Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Începutul noului an în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Noul an calendaristic a fost întâmpinat prin rugăciune în eparhiile Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, numeroşi credincioşi participând la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare oficiată de chiriarhi în catedrale sau în comunităţile vizitate, dar şi la rânduiala de Te Deum, în care a fost adusă mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile oferite în anul ce a trecut.
Credincioşii târgovişteni au participat la slujbele prilejuite de praznicul Tăierii-împrejur după trup a Domnului şi de pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh eparhial, în Catedrala Arhiepiscopală din oraş, se arată pe site‑ul arhiepiscopiatargovistei.ro.
Curtea de Argeş
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, s‑a aflat în prima zi a noului an în mijlocul credincioşilor Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din cartierul Ivancea al municipiului Curtea de Argeş, se arată pe site‑ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a prezentat aspecte importante din viaţa, învăţătura şi activitatea pastorală a marelui sfânt ocrotitor al parohiei.
Buzău
Numeroşi credincioşi buzoieni au participat la Sfânta Liturghie şi la slujba de Te Deum oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în Catedrala Arhiepiscopală din Buzău, ne‑a transmis părintele consilier eparhial Dragoş Olteanu.
Galaţi
Praznicul Tăierii‑împrejur cea după trup a Domnului şi pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare au fost momente de aleasă serbare duhovnicească şi pentru credincioşii gălăţeni care au participat la rânduielile ocazionate de aceste sărbători săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Catedrala Arhiepiscopală din oraş, ne‑a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, s‑a aflat în mijlocul credincioşilor ialomiţeni care au întâmpinat noul an la Catedrala Episcopală din Slobozia. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, în cadrul căreia l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ștefăniță Gabriel Ștefan, se arată pe site‑ul sf‑esc.ro.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre tripla serbare din prima zi a anului, Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și punerea numelui de Iisus, după vestirea îngerului, pomenirea Sfântului Vasile cel Mare și începerea unui nou an, îndemnând credincioșii să privească cu multă credință și nădejde la cărările care se deschid în fața noastră în cursul acestui an.
La cumpăna dintre ani, ierarhul a săvârşit slujba de priveghere şi Te Deumul de Anul Nou.
Tulcea
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie şi Te Deumul de Anul Nou în Catedrala Episcopală din Tulcea, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site‑ul episcopiatulcii.ro.