Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
De marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei,
Castelul Roşianu din localitatea Poiana, judeţul Gorj, a găzduit sâmbătă, 3 iunie, cea de a XIII-a ediţie a Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia
La 50 de zile după Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește Duminica Pogorârii Sfântului Duh sau a Cincizecimii. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit duminică, 4 iunie, Sfânta Liturghie la
Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române şi-a sărbătorit hramul la praznicul Sfintei Treimi, ieri, 5 iunie. Ostenitorii celor cinci componente de presă s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie şi la
Parohia Izvorul Nou, Protoieria Sector 3 Capitală, situată în Șoseaua Mihai Bravu 299, organizează licitație publică în vederea executării lucrărilor de consolidare, restaurare și punere în valoare a
La Biserica Iancu Vechi‑Mătăsari din sectorul 2 al Capitalei a avut loc miercuri, 31 mai, vernisajul expoziției de pictură, desen și colaj „Pe urmele Sfinților Români”, ediția a IV‑a, cu tema „Sfântul
În perioada 30‑31 mai 2017, în prezența și sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia din
Miercuri, 31 mai 2017, Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” din Garnizoana Brăila aniversa 15 ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, la Brăila au avut loc în zilele de 30 şi 31 mai a.c. ample manifestări
În perioada 30-31 mai 2017, la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” a avut loc examenul de certificare a competenţelor profesionale. Elevii seminarişti din anul terminal au participat mai întâi la
În ziua de 31 mai 2017, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit la Reşedinţa Patriarhală pe Excelenţa Sa François Saint-Paul, Ambasadorul Franţei la Bucureşti, la încheiere
La finalul vizitei, Excelența Sa Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, a precizat: „Sunt foarte recunoscător Preafericirii Sale că şi-a făcut timp ca să mă primească pentru câteva
În ziua de 31 mai 2017, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit la Reședința Patriarhală pe Excelența Sa Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la
Mănăstirea Stavropoleos din centrul Capitalei l-a sărbătorit ieri, 1 iunie, pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, unul dintre ocrotitorii bisericii acestui așezământ. Sfânta Liturghie a fost săvârșită cu această ocazie de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de slujitori. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit pe diaconul Virgil Ioan Nanu întru preot, pe seama bisericii Mănăstirii Stavropoleos.
Un grup de profesori și doctoranzi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a fost la începutul acestei săptămâni într-un pelerinaj la Mănăstirea Putna pentru a se închina la moaștele Sfântului
În preajma Zilei Internaţionale a Copilului, copiii din cadrul Centrului de zi pentru copii „Sfânta Muceniţă Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureştilor au avut parte de un program deosebit. „Copiii au participat
Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită deosebit și în eparhia Dunării de Jos. În Aşezământul filantropic eparhial „Sfântul Vasile cel Mare” din municipiul Galaţi au avut loc ateliere de
În jur de 100 de copii de la școli din județele Prahova și Cluj au fost primiți de ziua lor, în 1 Iunie, de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Sala „Europa Christiana” din Palatul Patriarhiei. Cu
Luni, 29 mai, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a avut loc întrunirea principalilor factori de răspundere, de la Centrul eparhial, protoierii şi şcoli pentru definitivarea programului de
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a hirotesit ieri, 30 mai 2017, întru iconomi stavrofori, doi preoţi slujitori la Biserica „Domniţa Bălaşa” – Paraclis Patriarhal,
Mănăstirea cu hramul „Schimbarea la Faţă” din localitatea Voivodeni, judeţul Sălaj, Protopopiatul Zalău, Episcopia Sălajului, organizează licitaţie pentru angajarea lucrărilor de pictură din nou, în
Parohia „Adormirea Maicii Domnului”- Militari I, Protoieria Sector 6 Capitală, anunță organizarea licitației în vederea adjudecării lucrărilor de conservare-restaurare a iconostasului. Caietul de
Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” Roman, Protopopiatul Roman, judeţul Neamț, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, organizează în data de 14 iunie 2017, ora 9:00, licitaţie în vederea realizării picturii
Parohia Vadu Anei, din comuna Brănești, sat Vadu Anei, județul Ilfov, Protoieria Ilfov Sud, organizează în data de 16.06.2017 licitație privind executarea lucrărilor de pictură din nou a iconostasului în
Parohia „Sfântul Dumitru” solicită oferte de preț privind prestarea serviciului „Reparație și consolidare Biserica «Sfântul Dumitru»”. Societățile interesate pot solicita informații pentru
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, știm că dacă acest cort, locuința noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri. Fiindcă de aceea și suspinăm în acest trup,
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) sunt menţionaţi pentru prima dată în Sfânta Scriptură alături de Sfântul Apostol Pavel lucrând împreună cu el la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 507–508. „Cuviosul ieroschimonah Vasian a fost timp de 52 de ani un mare egumen și duhovnic al Schitului
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


