„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Distincţii pentru realizatorii a două emisiuni dedicate orei de religie
Prezentatorii emisiunii „Ora de religie”, difuzată de către postul de televiziune TRINITAS TV, şi realizatorii iniţiativei „3 minute din ora de religie”, difuzată în cadrul emisiunii „Universul credinţei” a Televiziunii Române, au primit miercuri, 16 decembrie, distincţii din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Evenimentul a avut loc la Biblioteca Sfântului Sinod din cadrul Mănăstirii Antim din Capitală. Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oferit Diploma omagială şi Medalia comemorativă a anului 2020 profesorilor şi jurnaliştilor implicaţi în realizarea celor două emisiuni.
În deschiderea evenimentului, părintele Nicuşor Beldiman, consilier patriarhal coordonator al Sectorului teologic-educaţional, a vorbit despre importanţa celor două emisiuni, în contextul pandemic pe care îl traversează ţara noastră: „În contextul în care toate unităţile de învăţământ din România au fost închise din cauza pandemiei, Patriarhia Română a oferit elevilor posibilitatea de a păstra contactul cu disciplina şcolară religie prin intermediul emisiunii «Ora de religie», realizată de TRINITAS TV, cu sprijinul Sectorului teologic-educaţional al Administraţiei Patriarhale. Au fost realizate şi difuzate zece ediţii ale acestei emisiuni în perioada în care unităţile de învăţământ au fost închise, cu excepţia vacanţelor şcolare. Totodată, în aceeaşi perioadă, o echipă de profesori de religie a realizat o emisiune cu suport vizual animat, cu texte care facilitează înţelegerea şi integrarea mesajului religios sub forma unor îndemnuri şi modele comportamentale. Astfel, în cadrul emisiunii «Universul credinţei» s-a concretizat o manieră diferită de susţinere a orei de religie, sub forma a trei minute din această oră. Această metodă unică are un impact major în rândul elevilor, părinţilor şi profesorilor, dar şi al publicului larg”.
În încheiere, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a adresat un cuvânt de binecuvântare şi apreciere pentru cei care s-au implicat în realizarea acestor emisiuni, apreciind că valorile şi cunoştinţele transmise prin acestea au un rol complementar orei de religie predată la clasă: „Atât prin intermediul postului de televiziune TRINITAS TV, cât şi prin posturile Televiziunii Române, copiii au primit un ajutor substanţial în îmbogăţirea cunoştinţelor lor de religie. Este un lucru merituos, motiv pentru care ne exprimăm recunoştinţa pentru efortul depus de realizatorii acestor emisiuni”.
Cele două emisiuni, iniţiate în contextul măsurilor impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii infectărilor cu noul coronavirus, au permis elevilor telespectatori păstrarea contactului cu ora de religie, având în vedere noul mod de desfăşurare a cursurilor, în sistem on-line.