Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a organizat miercuri, 26 august 2015, două reuniuni pregătitoare cu 100 de tineri buzoieni şi vrânceni, care vor
Parohia cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, sat Valea Părului, comuna Beceni, județul Buzău, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură a bisericii,
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Ivancea II din municipiul Curtea de Argeș a organizat recent o nouă activitate social-filantropică în cadrul proiectului „De la suflet la suflet”,
Patriarhia Română dezaprobă iniţiativa personală a cetăţeanului bucureştean care a încercat să descurajeze comunitatea musulmană din Bucureşti în intenţia ei de a-şi construi un locaș de cult, profanând
Arhiepiscopia Bucureştilor organizează, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, examenul de capacitate preoţească, sesiunea septembrie 2015, pentru licenţiaţii în teologie, specializarea Teolo
Volumul „Cimitirul din epoca bronzului de la Câmpina”, coordonat de Alin Frînculeasa, cuprinde rezultatele obţinute de echipa de arheologi ai Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova în urma
Cu puţin înainte de începerea unui nou an şcolar, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a realizat bilanţul proiectului social-filantropic „Brațele părintești”, care se adresează elevilor merituoşi din
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul lunii septembrie, moaștele unor sfinți care se află la biserici din Capitală vor fi purtate în pelerinaje.
Luni, 24 august, Mănăstirea Dragomirna din județul Suceava a fost gazda Simpozionului național „Mănăstirea Dragomirna - armonie și tezaur”, ce a reunit specialiști în artă, restaurare, arhitectură,
Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din cadrul Parohiei Otopeni, Protoieria Ilfov-Nord, anunță organizarea licitației în vederea adjudecării lucrărilor de pictură ale iconostasului bisericii mari î
Preoţii de la parohiile din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 3 Breaza, al Protoieriei Câmpina, s-au reunit luni, 24 august, la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a Parohiei Bobolia.
Duminică, 23 august 2015, numeroși credincioşi buzoieni au participat la slujba de la Catedrala Arhiepiscopală „Înălţarea Domnului” şi „Sfinţii Trei Ierarhi” din Buzău. Sfânta Liturghie a fost
Parohia Corni din județul Neamț a găzduit, în perioada 17-23 august, cea de-a treia ediție a taberei gratuite pentru copii „Dacii liberi”. Desfășurată sub sloganul „Toți pentru unul, unul pentru toți
Parohia Mărculești, Protopopiatul Slobozia, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, a oferit duminică, 23 august, în dar un costum popular specific ialomiţean studentului teolog Ionuț Cocoș, din Parohia Vlădeni,
Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău a găzduit sâmbătă, 22 august, prima ediţie a Festivalului coral „Ambasadorii culturii buzoiene”. Au concertat formaţii corale de prestigiu naţional şi internaţional,
Parohia „Sfânta Vineri”-Nouă, Protoieria Sector 1 Capitală, anunţă organizarea în data de 14 septembrie 2015, ora 13:00, a unei licitaţii în vederea adjudecării lucrărilor de conservare/restaurare a
În legătură cu articolul intitulat Ce averi are Biserica Ortodoxă: sute de mii de hectare de teren şi pădure, hoteluri, trust de presă şi fabrici de milioane, postat pe site‑ul Adevărul în ziua de 23
Comunitatea românească din Jaca (Zsáka), din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, s-a aflat duminică, 23 august, în sărbătoare. Biserica din localitate a fost sfinţită de un sobor de trei ierarhi,
Credincioşi din localitatea Comana, județul Giurgiu, şi din împrejurimi au participat duminică, 23 august, la Mănăstirea Comana din localitatea amintită, la Sfânta Liturghie şi s-au închinat la sfintele
Cunoscutul teolog francez Jean‑Claude Larchet, autor deosebit de apreciat în lumea ortodoxă, revine în atenţia cititorilor români cu un nou volum impresionant, atât prin mărime (559 de pagini), cât şi prin
În Duminica a 12-a după Rusalii, credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București au fost binecuvântați de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al
În Duminica a 12-a după Rusalii, Biserica Ortodoxă a amintit de convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu tânărul bogat, consemnată la Matei 19, 16-26. În cuvântul de învățătură rostit ieri la Paraclisul
În perioada vacanței de vară, unele parohii organizează excursii la mănăstiri și drumeții cu grupurile de tineret și cu copiii, pentru mai buna cunoaștere a unor vetre de spiritualitate și a istoriei
Sâmbătă, 22 august, la Mănăstirea Zamfira din județul Prahova a fost săvârșită, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, slujba Parastasului la 7 ani de la
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos, căci nici ei
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 534 „Hristos este fratele tău și împreună-moștenitor. Fă-L și aici pe pământ
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


