În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Ateliere de creație la Grădinița Patriarhiei Române
La Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române s-au desfășurat vineri, 8 aprilie 2022, două ateliere de creație, unul de modelaj în plastilină pentru copiii mici, și unul de încondeiat ouă pentru copiii de grupă mijlocie și mare. Activitățile susținute de psihoterapeutul Malvina Roșu și de trainerul Evelin-Ruxandra Antonie au evidențiat tradiții și obiceiuri de Paști pe înțelesul copiilor.
„În psihologia dezvoltării copilului creativitatea are un rol esențial, pentru că la această vârstă copiii se dezvoltă foarte mult prin activități practice. Creativitatea este un rol de învățare aparte prin care ei acum își dezvoltă cele mai multe abilități. În acest sens, am propus două ateliere, unul de modelaj în plastilină pentru copiii mici, iar pentru copiii de grupă mijlocie și mare am propus un atelier pictură pe ouă”, ne-a spus psihoterapeutul Malvina Roșu.
Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române vine periodic în întâmpinarea preșcolarilor cu activități extrașcolare.
„Aceasta este o activitate extrașcolară a Grădiniței «Buna Vestire». Astfel de activități au loc periodic în cadrul instituției noastre. Copiii sunt entuziasmați de fiecare dată atunci când vin persoane din afara grădiniței pentru a lucra și pentru a interacționa cu ei. La fel s-a întâmplat și în cadrul activității de astăzi, unde am avut invitate două doamne profesioniste și cu o vastă experiență în domeniu. Cele două au pregătit un atelier de lucru, care a pus în evidență tradiții și obiceiuri de Paști pe înțelesul copiilor, îndrăgite de cei mici, mai ales pentru că se apropie marele praznic al Învierii Domnului”, ne-a declarat Andreea Giurăscu, profesor pentru învățământ preșcolar și coordonator proiecte și programe educaționale.