Curăția minții

Sfântul Simeon Metafrastul, Parafrază în 150 de capete, 119-121, în Filocalia (2001), vol. 5, p. 338

„Aceasta înseamnă a ne curăți pe noi înșine de toată întinăciunea trupului și a duhului (II Corinteni 7, 1). Căci cugetă că în ascunsul sufletului se găsește și stricăciune, și curvie, lucrându-se prin gânduri necuviincioase. Și precum, după marele Apostol, pe cel ce strică biserica lui Dumnezeu, care este trupul, și Dumnezeu îl strică (I Corinteni 3, 17), așa și cel ce strică sufletul și mintea prin aceea că consimte și se învoiește cu cele necuviincioase e vinovat osândei. Drept aceea, se cuvine ca precum păzim trupul de păcatul văzut, așa să păzim și sufletul de gândurile necuviincioase, fiindcă e mireasa lui Hristos. Că v-am logodit, zice, unui bărbat, ca să vă înfățișez fecioară curată lui Hristos (II Corinteni 11, 2). Și, iarăși, ascultă Scriptura zicând: Cu toată paza păzește inima ta, că din aceasta sunt ieșirile vieții (Proverbe 4, 23). Și iarăși află că dumnezeiasca Scriptură învață că gândurile viclene despart de Dumnezeu (Înțelepciunea lui Solomon 1, 3). Fiecare să ceară socoteală sufletului său, cercetându-l și probându-l de ce lucruri e lipit. Și dacă se întâmplă să vadă că inima sa nu conglăsuiește cu legile lui Dumnezeu, să-și păzească cu toată puterea precum trupul, așa și mintea ne­stricată și neînsoțită cu gândurile rele dacă vrea să se sălășluiască în el, potrivit făgăduinței, Cel curat. Căci a făgăduit că se va sălășlui și va umbla în sufletele curate și iubitoare de frumusețe. Precum plugarul, care își îngrijește cu toată hărnicia pământul său, îl ară mai întâi și îl plivește de mărăcini, și apoi aruncă semințele, așa și cel ce așteaptă să primească de la Dumnezeu sămânța harului trebuie să-și curețe întâi pământul inimii, ca, venind sămânța Duhului, să dea rodiri desăvârșite și înmulțite.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)