Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
În data de 12 martie 2017, ora 12:00, la biserica Parohiei „Grozești” din sat Oituz nr. 1388, comuna Oituz, judeţul Bacău, de categoria I rural, se va organiza licitaţia în vederea
Parohia Popa Soare, Protoieria Sector 2 Capitală, anunţă organizarea licitaţiei în vederea atribuirii lucrărilor de reparaţii, renovare şi reabilitare de la Casa protejată pentru persoane vârstnice „Sfinţii
Copii din comunitatea Parohiei Olari, Protoieria Sector 2 Capitală, au organizat în zilele de sâmbătă şi duminică, 25 şi 26 februarie, un concert cu cântări dedicate mamei şi un târg de mărţişoare
Parohia „Sfântul Gheorghe” - Andronache din București a organizat, în cadrul Concursului național de creație „Icoana și Școala mărturisirii”, ateliere de pictură și de creație la care au participat
Patriarhia Română privește cu îngrijorare demersurile legate de eventuala oficializare a așa-zisului „parteneriat civil”, acțiuni materializate într-un proiect de lege aflat în acest moment pe agenda Camerei
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat sâmbătă, 25 februarie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, informează Radio
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză), în catedrale şi biserici din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au oficiat Sfânta Liturghie, apoi le-au vorbit credincioşilor despre
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din municipiul Tulcea a împlinit anul acesta 25 de ani de activitate în slujirea Bisericii. Această aniversare, cât şi sărbătorirea Sfântului Cuvios Ioan
Sfinţii Cuvioşi Părinți străromâni Ioan Casian şi Gherman, care au vieţuit pe meleagurile Scythiei Minor în secolul al IV-lea, au fost prăznuiţi sâmbătă și duminică în chip deosebit în
În prima săptămână din Postul Sfintelor Paşti, în toate locaşurile de rugăciune din Patriarhia Română vor fi săvârşite slujbe speciale, specifice perioadei Triodului. La Catedrala Patriarhală, în primele
Preoții din Protoieria Sector 2 Capitală au participat ieri la un cerc pastoral, la Parohia Vatra Luminoasă din București. Tema întâlnirii preoțești a fost „Icoana - fereastră spre Dumnezeu”. A fost prezenta
În perioada 27 februarie - 5 martie 2017, la Biserica Icoanei din Bucureşti are loc a X-a ediţie a manifestării religios-culturale, intitulată „Icoana - fereastră spre Dumnezeu”, organizată de Arhiepiscopia
Arhiepiscopia Bucureștilor organizează în luna martie o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească. Înscrierea candidaţilor se va face la Centrul eparhial, până la data de 3 martie 2017, iar examenul va
În prima săptămână a Postului Mare, la parohii și mănăstiri din țara noastră se săvârșește rânduiala Pavecerniței Mari, în cadrul căreia se citește câte o parte din Canonul cel Mare al Sfântului
Vineri, 24 februarie 2017, la sărbătoarea primei şi celei de-a doua aflare a capului Înainte-mergătorului şi Botezătorului Ioan, s-au împlinit 109 ani de la naşterea vrednicului de pomenire Arhiepiscop dr. Antim
Împlinirea a două sute de ani de la deschiderea pentru public a Muzeului Brukenthal din Sibiu reprezintă un moment solemn şi semnificativ din istoria culturii şi spiritualităţii româneşti contemporane.
„Evanghelia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză) este o lumină pentru sufletul nostru în toată perioada Postului Sfintelor Paști”, a evidenţiat Preafericitul Părinte Daniel,
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, preoţii din Protopopiatul Brăila s-au întrunit în conferinţa
34 de absolvenţi ai specializărilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din Bucureşti, care au promovat examenul de licenţă - sesiunea februarie 2017, au depus ieri, 24
Parohia Zlătari, având sediul in Bucureşti, sectorul 3, Calea Victoriei nr. 12D, titular al planului Centrul social-pastoral „Sfinţii Ciprian şi Iustina”, anunţă publicul interesat asupra
Parohia Ortodoxă Miercurea Sibiului 1, Protopopiatul Sălişte, judeţul Sibiu, organizează în data de 26 februarie 2017, ora 12:00, licitaţie în vederea realizării picturii interioare cu o
Capela Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, Protoieria Sector 1 Capitală, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, organizează în data de 13 martie 2017 licitație pentru
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a făcut zilele trecute o vizită pastorală la românii din Norvegia de dincolo de Cercul Polar pentru a-i îmbărbăta și încuraja
Parohia ortodoxă din Ingolstadt, Germania, a organizat în această perioadă un atelier de pictură pe sticlă, activitate ce a fost dedicată celor peste 20 de copii care frecventează şcoala parohială. Copiii din
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, știm că dacă acest cort, locuința noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri. Fiindcă de aceea și suspinăm în acest trup,
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 507–508. „Cuviosul ieroschimonah Vasian a fost timp de 52 de ani un mare egumen și duhovnic al Schitului
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


