Municipiul Suceava va fi Capitala Tineretului din România în 2028 după ce a câştigat etapa finală în faţa Braşovului şi Mediaş. Anunţul a fost făcut, recent, la Gala Tineretului din România, desfăşurată
Municipiul Suceava va fi Capitala Tineretului din România în 2028 după ce a câştigat etapa finală în faţa Braşovului şi Mediaş. Anunţul a fost făcut, recent, la Gala Tineretului din România, desfăşurată
Zeci de milioane de americani vor vota marţi, 3 noiembrie, componenţa Congresului Statelor Unite ale Americii, respectiv toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor şi 35 din cele 100 de locuri din Senat.
Rusia, prin vocea preşedintelui Vladimir Putin, se declară pregătită pentru un război cu Europa, în ciuda faptului că este angajată în conflictul din Ucraina. „Suntem pregătiţi pentru război, chiar dacă no
Produsul Intern Brut (PIB) al Franţei s-a contractat cu 0,1% în trimestrul trei, după ce a stagnat în trimestrul doi şi a scăzut cu 0,2% în primul, potrivit Institutului Naţional de Statistică al Franţei.
Ziarul „Novaia Gazeta”, cotidian independent din Rusia care s-a opus deschis ofensivei rusești împotriva Ucrainei, și-a anunțat vineri închiderea, „sub presiunea autorităților ruse”. Anunţul a fost
„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Istorici din ţară şi străinătate participă, în perioada 5-6 noiembrie 2026, la a 14-a ediție a Conferinţei Naţionale „Comunismul Românesc”. Evenimentul este organizat de Consiliul Naţional pentru
În Aula Academiei Române va avea loc, în perioada 5-6 noiembrie 2026, Conferința internațională „Opera lui Eliade ca punct de pornire”, adresată cercetătorilor, profesorilor, doctoranzilor, dar și
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la Locurile Sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a credinței ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: „Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39). Între acestea, pelerinajul desfășurat de peste două veacuri și jumătate în capitala României, cu prilejul hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocupă un loc deosebit atât prin istoria și tradiția sa, cât și prin amploarea pelerinilor din toate colțurile lumii veniți să mărturisească împreună cu Prorocul David: „cât de minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmul 67, 36).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Conform Statului de Organizare şi Funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, la nivelul întregii Patriarhii, în fiecare an se organizează două Conferinţe Preoţeşti semestriale, în cadrul
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Social, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, Agenţia Împotriva Traficului de persoane din Alba Iulia, Agenţia Antidrog CPECA din Sibiu şi
În anul 2013, „Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“ în Patriarhia Română, învăţământul teologic ortodox de grad universitar din Oradea se afl
În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului are loc, în perioada aceasta, Festivalului Tinerilor din eparhie. O primă etapă a festivalului este cea parohială, care se desfăşoară până pe
Aniversarea împlinirii a nouăzeci de ani de la înfiinţarea Academiei Teologice din Oradea reprezintă un moment deosebit în viaţa spirituală şi culturală orădeană, cu un trecut rodnic şi
Etapa mitropolitană a Concursului naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul!“, ediţia a VI-a, s-a desfăşurat marţi, 15 octombrie, la Biserica „Sfântul Elefterie“ - Nou
Înaltpreasfinţitul Apostolos Daniilidis, Mitropolit de Derkos, a venit la hramul Sfintei Parascheva din acest an ca delegat al Patriarhiei de Constantinopol. Înaltpreasfinţia Sa ne-a mărturisit că este bu
La Colegiul Tehnic „Ion Holban“ a avut loc joi, 10 octombrie 2013, prima activitate din cadrul proiectului „Culorile prieteniei“. Iniţiatorii acestui proiect au fost elevii Colegiului Tehnic
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va sfinţi astăzi, 15 octombrie 2013, noul sediu al Protopopiatului Iaşi 2.
La Biserica „Sfântul Nectarie“ din Iaşi se vor derula, timp de o lună, „Zilele Sfântului Nectarie“. Manifestărille religioase şi culturale sunt organizate cu prilejul
În seara zilei de 13 octombrie 2013, la Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost oficiată Privegherea în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva. Slujba a fost oficiată de arhim. Hrisostom Rădăşanu,
Mii de pelerini au participat în noapte de duminică spre luni la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană din Iaşi. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Calinic
A devenit o tradiţie ca, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, să vină cu alimente pentru pelerinii care aşteaptă la rândul format. Pe lângă sarmale,
Primăria Municipiului Iaşi a oferit pe parcursul nopţilor trecute ceai pentru pelerinii care aşteptau la rând pentru a ajunge la moaştele Sfintei Parascheva. Reprezentanţii Primăriei Iaşi au stat de vorbă
Voluntarii filialei din Iaşi a Crucii Roşii s-au aflat zilele trecute în mijlocul pelerinilor care au aşteptat să se închine la moaştele Sfintei Parascheva. Tinerii au identificat eventualele cazuri
Programul manifestărilor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva se încheie astăzi la Iaşi. În această dimineaţă, la Catedrala mitropolitană din Iaşi se vor oficia Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta
Atunci când se vorbeşte despre o bună organizare printre creştinii ce aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, gândul ne duce spre cei care asigură, clipă de clipă,
Programul „Hrană pentru pelerini“ a continuat la rândul de credincioşi care s-au adunat în număr mare ca să se închine la moaştele Sfintei Parascheva. Parohiile din Iaşi au distribuit
Înaltpreasfinţitul Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei (foto), a făcut parte din soborul ierarhilor care au slujit în ziua pomenirii Sfintei Parascheva la Iaşi. Ierarhul a menţionat că
Sărbătoarea Sfintei Parascheva din acest an s-a bucurat de prezenţa ierarhilor din ţară şi străinătate. Preasfinţitul Nikanor, Episcop al Banatului Sârbesc (foto), a rămas impresionat de numărul mare de
Departamentul Pro Vita al Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor a amenajat în curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi două standuri în timpul
La sărbătoarea hramului Catedralei mitropolitane de la Iaşi, din acest an, preoţii de la mai multe parohii ieşene i-au întâmpinat pe oamenii veniţi să se închine la moaştele Sfintei
Pelerinii care aşteptau duminică seară să se închine moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva au avut prilejul să fie binecuvântaţi şi să se întâlnească cu Înaltpreasfinţitul Casi
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, aflată lângă Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, şi-a serbat ieri hramul. Programul liturgic a început duminică seară cu slujba Vece
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
Fraților, Pavel și Silvan și Timotei, Bisericii tesalonicenilor în Dumnezeu-Tatăl și în Domnul Iisus Hristos: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos. Mulțumim lui
Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist (^341) erau din Persia şi erau membri ai curţii regelui persan Sapor al II-lea (309-379). „Pentru că erau întăriţi în dreapta credinţă, sf
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 468-469 „(Duhovnicul Ioasaf Apostoliu), acest preacuvios părinte a fost unul din cei mai vestiți duhovnici
Când ne gândim la sfințenie, ne imaginăm adesea o existență retrasă din lume, departe de tumultul vieții cotidiene și de grijile care ne consumă timpul. Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina ne
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


