Vivat, crescat, floreat!

La un deceniu de la apariţia „Ziarului Lumina”, și vorbesc aici mai ales despre săptămânalul „Lumina de Duminică”, ce sărbătorește 10 ani la jumătatea lui octombrie, suntem îndreptăţiţi să afirmăm că, în tot acest timp, şi-a dovedit, spre cinstea colectivului redacţional, necesitatea şi utilitatea. Mai întâi, necesitatea pentru că după aproape jumătate de secol de regim totalitar, deşi poporul nu şi-a pierdut credinţa în care şi-a plămădit istoria, a suferit o serie de modificări îngrijorătoare, care mai persistă şi astăzi. E vorba de o tendinţă spre superstiţii, întreţinută de mass-media în care la sărbători apar doar ştiri cu ce e bine să faci şi ce nu, fără a se vorbi de semnificaţia lor spirituală. O face cu după cuviinţă „Lumina”, spre o corectă cunoaştere şi înţelegere a fiecărui praznic cu învăţăturile duhovniceşti a căror însuşire face credinţa mai rodnică în faptele iubirii.

Ca o consecinţă firească, săptămânalul şi-a demonstrat utilitatea ilustrând bogat un adevăr esenţial - acela că un creştin adevărat caută mai întâi Împărăţia cerurilor prea bine ştiind că „toate celelalte” se vor adăuga. Încredinţează peste veac Sfântul Apostol Pavel că „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt”. Dacă îngăduiţi, sub semnul acestor cuvinte aş aşeza truda dumneavoastră, a redactorilor pentru care se cuvin mulţumirile cititorilor. De remarcat diversitatea tematicii care acoperă întreaga arie a vieţii sociale cotidiene. Se impune o subliniere: nu-şi află loc acele ştiri de „senzaţie” pe care doar văzându-le întrebi cumva retoric: „Qui prodest?” Pentru bani, ar fi aberant. Se ştie, cam de la Horaţiu încoace, că nu poţi dori ceea ce nu cunoşti şi, dacă faci cunoscut tot ce ţine de subuman şi mai spui că face rating, mă îndoiesc că cineva se poate situa pe sine superior senzaţionalului cultivat ostentativ. Cred că măsura respectului faţă de sine este exact măsura respectului pentru celălalt. Or, „Lumina de Duminică” îşi invită cuviincios cititorii nu doar la lectură, ci şi la meditaţie şi, de ce nu, la dezbateri. O face apelând la cele mai diferite genuri publicistice - de la documentare la interviuri, reportaje, eseuri - într-o armonie atrăgătoare. Fireşte, nu se poate răspunde tuturor intereselor şi gusturilor. Şi sub acest aspect, îmi permit să vă sugerez o abordare de actualitate a relaţiei religie şi ştiinţă care mi se pare a fi încă tributară unui anumit tip de maniheism demult depăşit, ca şi relaţia religie şi filosofie pe care aş vedea-o în termenii unei îmbogăţiri reciproce şi nu a unei competiţii între orgolii.

Dar, chiar dacă 10 ani pentru viaţa noastră reprezintă mult, pentru o publicaţie e doar un început; un început bun pe care îl vedem şi mai bun pe viitor, ştiind că „bunul” este răul „mai bunului”. Cu gândul la ce va să fie, mă gândesc chiar la formarea unei adevărate şcoli de publicistică creştină în spiritul Sfinţilor Părinţi, cei de la care neîncetat avem de învăţat. Netăgăduit, premisele există, ca şi condiţiile unei mai bogate rodiri spirituale.

Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate şi spor în lucrarea cea bună în care v-aţi angajat spre a da cuvintelor putere ziditoare.

Şi tradiţionala urare: Vivat, crescat, floreat!