În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Întâlnire a preoţilor slujitori în cimitirele de stat din Capitală
Preoţii slujitori în cimitirele de stat din Bucureşti s-au reunit luni, 7 iunie 2021, în cadrul unei noi şedinţe administrative. Întâlnirea a avut loc la capela cimitirului Izvorul Nou din cartierul bucureştean Dristor şi a fost condusă de părintele Ginel-Aurelian Ivan, consilier eparhial în cadrul Sectorului cimitire, monumente şi servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Întrunirea a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii în capela cimitirului Izvorul Nou. Preotul Ioan Viorel Petcu, slujitor în lăcaşul de cult al cimitirului, a prezentat un referat cu titlul „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul. Pastoraţia în cimitirele de stat din Municipiul Bucureşti”, în care a evidenţiat rolul important pe care preoţii din cimitire îl au în susţinerea şi încurajarea credincioşilor care trec prin momente dificile şi în apropierea lor de Biserică şi de Sfânta Liturghie.
Vorbind despre scopul acestei întruniri, părintele consilier Ginel-Aurelian Ivan a afirmat: „Astăzi a avut loc o nouă conferinţă cu preoţii slujitori în cimitirele de stat din Capitală. A fost săvârşită Sfânta Liturghie, după care părintele slujitor în această capelă a susţinut un referat pe tema pastoraţiei în cimitirele de stat. Ca de obicei, au fost discutate şi problemele cu care se confruntă părinţii slujitori în spaţiile aflate sub Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din Bucureşti, precum şi modurile în care aceştia reuşesc să le gestioneze şi să îi păstorească pe credincioşii cu care interacţionează. De asemenea, în cadrul acestei conferinţe a fost prezentat şi noul coleg al dânşilor, părintele Ionel Iordache, care este slujitor în cimitirul Bucureştii Noi. Aflându-ne în Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul, am reuşit să introducem şi în cimitirele de stat acele afişe care menţionează importanţa acestui an pentru toţi credincioşii. Acestea au fost create şi expuse cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fiind acum poziţionate la intrările tuturor cimitirelor din municipiu. Tot în cadrul acestei întâlniri, i-am îndemnat pe preoţii slujitori în cimitirele de stat să sprijine familiile îndoliate şi îndurerate, întrucât acestea au nevoie de suportul lor moral şi duhovnicesc, nereuşind să ajungă la slujitorii din cimitirele parohiale”.
Alte aspect ale întâlnirii au fost identificarea și restaurarea mormintelor unor fruntași români din Basarabia.
„Preoţii din cimitirele de stat din Bucureşti au hotărât ca, împreună cu Episcopia Basarabiei de Sud, să contribuie la restaurarea monumentelor şi mormintelor personalităţilor care îşi dorm somnul de veci în cimitirele din Republica Moldova. În acest sens, au fost identificate morminte ale unor personalităţi basarabene marcante, lucrările de restaurare fiind parţial începute”, a afirmat şi părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoţilor slujitori în cimitirele de stat din Capitală.