Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Călugărul cărturar Dionisie Eclesiarhul

Călugărul cărturar Dionisie Eclesiarhul

Un articol de: Adrian Boldișor - 19 Aug, 2010

Descendent al marilor cronicari munteni, Dionisie Eclesiarhul a lăsat urmaşilor o operă ce se cere scoasă din negura vremurilor. Prin grija pe care a arătat-o faţă de trecutul diferitelor aşezăminte sfinte din Oltenia natală, călugărul cărturar a dus mai departe o tradiţie ce avea să se desăvârşească prin operele marilor săi înaintaşi ce au contribuit la împlinirea noastră culturală.

Dionisie Eclesiarhul (1740-1820) s-a născut în satul Stoeneşti (jud. Vâlcea) şi a trecut la cele veşnice în cetatea Băniei. A primit la botez numele Dimitrie. A fost preot de mir dar, rămas văduv de timpuriu, s-a călugărit la Mănăstirea Tismana (după alte surse la Mănăstirea Horezu), primind numele Dionisie. Din 1776 s-a învrednicit a lua asupra sa ascultarea de mare eclesiarh şi slujitor al Catedralei episcopale din Râmnicu Vâlcea. A mai slujit în aceeaşi ascultare la Biserica "Sfinţii Apostoli" din Craiova (1788-1791) şi apoi la Mitropolia Ungrovlahiei (1804-1812).

Formarea cărturărească a marelui eclesiarh

A fost un "prozator înzestrat şi original" (Marin Sorescu), remarcându-se ca miniaturist, cronicar, memorialist şi caligraf. A trecut, de-a lungul vieţii, pe la mănăstirile Tismana, Govora şi Horezu. După ce a început şcoala la Schitul Pietrari (jud. Vâlcea), şi-a desăvârşit studiile la Episcopia Râmnicului, a Noului Severin şi la Craiova. Pentru că stăpânea foarte bine limbile slavonă, rusă şi turcă, a fost chemat de episcopul Filaret la Râmnic, în funcţia de eclesiarh. Aici scrie Dionisie Condica episcopiei (trei tomuri). Alături de Naum Râmniceanu, îl urmează pe episcop în Transilvania, Banat şi Ungaria (până la Buda) în timpul ocupaţiei austriecilor asupra Ţării Româneşti. În urma acestor călătorii scrie mai multe memorii şi documentare. Revenit la Râmnic (1771), redactează condicile mănăstirilor Strehaia şi Bistriţa. Ajunge la Mănăstirea Sadova, unde egumenul Paisie îl îndeamnă să traducă din ruseşte. Trece şi pe la Mănăstirea Jitianu (1793), este egumen la Mănăstirea Mănăileşti (1799-1801), pentru ca în 1804 şi 1808 să-l întâlnim în Bucureşti, unde consemnează mai multe evenimente istorice. "În toată această perioadă umblă cu pana de gâscă şi călimara cu cerneală din mănăstire în mănăstire, la Schitul Micşani, la mănăstirile Arnota, Bucovăţ, Obedeanu etc." (Florea Firan), continuând să scrie neîncetat.

Mărturii nemuritoare peste timp

A rămas în istoria culturală a meleagurilor oltene prin scrierea Pomelnicului Mănăstirii Bucovăţ (1813), pentru ca, începând cu anul următor, după ce se stabileşte definitiv la Craiova, să redacteze cea mai importantă operă a sa, Hronograful Ţărei Rumâneşti de la 1764 până la 1815. În acest timp, ca "mare eclesiarh şi dascăl slovelnic", nu a încetat să redacteze mai multe pomelnice şi condice ale diferitelor biserici şi să transcrie diferite cărţi. Acest amănunt ne duce cu gândul la faptul că era, probabil, şi profesor la o anumită şcoală din Craiova. În 1819, în timp ce scria proimionul condicii paharnicului C. Almăjanu-Poenaru, avea să amintească faptul că este autorul a 25 de condici. Şi-a trăit ultimii ani din viaţă la chiliile Mănăstirii Gănescu, azi locul unde se află Universitatea şi Teatrul Naţional din Craiova.

Dintre lucrările sale cele mai importante trebuie amintite pomelnicele mănăstirilor Dobruşa, Gănescu, Bucovăţ (Craiova), Cozia, Titireciu, Tătăreni, "Dintr-un lemn", ale schiturilor "Naşterea Domnului" (Bistriţa), Păpuşa, Teiuşu, ale Catedralei mitropolitane din Bucureşti, ale bisericilor din Proieni, din Urşani, din Zavideni, "Adormirea" din Drăgăşani, Şimnicu de Sus, "Oota" "Sf. Ioan Hera", "Hagi Enuş", "Sf. Treime" şi "Postelnicul Fir" (Craiova), "Sf. Nicolae" (Tg. Jiu).

Dintre condici şi documente se remarcă cele ale Mitropoliei din Bucureşti (două tomuri), Mitropoliei din Târgovişte (două tomuri), Episcopiei Râmnicului (trei tomuri), ale mănăstirilor Tismana (două tomuri), Strehaia, Sadova, Jitianu, Bistriţa (două tomuri), Govora, Arnota, Cotroceni (două tomuri), Bucovăţ, Obedeanu, Şerbăneşti, ale schiturilor Văleni şi Micşani, dar şi un condice al familiei sale.

"Istoric cu viziune europeană"

Deşi cronica lui începe de la 1774, odată cu domnia lui Alexandru Ipsilanti, Dionisie Eclesiarhul, "istoric cu viziune europeană" (G. Călinescu), aminteşte în introducea sa şi de evenimentele istorice ce au avut o importantă semnificaţie: ocupaţia rusească şi tulburările din Polonia. El nu prezintă numai situaţia din timpul său din Ţara Românească, ci face dese referiri şi la evenimentele externe, mai ales la cele la care a fost părtaş, în mod indirect, în timpul peregrinărilor. În acest sens, Dionisie se dovedeşte a fi un autor informat din gazetele străine şi dintr-o istorie tipărită la Viena, aşa cum avea să consemneze într-o notiţă.

Stilul său este specific muntenesc, presărat adesea cu referiri precise la diferite evenimente minore, îmbibat de sarcasm şi de o imaginaţie istorică ce-l apropie de ceilalţi cronicari munteni. Ici şi acolo se găsesc referiri pline de umor la diferite personaje şi întâmplări faţă de care autorul prezintă un dezacord de principiu, încât "curiozitatea naivă produce la Dionisie pagini încântătoare".

Hronograful Ţărei Rumâneşti de la 1764 până la 1815

Opera sa cea mai importantă, Hronograful Ţărei Rumâneşti de la 1764 până la 1815, se remarcă prin informaţiile pe care le furnizează în legătură cu istoria cetăţii Băniei din ultima perioadă a domniilor fanariote. În acelaşi timp, dincolo de aerul memorialistic pe care îl evocă (el scrie "în diastima vremii vieţii sale"), cronica are o incontestabilă valoare literară. Despre hronograful său, reeditat în 1934 la Râmnicu Vâlcea, C.S Nicolăescu Plopşor avea să scrie că este "cel mai bogat izvor istoric pentru epoca anterioară revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, utilizată de Hasdeu, Xenopol, Nicolae Iorga în lucrările lor. Hronograful lui Dionisie Eclesiarhul are o valoare documentară autentică, faptele narate fiind trăite de autor şi prezentate cronologic, cu însuşiri de povestitor şi evocator, într-un stil oral atractiv, de adevărată scriere literară". În anul 1987, hronograful a fost republicat la Bucureşti, după original, de părintele Dumitru Bălaşa şi Nicolae Stoicescu.