahova. De asemenea, au fost continuate lucrările de conservare-restaurare, cu finanțare asigurată prin Programul Operațional Regional, și la bisericile Schitul Lespezi și Sfânta Treime - Măgureni I din Protoieria Câmpina și la ansamblurile mănăstirilor Căldărușani și Sitaru, din județul Ilfov, Protoieria Ilfov Nord.
S-au identificat soluții pentru conservarea chipului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (pictat de D. Belizarie) din Catedrala Patriarhală Sfinții Împărați Constantin și Elena și pentru realizarea intervențiilor de conservare-restaurare a picturii murale exterioare.
În scopul creșterii vizibilității și valorificării culturale a colecțiilor muzeale a fost continuat proiectul de promovare și mediatizare a colecțiilor, fiind redactate texte de prezentare a obiectivelor.
Un alt obiectiv important, continuat în anul 2022, a vizat evaluarea stării colecțiilor muzeale existente și stabilirea unor măsuri și planuri de acțiune pentru organizare sau reorganizare muzeală, cu prioritate a colecțiilor aparținând mănăstirilor mari din apropierea Bucureştilor: Pasărea, Țigănești, Căldărușani, și integrarea acestora în circuite de vizitare organizate.
În anul 2022 au continuat lucrările de construcție, consolidare, restaurare, renovare și întreținere la mănăstirile și schiturile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor și s-au început lucrări noi. La Mănăstirea Ghighiu s-au desfășurat atât lucrări de extindere a bibliotecii, cât și amenajarea a două camere destinate cabinetului de recuperare medicală, pentru personalul mănăstirii. Cabinetul a fost dotat cu aparatură medicală de specialitate; în cadrul Mănăstirii Snagov au continuat lucrările de construcție la Ansamblul cultural muzeal al mănăstirii; la Mănăstirea Caraiman, au fost demarate lucrările de construcție pentru extinderea Centrului Social-Pastoral Sf. Cruce; Centrul Social-Cultural Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, din cadrul Mănăstirii Radu Vodă, a fost renovat. A fost achiziționată o fermă de legume în localitatea Butimanu, din județul Dâmbovița, cu fonduri obținute din activitatea Patiseriei Radu Vodă și din donațiile unor credincioși.
Din punct de vedere economic, cheltuielile au fost dimensionate în raport cu veniturile prevăzute în bugetul pe anul 2022. În acest sens, s-au luat măsuri privind limitarea cheltuielilor la utilități, carburant, consum materiale, reușindu-se obținerea unui echilibru bugetar privind cheltuielile și veniturile.
Totodată, au fost făcute investiții la mai multe obiective:
- Centrul de Odihnă și Meditație (liturgică) din cadrul Centrului Cultural-Misionar Familia din orașul Pantelimon;
- Corpul A al Căminului Casa Juventus de la Centrul Cultural-Social Iustin Patriarhul, pentru executarea lucrărilor de renovare și achiziționare de mobilier;
- Fabrica de lumânări Făclia Sfinților Români pentru construirea clădirii administrative;
- Serviciul colportaj a achiziționat un cort industrial, pentru depozitarea obiectelor de colportaj bisericesc.
Investițiile suportate din fondurile Arhiepiscopiei Bucureștilor au fost de peste 7.000.000 de lei (7.014.602,61 de lei).
Din contribuțiile unităților bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor și ale Centrului eparhial, a fost susținută activitatea postului Radio TRINITAS cu o sumă ce depășește 800.000 de lei (840.000,00 de lei) și activitatea postului de televiziune TRINITAS cu suma de aproximativ 2.000.000 de lei (1.843.210,00 lei). Totalul sprijinului acordat de Arhiepiscopie a fost de peste 2.500.000 de lei (2.683.210,00 lei).
Comparând sprijinul la salarizare primit de Arhiepiscopia Bucureștilor de la bugetul de stat prin Secretariatul de Stat pentru Culte și Primăria Municipiului București, aproximativ 7.000.000 de lei (6.746.752,00 de lei), cu suma totală achitată de Arhiepiscopia Bucureștilor către bugetul de stat sub formă de impozite, rețineri salariale și TVA, peste 12.000.000 de lei (12.156.266,00 de lei), rezultă că Arhiepiscopia Bucureștilor a plătit către bugetul de stat mai mult cu peste 5.000.000 de lei (5.409.514,00 lei) față de cât a primit, adică mai mult cu 80,18% față de cât a primit.
În anul 2022, unitățile bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor au sprijinit construcția Catedralei Naționale cu peste 6.000.000 de lei (6.034.660,00 de lei).
Fabrica de lumânări Făclia Sfinților Români a finalizat construirea și recepționarea lucrărilor la noua clădire administrativă. Totodată, a achiziționat o autoutilitară pentru transportul de lumânări.
Serviciul colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor a înregistrat în anul 2022 o creștere a veniturilor, raportat la anul pandemic 2021. A implementat un sistem call center, cu număr unic de apelare, pentru a oferi asistență și a răspunde în cel mai scurt timp tuturor solicitărilor venite din partea credincioşilor. De asemenea, a achiziționat o autoutilitară pentru transportul de colportaj.
Anul 2022 a reprezentat al treilea an de dezvoltare progresivă a activității Societății Chivotul Mare. Astfel, prin măsurile implementate, s-a extins activitatea în zona protoieriilor Vălenii de Munte, Ilfov Nord și Ilfov Sud, pentru contractarea lucrărilor funerare din cimitirele unităților de cult.
Profitul obţinut din activităţile economice se va folosi la susținerea proiectelor aflate în derulare în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Activitatea în cadrul Secției de vinificație Urlați s-a desfășurat după normele și standardele naționale și europene, într-un ritm susținut, cu rezultate deosebite privind calitatea vinului obținut.
Recolta obținută în anul 2022 va asigura necesarul de vin atât pentru Arhiepiscopia Bucureștilor, cât și pentru unele eparhii care nu au suprafețe viticole. Cantitatea de vin livrată în anul 2022 a fost de 450.147 de sticle. Se constată faptul că distribuția de vin în anii 2021 și 2022 a crescut față de anii anteriori.
Cooperativa agricolă „Via Domnului” a obținut în anul 2022 două medalii de aur la concursul INTERNATIONAL WINE CONTEST BUCHAREST IWCB - Ediția 2022, cu sortimentele de vin Fetească neagră și Sauvignon blanc, și două medalii de argint la concursul național POVEȘTI CU VINURI ROMÂNEȘTI cu soiurile Sauvignon blanc şi Merlot rosé.
De asemenea, a obținut în anul 2022 locul I în Top Profit România, Top pentru Întreprinderi Mici, județul Prahova, domeniul 0121 - cultivarea strugurilor.
Totodată, a fost finalizat un proiect început şi a fost aprobat un proiect nou:
- edificarea şi inaugurarea Casei „Via Domnului”, din incinta Mănăstirii Sfânta Maria- Urlați;
- întocmirea, depunerea şi aprobarea proiectului „Extindere și modernizare a Secției de vinificație”, prin programul APIA.
II. Activitatea cultural-misionară și educațională
Activitatea culturală și misionară a Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a desfășurat în trei direcții specifice:
- Activități culturale în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor;
- Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei;
- Redacția revistei Glasul Bisericii a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
În cadrul editurii Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au fost coordonate lucrări înscrise în tematica anului 2022. Dintre acestea amintim:
- Viața monahală din Țara Românească la mijlocul secolului al XIX-lea, autor: arhim. dr. Policarp Chițulescu;
- Cum se rugau Sfinții Isihaști? Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Nichifor din Singurătate, Sfântul Grigorie Sinaitul și Sfântul Grigorie Palama, autor: diac. dr. Florin-Ciprian Petre;
- Pnevmatologia Sfântului Simeon Noul Teolog. O analiză dogmatică actuală, autor: diac. dr. Mihai-Iulian Grobnicu.
Activitatea redacției revistei mitropolitane Glasul Bisericii în anul 2022, la nivel editorial, a continuat atât prin realizarea numerelor la zi (tipărite și expediate către abonați), cât și prin derularea activității în mediul online.
În urma clasificării revistei Glasul Bisericii de către Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS) în categoria B (pentru perioada 2021-2024), numărul și calitatea articolelor primite la redacție spre publicare au crescut în mod substanțial. Avantajele obținerii acreditării CNCS și indexării sunt creșterea vizibilității în mediul academic și atragerea unor articole științifice de nivel ridicat. Cadrele didactice din învățământul universitar aleg să publice îndeosebi în revistele indexate și acreditate, publicarea aducându-le punctele necesare promovării.
În ceea ce privește învățământul teologic, la încheierea anului universitar 2021-2022 erau înscriși la toate specializările Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București 731 de studenți. La aceștia se adaugă 486 de masteranzi și doctoranzi. Seminarul Teologic Liceal Ortodox Nifon Mitropolitul din București se aliniază la standardele liceelor vocaționale, păstrându-și nealterat profilul său teologic și orientarea sa deosebită în paleta liceelor bucureștene. În anul școlar 2021-2022, au fost înscriși 164 de elevi, grupați în 8 clase. În cadrul aceleiași instituții funcționează Școala Postliceală Sanitară Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, pentru anul școlar în curs fiind înscriși 306 elevi și eleve. De asemenea, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfânta Filofteia - Mănăstirea Pasărea au fost înscrise 98 de eleve. În anul școlar 2021-2022, disciplina religie la școlile de stat a fost predată de un număr total de 783 de profesori, iar în anul școlar 2022-2023 predau 803 profesori (577 de titulari și 226 de suplinitori, dintre care 86 sunt clerici; 682 de profesori au diferite grade didactice), desfășurând o activitate educațională și spirituală necesară și benefică în rândul tinerilor.
III. Activitatea social-filantropică
În cursul anului 2022 activitatea Arhiepiscopiei Bucureștilor în domeniul social-filantropic a avut următoarele obiective:
- Continuarea tuturor proiectelor de așezăminte sociale inițiate în vederea acoperirii deficitului de infrastructură socială existent la nivelul comunităților;
- Menținerea proiectelor și programelor existente în prezent în domeniul social la nivelul tuturor structurilor organizatorice ale Arhiepiscopiei Bucureștilor;
- Asigurarea participării la procesul de formare continuă în domeniul serviciilor sociale a personalului clerical și neclerical implicat în proiectele de asistență socială ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, inclusiv la nivelul unităților de cult.
Dintre cele mai importante proiecte de infrastructură socială inițiate la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor menționăm următoarele:
1. Proiectul care vizează extinderea, amenajarea și dotarea unei cantine sociale și a unui serviciu de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, în parteneriat cu Protoieria Ploiești Nord - Parohia Bunavestire, obținându-se acreditarea ca furnizor de servicii sociale și se lucrează în prezent la obținerea licenței. Totodată se lucrează la formarea echipei de implementare, precum și la identificarea persoanelor care vor beneficia de serviciile oferite;
2. Lucrările de construcție la Centrul de zi pentru copii cu deficiențe de auz din București au fost începute, fiind executate lucrări de peste 200.000 de euro până în prezent;
3. Au fost inaugurate cele trei căsuțe de tip familial în cadrul proiectului Leagăn prins de stele, de la Mănăstirea Turnu; s-au obținut acreditarea și licențierea provizorie a serviciilor, iar primii beneficiari sunt deja incluși în programul de asistență;
4. Proiectul Banca de alimente al Asociației Diaconia Filiala Sector 6 este în derulare, construcția imobilului în care urmează să funcționeze fiind deja într-un stadiu avansat de execuție;
5. Au fost aprobate și urmează să fie implementate în perioada imediat următoare două proiecte în sprijinul persoanelor defavorizate:
a. Centrul de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice;
b. Policlinica socială stomatologică „Zâmbet pentru toți”.
Încă de la începutul războiului din Ucraina au fost inițiate și implementate programe de asistență pentru refugiați. La nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor au fost identificate și puse la dispoziție aproximativ 1.000 de locuri de cazare, oferindu-se toată asistența necesară. În colaborare cu Sectorul social-filantropic al Administrației Patriarhale, au fost trimise mai multe transporturi umanitare, atât în Ucraina, cât și în Republica Moldova, contribuția Arhiepiscopiei fiind de aproape 300.000 de lei.
Au fost consolidate programele aflate în derulare: activitatea cantinelor sociale a fost susținută prin intermediul Asociației Diaconia cu alimente în valoare de peste 500.000,00 de lei.
A fost implementat un program de scurtă durată, cu impact comunitar, prin intermediul unui ONG al Centrului eparhial, cu finanțare prin Legea 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, care a abordat problema bullying-ului în școli (intimidare şi umilire).
În parteneriat cu Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor au fost organizate tabere sociale pentru copii în risc de excluziune socială, beneficiari ai serviciilor sociale oferite de centrele de zi ale Arhiepiscopiei și pentru copii refugiați din Ucraina.
În anul 2022 s-au acordat de către Arhiepiscopie ajutoare filantropice pentru unitățile bisericești și persoanele aflate în dificultate în valoare de peste 11.000.000 de lei (11.145.837 de lei).
Valoarea totală a produselor distribuite în cursul anului 2022 prin programul „Masa Bucuriei” este de peste 1.000.000 de lei (1.338.936,13 lei).
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au organizat mai multe acțiuni de sprijin al unor persoane aflate în dificultate sau în vederea susţinerii unor așezăminte sociale/medicale din Arhiepiscopia Bucureștilor.
În încheiere, mulțumim tuturor persoanelor particulare, comunităților și instituțiilor locale și centrale care au ajutat Arhiepiscopia Bucureștilor în multiplele sale activități pastorale, edilitare și social-filantropice în anul 2022. Totodată, ne rugăm Preasfintei Treimi să le dăruiască tuturor sănătate și fericire, pace și bucurie, precum și mult ajutor în toată fapta cea bună.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române