În cadrul a patru programe de finanțare deschise fermierilor la 1 septembrie, sunt disponibile fonduri de aproape 180 de milioane de euro pentru modernizarea şi dezvoltarea fermelor mici, pentru afacerile din
În cadrul a patru programe de finanțare deschise fermierilor la 1 septembrie, sunt disponibile fonduri de aproape 180 de milioane de euro pentru modernizarea şi dezvoltarea fermelor mici, pentru afacerile din
În Europa Centrală şi de Est, valurile de căldură record şi deficitul cronic de apă le afectează periodic fermierilor recoltele la porumb și îi forțează să abandoneze această cultură, transmite Reuters. Se
În contextul secetei extreme şi al altor fenomene care pot afecta culturile, notificările asupra pagubelor suferite trebuie trimise în termen de 15 zile lucrătoare Centrului judeţean/local APIA la care fermierul a
Direcţia Silvică Gorj a cesionat dreptul de recoltare pentru 11 tone de ciuperci comestibile - hribi şi gălbiori -, în ciuda faptului că 2026 a fost un an secetos, a declarat, pentru Agerpres, şeful instituţiei,
Reprezentanţii Direcţiilor Sanitare Veterinare din Vaslui, Brăila, Tulcea, Bistrița-Năsăud au intensificat controalele la exploataţiile de ovine şi caprine, în contextul alertelor naţionale privind variola,
Cursurile anului școlar 2026‑2027 vor începe luni, 7 septembrie 2026, și se vor încheia la 18 iunie 2027. Acest an şcolar marchează începutul unor schimbări importante în special pentru elevii de clasa a
Comisia Europeană, prin Direcția Generală Traduceri, a lansat ediția 2026‑2027 a concursului anual „Juvenes Translatores”, dedicat elevilor în vârstă de 17 ani din toate statele membre ale Uniunii Europene,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în consultare publică proiectul de ordin privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru anul 2026 personalului din învăţământ. Beneficiarii voucherelor în valoare de
Unitățile de învățământ pot include Parcul Natural Văcărești în programul activităților desfășurate în cadrul „Săptămânii verzi” a anului școlar 2026‑2027, potrivit unui anunţ al
De fiecare dată când întâlnesc copii care iubesc Biserica, mi se umple inima de bucurie și sufletul de nădejde că Dumnezeu încă mai are răbdare cu noi. În lumea în care trăim și în care suntem nevoiți
La Catedrala Ortodoxă din Satu Mare va avea loc duminică, 6 septembrie 2026, de la ora 12:00, vernisajul expoziției itinerante „Episcop Nicolae Popovici - 90 de ani de la înscăunare și 89 de ani de la sfințirea
Sala de festivități a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Bucureşti a fost plină ochi de copii, elevi între 10 și 18 ani, care nu au pregetat să răspundă invitației de a „pune început
La Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc mâine, 4 septembrie 2026, vernisajul expoziției de fotografie „Poveștile fascinante ale Chinei”, care propune o incursiune vizuală de-a lungul uneia dintre cele mai sp
În Grecia, la Salonic, va avea loc mâine, 4 septembrie 2026, vernisajul expoziţiei internaţionale itinerante „Brâncuşi - Calea spre lumină”. Expoziția foto-documentară continuă astfel seria manifestărilor
O colecţie de 45 de opere de artă, semnate de sculptorul Constantin Antonovici, a intrat oficial în patrimoniul statului, potrivit unei decizii luate recent de Guvern. Operele vor fi incluse în inventarul
În cabinetul de pediatrie, când vorbim despre sănătatea copilului, discuția se rezumă adesea la alimentație, vaccinuri, infecții sau dezvoltare. Mai rar ne gândim că un lucru atât de simplu precum somnul are
Un bărbat de 52 de ani are dureri de spate de patru luni. Rezonanța magnetică arată uzura unui disc intervertebral în zona lombară joasă. Concluzia pare evidentă: discul este cauza. Dar aceleași modificări
Mulți dintre noi am discutat măcar o dată telefonic cu un medic, pentru un sfat sau o îndrumare medicală. Sau chiar am trimis pe aplicațiile de mesagerie o fotografie cu diverse leziuni cutanate sau un buletin de
Aproximativ 1,4 miliarde de adulți cu vârsta cuprinsă între 30 și 79 de ani sufereau de hipertensiune arterială la nivel mondial, în anul 2025, conform datelor publicate de Organizația Mondială a
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală cronică, cu evoluție ondulantă, în care perioadele de activitate alternează cu perioade de remisiune sau de control bun al bolii. Uneori, însă, boala poate fi
La a opta sa ediţie, Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi (ITO) revine după 10 ani în capitala României, de data aceasta organizatori şi gazde fiind Arhiepiscopia Bucureştilor în colaborare cu
De la Cernăuți în Germania, apoi la Mănăstirea Oașa. Drumul unei tinere crescute între culturi diferite a devenit și o căutare a identității. Întâlnirea cu comunitatea ortodoxă română din Germania și,
Când telefonul ajunge să fie primul lucru pe care îl verificăm dimineața și ultimul înainte de culcare, e bine să fim mai atenți la felul în care folosim rețelele sociale. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în
Pentru Andreea Elena Olaru, 24 de ani, lipsa vederii nu reprezintă o tragedie și nici o neputință, ci realitatea în care s-a născut, trăit şi format. Cu ajutorul tehnologiei citește sute de pagini pentru examene şi îşi cultivă cea mai mare pasiune - lectura. A absolvit anul acesta Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași ca şefă de promoţie la specializarea Asistență Socială și vorbește despre credință, educație și viitor cu o siguranţă care te liniștește, în ciuda zgomotului asurzitor în care se pierd vieţile noastre zilnice. Aminteşte cu un deosebit respect despre profesorii care i-au influenţat parcursul academic, atinge, tangenţial, şi prejudecățile de care s-a lovit în viaţă, dar mai ales pune accentul pe lecţiile pe care le-a învăţat de la viaţă și i-au dat puterea de a merge mai departe.
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în cea mai mare parte. Ajutat de părintele Justinian și de părintele Iulian, el era motorul nevoinței duhovnicești din schit. Icoană vie a monahului-ascet, plin de râvnă și curăție, arzând în focul rugăciunii, radia lumină taborică, trăind în postiri și privegheri. Am avut ocazia să vorbesc cu Părintele Petroniu, iar una dintre convorbiri am înregistrat-o pentru o viitoare publicare.
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Să faci sarmale, să coci pâine, să sculptezi mobilier, să mergi la biserică și la concertele Filarmonicii, să citești, să faci școală sau chiar o facultate, să înveți o meserie - cine ar putea bănui că toate astea se întâmplă într-o închisoare? Am ajuns la Penitenciarul Mioveni pe urmele unei știri neobișnuite: începând din iulie, aici se face pâinea și pentru Penitenciarul Găești. Am aflat la fața locului că se fac mult mai multe: deținuții asigură și curățenia, și spălatul rufelor, și toate reparațiile necesare, plus că participă la o mulțime de activități spirituale, de învățământ, culturale și sportive.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Feredeni, comuna Deleni, Protopopiatul Hârlău, județul Iași, a organizat, în perioada 1-9 august 2026, o nouă ediție a Școlii de vară Feredeni. Timp de nouă zile, apr
Inaugurat în anul 2024, Centrul catedral social „Sfânta Treime” al Arhiepiscopiei Sibiului, aflat într-o clădire din curtea Catedralei Mitropolitane „Sfânta Treime”, oferă vârstnicilor din Sibiu spaţii cu cele mai bune condiţii pentru activităţi zilnice, asistenţă şi terapie, toate susţinute financiar de Arhiepiscopia Sibiului. Încă de la intrare se remarcă condiţiile moderne pe care clădirea din curtea Catedralei Mitropolitane din Sibiu le oferă beneficiarilor. Printr-un amplu proiect cofinanţat de Uniunea Europeană, clădirea a fost modernizată şi echipată cu tot ceea ce este necesar pentru asistenţa a până la 200 de vârstnici din Sibiu.
Întâia Învățătoare În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele, iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm. Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele și parcă orice
Cântarea mea Cântarea mea pe tine te-ncunună Cu gândurile cele mai curate Din câte-n omenire vor străbate, Pân’ soarele pe veci o să apună! Cum gândul tinde către unitate, Cu ea doar să existe
acasă ce-o să-I spui lui Dumnezeu când Îl întâlnești? că ai iubit banii și casa, și mașina, și vacanțele în Argentina? sau că ai fost cineva care-și concedia angajații, la primele probleme
În arealul teologic românesc contemporan se distinge într-un fel aparte chipul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, prin felul curajos cu care ia parte la dezbaterea de idei pe care societatea le
RĂSPUNS LA O ÎNTREBARE Ia privește atent un fir de iarbă, o gâză, o broscuță, o picătură de ploaie căzută din cer, o stea pictată pe geam când e ger. Ai nevoie de multă
În Biserica „Sfânta Mahramă a Domnului“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Iaşi a avut loc luni, 23 septembrie 2013, întrunirea preoţilor Protopopiatului Iaşi 2.
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit duminică, 22 septembrie 2013, biserica parohiei Slobozia - Urecheşti, Protopopiatul Sascut. Edificiul, ridicat
Duminică, 22 septembrie, după Sfânta Liturghie, preoţii care compun Cercul misionar Radna, din Protopopiatul Lipova, Arhiepiscopia Aradului, s-au întrunit în biserica Parohiei Bârzava.
În Duminica a 18-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ a Parohiei
Cea de a 18-a duminică de după Rusalii a adunat sute de credincioşi în bisericile şi mănăstirile din Mitropolia Olteniei. În Arhiepiscopia Craiovei, Înaltpreasfinţitul Irineu a resfinţit
Elevii de etnie rromă din judeţul Cluj vor fi ajutaţi în adaptarea şi integrarea lor în mediul şcolar. Aceştia vor primi sprijin din partea unor specialişti, ce vor fi formaţi în vederea
Mai multe lăcaşe de cult din Transilvania au fost târnosite în Duminica a 18-a după Rusalii, a Pescuirii Minunate, de către ierarhii care i-au binecuvântat pe credincioşi şi i-au îndemnat s
La apelul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a veni în sprijinul sinistraţilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos, la nivelul tuturor protoieriilor, parohiilor şi mănăstirilor din Arhiepiscopia
Duminică, 22 septembrie, românii din oraşul suedez Göteborg au adus cinstire Sfântului Ierarh Martir Teodosie de la Brazi. Sfântul Teodosie ocroteşte biserica românească din acest oraş
Episcopia Tulcii, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, invită bucureştenii, şi nu numai, să participe joi, 26 septembrie, ora 12:00, la vernisarea expoziţiei
Parohia Turculeşti, din comuna Călineşti, Protopopiatul Topoloveni, a îmbrăcat duminică, 22 septembrie, haine de sărbătoare. Credincioşii din această localitate au avut bucuria de a participa la
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Teodosie, Mitropolitul Moldovei, numeroşi credincioşi vrânceni au poposit şi s-au rugat la Mănăstirea Brazi din judeţul Vrancea, ctitoria de suflet a
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sofia, Bulgaria, se desfăşoară, în perioada 22-25 septembrie, cel de-al patrulea simpozion internaţional de teologie dogmatică ortodoxă. Acest simpozion este organizat
În perioada 19-26 septembrie, la biserica parohiei cu hramurile „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare“, „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi „Sfântul Antonie de la Iezerul
Duminică, 22 septembrie 2013, în istoria Mănăstirii Gorovei din judeţul Botoşani s-a mai scris o filă, una încărcată de frumuseţea şi măreţia slujbei de resfinţire a Bisericii cu hramul
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, sâmbătă, 21 septembrie 2013, la Colegiul Naţional „Ferdinand I“ Bacău, s-a
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit duminică, 22 septembrie 2013, Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din parohia Stamate 1, Protopopiatul
În perioada 20-22 septembrie, Sectorul social-filantropic, misionar şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului a organizat tabăra „Credinţă şi istorie pentru toţi“, ediţia a
În prezenţa Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, în aula Facultăţii de Teologie „Ilarion V. Felea“ din Arad, s-a desfăşurat săptămâna trecută consfătuirea
La praznicul Naşterii Maicii Domnului pe stil vechi, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor ucraineni din Parohia Copăcele, Protopopiatul Caransebeş. Cu acest
Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, întrunită în şedinţă de lucru la data de 20 septembrie 2013, a hotărât din motive misionare ca Parohia Popânzăleşti II, de
Sala „Mitropolit Nestor Vornicescu“ a Centrului eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a găzduit săptămâna trecută consfătuirea anuală a preoţilor şi profesorilor laici care predau
Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare, prin preotul Tinel Dudău, slujitor la paraclisul unităţii medicale, a organizat în această perioadă un pelerinaj la mai multe mănăstiri din ţară, pentru pacienţi ş
Pentru intensificarea activităţii pastoral-misionare din Protopopiatul Drăgăşani, clericii arondaţi Cercului pastoral misionar Orleşti s-au întâlnit săptămâna trecută, în biserica cu
Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunţii fiului de împărat) Matei 22, 1-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe
„În vremea aceea a venit la Iisus unul din mai-marii sinagogii, anume Iair, și, văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte; ci, venind, pune mâinile peste
Fraților, cu privire la cei ce sunt mai de seamă – oricine ar fi fost ei cândva, nu mă privește; Dumnezeu nu caută la fața omului – cei mai de seamă n-au adăugat nimic la Evanghelia mea. Ci dimpotrivă,
Sfântul Sfinţit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei (†251), a păstorit vreme de 13 ani. Împăratul Filip Arabul, venind în Antiohia împreună cu împărăteasa, a fost oprit de Sfântul Vavila să intre în biser
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 694-695 „Părintele Veniamin (Iorga) avea mare evlavie către Maica Domnului, pe care o lăuda ziua și
Vreme a căutărilor, a întrebărilor interioare, a forjării discernământului și a așezării în faptă, cu entuziasm, a multor planuri și idealuri, tinerețea se aseamănă adesea cu un diamant în proces de
Într-o căsnicie creștină fericită, ceea ce poate fi observat imediat atât la soț, cât și la soție este discernământul fin care conduce eficient la rezolvarea crizelor și suportarea necazurilor, dar și
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


