Sfântul Hrisant (†283) era din Egipt, dar s-a mutat la Roma împreună cu tatăl său Polemon, care era păgân. După ce a învăţat toată filosofia păgână, Hrisant a intrat în contact cu învăţătura creştină şi cu multă râvnă cerceta cuvintele Evangheliei şi ale Apostolilor, adâncindu-le pe ele. Şi zicea către sine: „Ţi se cădea ţie, Hrisante, să citeşti scrierile păgânilor câtă vreme nu cunoşteai lumina adevărului, iar acum, că ai aflat-o, păzeşte-o pe ea. Căci roadele ostenelilor se dau celor ce le cer, precum ai citit: Caută şi vei afla. Ai aflat aur, ai aflat argint, ai aflat pietre scumpe, dar le-ai aflat ca să şi urmezi ceea ce ai aflat. Deci, fereşte-te să nu-ţi pierzi comoara!” La şapte zile după botezul său, Hrisant propovăduia cu mult curaj în popor pe Hristos-Domnul. Văzând ceea ce face fiul său, Polemon l-a căsătorit pe Hrisant cu o păgână, Daria, sperând ca aceasta să-l facă să renunţe la credinţa creştină, însă, ea a primit credinţa în Hristos, botezându-se în numele Preasfintei Treimi. În acea vreme, creştinii erau prigoniţi la Roma, iar Hrisant şi Daria au fost aduşi la judecată în faţa tribunului Claudiu. Văzând tăria cu care cei doi au îndurat toate chinurile pentru Hristos, însuşi tribunul împreună cu soţia sa Ilaria, cei doi fii ai lor şi ostaşii au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos. Ajungând vestea până la împărat, acesta a poruncit ca toţi să fie ucişi. Astfel, Claudiu a fost înecat în apă, ostaşilor li s-au tăiat capetele, iar Hrisant şi Daria au fost îngropaţi de vii, primind astfel cununa muceniciei. Moaştele lor au fost puse, pe vremea împăratului Constantin cel Mare, în catacombele de pe calea Salaria din Roma.
Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia
Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), în cetatea Emesa din Fenicia. Părinţii lui Galaction erau păgâni şi au învăţat dreapta credinţă de la un monah, Onufrie. La vremea potrivită, Onufrie i-a botezat pe ei şi pe fiul lor Galaction. De asemenea, Epistimia era născută din părinţi păgâni şi, măritată fiind cu Galaction, a fost botezată de soţul ei în râul Chifos, în numele Preasfintei Treimi. După aceea, învăţând-o a se ruga lui Dumnezeu, s-au despărţit, neştiind nimeni taina aceasta.
În acea vreme, fericitul Galaction a mai întors către credinţa creştină şi pe unul din robii socrului său şi l-a botezat şi pe el, precum şi pe logodnica sa. Iar numele robului aceluia era Eutolmie, care mai pe urmă s-a făcut monah şi a scris viaţa acestuia. După primirea Botezului, Epistimia stătea în casa ei, îndeletnicindu-se cu gândirea la Dumnezeu şi cu rugăciuni pe care le făcea în ascuns, tăinuindu-şi credinţa înaintea tatălui său. După opt zile i-a zis lui Galaction următoarele cuvinte: „Voiesc a-ţi spune un lucru minunat, domnul meu. De când am luat Sfântul Botez, văd în vis nişte palate foarte frumoase în care cântau trei cete: o ceată de monahi, alta de fecioare frumoase şi o a treia de oameni cu bună-cuviinţă, având aripi de foc. Din pricina acelei minunate vedenii şi acelei dulci cântări se veseleşte mult inima mea”. Galaction i-a explicat vedenia astfel: „Monahii sunt oamenii care şi-au lăsat bogăţiile lor, femeile şi prietenii şi au urmat lui Hristos în sărăcie, în curăţie şi în răbdare, umblând pe calea cea strâmtă şi grea. Fecioarele cele frumoase sunt acelea care şi-au lăsat logodnicii şi pe părinţii lor, cum şi toată dulceaţa lumii acesteia, înfrumuseţarea hainelor, averile şi toată deşertăciunea, şi au urmat lui Hristos. Iar bărbaţii cei cu aripi sunt îngerii lui Dumnezeu cu care, bucurându-se împreună, dănţuiesc în ceruri şi slăvesc cu cântări pe Dumnezeu”.
Hotărându-se ei să-şi păzească fecioria, şi-au împărţit averea săracilor şi s-au făcut amândoi monahi, el într-o mănăstire de călugări, iar ea într-o mănăstire de fecioare, nevoindu-se în rugăciune şi ascultare smerită. Fiind prinşi de stăpânitorul Ursus şi mărturisind că sunt creştini, au fost bătuţi şi, aducând nişte trestii ascuţite, dregătorul a poruncit slujitorilor să-i înţepe pe sub unghiile mâinilor şi picioarelor. Dar sfinţii răbdau strigând: „Noi slujim lui Hristos, Dumnezeul Cel adevărat, iar de zeii cei deşerţi ne lepădăm”. Apoi, li s-au tăiat mâinile şi picioarele, iar la urmă şi capetele. Sfântul Galaction avea 30 de ani, iar Sfânta Epistimia 16 ani când s-au mutat la Domnul.