21 de morminte medievale, descoperite la Feleac

Săpăturile arheologice de la biserica din Feleac, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, au scos la iveală 21 de morminte datate în secolul al XIII-lea. Dintre acestea, patru se presupune că ar aparţine unor episcopi, având în vedere evoluţia localităţii unde se ştie că a funcţionat un important centru eparhial transilvănean. Istoricii spun că mormintele dovedesc existenţa localităţii Feleac cu un secol anterior anului oficial de atestare documentară, cunoscut până în prezent ca fiind 1367.

La începutul lunii martie 2011, o echipă de arheologi a demarat cercetări de specialitate la biserica din localitatea Feleac, judeţul Cluj, unde de-a lungul timpului a funcţionat o episcopie, ridicată ulterior la rangul de arhiepiscopie, pentru ca mai târziu să se ateste existenţa chiar a unei mitropolii cu sediul la Feleac. Cele mai vechi morminte descoperite sub biserică au o vechime mai mare decât cea a lăcaşului, iar dacă investigaţiile ce vor urma nu vor face alte dezvăluiri, istoricii vor rămâne la convingerea că patru dintre acestea aparţin unor episcopi de la Feleac.

În perioada următoare vor fi efectuate mai multe analize genetice, biochimice şi antropologice, pentru a stabili cu exactitate sexul şi circumstanţele celor îngropaţi acolo.

Istoricul clujean Alexandru Şimon, care a supravegheat şantierul de la biserica din Feleac, afirmă că până la finalizarea tuturor cercetărilor orice consideraţie este preliminară: "Au fost găsite 21 de morminte, dintre care cu îngropare sigură în cadrul bisericii sunt patru. Celelalte morminte sunt anterioare bisericii în forma pe care o cunoaştem noi astăzi, de la sfârşitul anilor 1480. Avem îngropări pe un eşantion de aproximativ trei secole. Cele mai vechi morminte datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea, ceea ce coboară data de aşezare a Feleacului ca atare cu aproximativ 100 de ani. Nu avem nici un mormânt ulterior anilor 1530-1540, ceea ce coincide cu data de atestare a ultimului ierarh la Feleac. Aceste patru morminte ies în evidenţă prin următoarea particularitate: două dintre ele au acoperământ păstrat integral din cărămidă, celelalte sunt cu acoperământ din cărămidă deranjat, şi se vede că sunt înmormântări de feţe bisericeşti. Toate mormintele acestea sunt plasate la vechea intrare a bisericii, două de o parte, două de cealaltă".

Săpăturile la biserica din Feleac au fost oprite săptămâna trecută, însă arheologii vor relua cercetările după praznicul Învierii Domnului, când se vor face săpături în exteriorul bisericii şi în jurul altarului. Şantierul ar putea fi închis până la începutul verii.

Atestarea satului Feleac

În aproape jumătate de veac de domnie a lui Ştefan cel Mare (1457-1504), Transilvania şi Moldova s-au apropiat tot mai mult, bunele legături de vecinătate fiind dovedite în nenumărate rânduri. Deşi aceste legături au fost începute în timpul domniei, în Transilvania, a regelui Matia Corvinul, ele au continuat şi după moartea sa, în 1490, în timpul lui Bartolomeu Dragfi, Ştefan cel Mare dobândind două regiuni importante în Transilvania: Ciceul şi Cetatea de Baltă. Fiind văzut ca un "ales şi trimis de Dumnezeu", Ştefan cel Mare a căpătat, în timp, ataşamentul românilor transilvăneni, în apărarea cărora era chemat adesea. Era legat de aceste ţinuturi şi prin propriile-i rădăcini, fiind nepot al maramureşeanului Bogdan Voievod.

Prima atestare documentară a Feleacului a fost în anul 1367, localitatea fiind încredinţată oraşului Cluj, bucurându-se de privilegii speciale. Drepturile românilor de aici au fost reafirmate în 1415 de regele Sigismund de Luxemburg.

Primii episcopi de la Feleac

Prin aportul ctitoricesc şi financiar al voievodului Ştefan, precum şi al urmaşilor săi, apar mai întâi, la Vad şi la Feleac, două centre episcopale româneşti. Beneficiind de condiţii deosebite din toate punctele de vedere, Feleacul urma să devină un important centru religios şi de cultură, primii episcopi români din Transilvania fiind cunoscuţi în prima jumătate a secolului al XV-lea, începând cu Marcu, urmat de Danciu, fiul preotului din Feleac, de la care a moştenit întreaga avere. Episcopul Danciu a fost cel care a construit biserica din piatră, lăsând scris un text din care reiese că în anul 1488 scaunul vlădicesc de la Vad fusese ridicat la rangul de arhiepiscopie, urmând ca peste alţi 10 ani să se amintească aici de o mitropolie al cărei titular nu poate fi numit cu certitudine. Ultimul dintre ierarhii de la Feleac se presupune a fi Petru, menţionat în anul 1638.

Biserica episcopală din Feleac

Biserica episcopală din localitatea Feleac a fost construită în jurul anului 1488, în timpul arhiepiscopului Daniil, cu ajutorul lui Ştefan cel Mare, această biserică înlocuind-o pe una mai veche, probabil din lemn. Lăcaşul are hramul "Sfânta Paraschiva" şi a suferit puţine modificări, fiind restaurată în 1922. A fost dotată în timpul domniei lui Ştefan cel Mare cu manuscrise şi cărţi de valoare, între care un Liturghier în slavonă şi Tetraevanghelierul din 1488, care atestă existenţa Arhiepiscopiei din Feleac. Biserica a fost înzestrată cu pictură murală în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, din care au rămas câteva urme până astăzi.