Sfântul Mina a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian (286- 305) şi era din Egipt, creştin cu credinţa, iar cu slujba ostaş din ceata tribunului Firmilian, aflându-se cu trupa sa în cetatea Cotiani din Frigia. În întreg Imperiul Roman, creştinii erau aspru pedepsiţi cu chinuri şi cu moarte pentru credinţa lor. Atunci, fericitul Mina, nesuferind să vadă cinstindu-se rătăcirea păgânească şi închinarea la idolii cei fără suflare, a lepădat ostăşia şi s-a dus în munţi, în pustie, vieţuind mai bine cu fiarele sălbatice decât cu un popor care nu-l cunoaşte pe Dumnezeu. După multă vreme, în cetatea Cotiani s-a făcut praznic mare în cinstea zeilor păgâni. Deci, Sfântul Mina, umplându-se de râvnă pentru Dumnezeu, a venit în cetate şi L-a propovăduit cu mult curaj pe Hristos Iisus Mântuitorul. Pentru aceasta a fost prins şi dus înaintea lui Arghirisc dregătorul, care a poruncit să fie bătut cu vergi şi târât prin cioburi ascuţite. L-au frecat apoi cu gheme de păr aspru, fără milă, l-au ars cu făclii şi l-au tras pe roată. Dar Dumnezeu îşi întărea Mucenicul care, rămânând nestrămutat în credinţă, striga că nu se va lepăda de Hristos. Pentru aceasta, închinătorii la idoli i-au tăiat capul Sfântului Mina. Fragmente din sfintele sale moaşte se află şi în Bucureşti, la biserica ce îl are ca ocrotitor (Biserica „Sfântul Mina”-Vergu, Protopopiatul Sector 3 Capitală).
Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia
Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), în cetatea Emesa din Fenicia. Părinţii lui Galaction erau păgâni şi au învăţat dreapta credinţă de la un monah, Onufrie. La vremea potrivită, Onufrie i-a botezat pe ei şi pe fiul lor Galaction. De asemenea, Epistimia era născută din părinţi păgâni şi, măritată fiind cu Galaction, a fost botezată de soţul ei în râul Chifos, în numele Preasfintei Treimi. După aceea, învăţând-o a se ruga lui Dumnezeu, s-au despărţit, neştiind nimeni taina aceasta.
În acea vreme, fericitul Galaction a mai întors către credinţa creştină şi pe unul din robii socrului său şi l-a botezat şi pe el, precum şi pe logodnica sa. Iar numele robului aceluia era Eutolmie, care mai pe urmă s-a făcut monah şi a scris viaţa acestuia. După primirea Botezului, Epistimia stătea în casa ei, îndeletnicindu-se cu gândirea la Dumnezeu şi cu rugăciuni pe care le făcea în ascuns, tăinuindu-şi credinţa înaintea tatălui său. După opt zile i-a zis lui Galaction următoarele cuvinte: „Voiesc a-ţi spune un lucru minunat, domnul meu. De când am luat Sfântul Botez, văd în vis nişte palate foarte frumoase în care cântau trei cete: o ceată de monahi, alta de fecioare frumoase şi o a treia de oameni cu bună-cuviinţă, având aripi de foc. Din pricina acelei minunate vedenii şi acelei dulci cântări se veseleşte mult inima mea”. Galaction i-a explicat vedenia astfel: „Monahii sunt oamenii care şi-au lăsat bogăţiile lor, femeile şi prietenii şi au urmat lui Hristos în sărăcie, în curăţie şi în răbdare, umblând pe calea cea strâmtă şi grea. Fecioarele cele frumoase sunt acelea care şi-au lăsat logodnicii şi pe părinţii lor, cum şi toată dulceaţa lumii acesteia, înfrumuseţarea hainelor, averile şi toată deşertăciunea, şi au urmat lui Hristos. Iar bărbaţii cei cu aripi sunt îngerii lui Dumnezeu cu care, bucurându-se împreună, dănţuiesc în ceruri şi slăvesc cu cântări pe Dumnezeu”.
Hotărându-se ei să-şi păzească fecioria, şi-au împărţit averea săracilor şi s-au făcut amândoi monahi, el într-o mănăstire de călugări, iar ea într-o mănăstire de fecioare, nevoindu-se în rugăciune şi ascultare smerită. Fiind prinşi de stăpânitorul Ursus şi mărturisind că sunt creştini, au fost bătuţi şi, aducând nişte trestii ascuţite, dregătorul a poruncit slujitorilor să-i înţepe pe sub unghiile mâinilor şi picioarelor. Dar sfinţii răbdau strigând: „Noi slujim lui Hristos, Dumnezeul Cel adevărat, iar de zeii cei deşerţi ne lepădăm”. Apoi, li s-au tăiat mâinile şi picioarele, iar la urmă şi capetele. Sfântul Galaction avea 30 de ani, iar Sfânta Epistimia 16 ani când s-au mutat la Domnul.
