Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în data de 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a avut loc proclamarea locală a canonizării
Biserica din Parohia Biniș și‑a sărbătorit anticipat hramul
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit în Duminica a 4‑a după Rusalii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia Biniș din Protopopiatul Reșița, anticipând hramul bisericii parohiale, „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Au fost înălțate și rugăciuni pentru sufletul Preasfințitului Părinte Emilian.
„Ne‑am gândit ca în ajunul hramului acestei biserici să venim să‑i cercetăm pe credincioșii de aici și să‑l întărim pe părintele paroh, care se ostenește și cu cele ale Mariei, dar și cu cele ale Martei, în această comunitate euharistică. Ne‑am bucurat să găsim aici o comunitate harnică, dinamică și să ne rugăm pentru toți ctitorii, închinătorii și binefăcătorii acestei biserici. În ultimii ani s‑au făcut ample lucrări la acoperișul bisericii. (...) Așteptăm ca și în acest an să se efectueze lucrări importante atât la exteriorul, cât și la interiorul bisericii, și, sigur, să se păstreze pe mai departe candela credinței și a rugăciunii aprinse pe aceste meleaguri”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian.
Făcând referire la textul Sfintei Evanghelii din această duminică, Părintele Episcop Lucian a scos în evidență credința smerită a sutașului: „Sutașul roman din Evanghelie rămâne un exemplu, un model pentru noi toți de credință smerită, un model de apropiere față de cei bolnavi, prieteni, rude, vecini, cunoscuți. Suntem datori ca și noi să‑i purtăm în rugăciunile noastre și‑n inimile noastre pe toți cei bolnavi aflați pe patul de suferință, în azile, spitale, orfelinate sau la casele lor. Suntem datori să‑i pomenim la sfintele slujbe și să‑I cerem Mântuitorului să‑i vindece cu cuvântul Său, căci El are un cuvânt cu putere multă, fiind Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. El este Doctorul suprem al sufletelor și al trupurilor noastre, El este prietenul și fratele nostru, Domnul și stăpânul vieții noastre”.
La această sărbătoare au participat credincioși din Parohia Biniș, autorități locale, mulți copii şi tineri. Pentru activitatea pastoral‑misionară, părintele paroh Mihai Alexandru Sima a fost hirotesit iconom. De asemenea, Preasfințitul Părinte Lucian a oferit unei familii credincioase din parohie, precum și unui student teolog, diplome de recunoștință și alte daruri, în contextul anului omagial al pastorației familiei creștine.
Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Biniș a fost construită în 1855, în stil navă, din piatră și cărămidă arsă, acoperită cu țiglă.



.jpg)
