Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de Înviere la Catedrala Episcopală din Huşi. Ierarhul, alături de preoții slujitori, a împărțit lumina sfântă tuturor celor prezenți,
În a treia zi a Sfintelor Paști, marți, 22 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul provizoriu al Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din Florești, județul Cluj. În a doua zi a Sfintelor Paști, ierarhul a liturghisit la Bistriţa.
În a treia zi de prăznuire a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Sibiu.
Sute de credincioși au participat, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la ctitoria Doamnei Elena Rareș din anul 1551. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Evenimentul de miercuri încheie seria de manifestări dedicate Zilelor Municipiului Botoșani.
În a patra zi de Paști, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În cuvântul rostit către ieșeni, ierarhul i-a îndemnat să fie „purtători ai biruinței lui Hristos, având un trai simplu, curat și statornic în adevărul credinței”.
În Miercurea Luminată, 23 aprilie, Biserica noastră a făcut pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Sărbătoarea sa a fost marcată printr‑un program liturgic special, slujba sa
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost în a doua zi de Paști alături de preoții și credincioșii Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni” Moroasa Luncă - Reşiţa, județul Caraș-Severin. Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie și s-a rugat împreună cu ei în biserica parohială. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Foarte mulți credincioși au fost la sfânta slujbă, printre care copii și tineri.
De praznicul Învierii Domnului, 20 aprilie, mii de credincioși s-au adunat pe platoul Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin, primind Sfânta Lumină de la Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim. La miezul nopţii, ierarhul a ieșit cu două făclii aprinse cu Lumină adusă de la Ierusalim, rostind chemarea pascală „Veniți de primiți lumină!”. Utrenia Pascală și Sfânta Liturghie au fost săvârșite în catedrală de către ierarh. Răspunsurile au fost date de către Grupul psaltic „Sfântul Nicodim” al Catedralei Episcopale. În Duminica Paştilor, în jurul orei 12:00, Preasfințitul Părinte Nicodim a săvârșit Vecernia zilei de luni din Săptămâna Luminată, numită şi „A doua Înviere”.
Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, obiectiv de referință integrat în ansamblul Palatului Reședinței Patriarhale de pe Colina Bucuriei, și-a sărbătorit miercuri, 23 aprilie 2025, hramul închinat acestui ostaș al lui Hristos. La finalul Sfintei Liturghii, săvârșită în lăcașul de rugăciune, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat viața și virtuțile sfântului militar, explicând, totodată, că este ocrotitorul spiritual a numeroase biserici și orașe din lume, dar și ocrotitor național al unor ţări creștine.
Și în acest an, în noaptea Învierii, la Catedrala Episcopală din Caransebeș au venit foarte mulți credincioși care au primit Sfânta Lumină de la Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, care a oficiat prima parte a Utreniei Învierii, pe esplanada Catedralei Episcopale. Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim a fost adusă în Episcopia Caransebeșului de o delegație de la Centrul eparhial, care a întâmpinat-o pe Aeroportul Internațional din Timișoara.
Peste două mii de credincioși au participat la slujba Învierii Domnului, oficiată în Duminica Sfintelor Paști din data de 20 aprilie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman de un sobor de preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
În Duminica Sfintelor Paști, 20 aprilie 2025, la miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar, au săvârșit slujba Învierii, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Cei doi ierarhi ai eparhiei au oferit Lumina Sfântă credincioșilor prezenți, adresându-le apoi acestora salutul bucuriei: „Hristos a înviat!”
În cea de-a doua zi a Sfintelor Paşti, luni, 21 aprilie, Înaltpreasfnţitul Părinte Arhiepiscop Casian s-a aflat în mijlocul slujitorilor şi credincioşilor brăileni. Chiriarhul Dunării de Jos a oficiat slujba Sfintei Liturghii în Catedrala „Naşterea Domnului” din municipiul Brăila. La slujbă, împreună cu soborul slujitor, au fost prezenţi copii şi tineri, profesori şi oameni de cultură, dar şi credincioşi de toate vârstele şi din toate categoriile sociale, mulți dintre aceștia fiind împărtășiți la momentul cuvenit cu Sfintele Taine.
Sâmbătă, 19 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a împlinit vârsta de 60 de ani. Duminică, 20 aprilie, ierarhul a participat la o slujbă de Te Deum, săvârșită în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Buzău, apoi a binecuvântat noua trapeză a Centrului eparhial.
În prima zi a Sfintelor Paști, duminică, 20 aprilie, începând cu ora 13:00, la Paraclisul Mitropolitan „Adormirea Maicii Domnului” - Madona Dudu din Craiova, a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii, cunoscută în tradiția ortodoxă și sub denumirea de „A doua Înviere”. Această slujbă pascală a fost oficiată cu multă evlavie de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Numeroși credincioși au fost prezenți, trăind bucuria Învierii lui Hristos în comuniune și rugăciune.
Vecernia din ziua Învierii, 20 aprilie, a fost săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște de către Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal. Numeroși târgovișteni, dintre care mulți tineri, au dorit, cu prilejul acestei slujbe, să fie alături de ierarhul lor, care a fost însoțit de un sobor de preoți și de diaconi, din care au făcut parte clerici de la Centrul eparhial și de la catedrală, părinți profesori la școlile teologice ortodoxe din eparhie și alți slujitori. A avut loc, după aceea, tradiționala recepție pascală, oferită de chiriarhul locului la Reședința eparhială, moment la care au luat parte preoții care au participat la slujba de la catedrală, reprezentanți ai clericilor din cadrul protoieriilor, împreună cu stareții și starețele de la mănăstirile din eparhie.
Slujba Vecerniei din Duminica Învierii, numită şi „A doua Înviere”, a fost săvârşită la Catedrala Mitropolitană din Sibiu de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul
În perioada 22-28 aprilie 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului „Izvorul
În a doua zi a praznicului Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, credincioșii Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov” din municipiul Brașov au trăit
La Catedrala Arhiepiscopală din Arad, Învierea Domnului a fost sărbătorită într-un mod deosebit. Duminică, la miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit slujba Învierii, urmată de Canonul Învierii. Duminică dimineață, ierarhul a săvârșit apoi Sfânta Liturghie în lăcașul de rugăciune, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
În a doua zi a sărbătorii Sfintelor Paști, 21 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Dragșina, Protopopiatul Timișoara II, județul Timiș.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit marți, 22 aprilie, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Sfânta Liturghie baptismală la Parohia „Sfântul Maxim Mărturisitorul” și „Sfântul Grigore Palama” Munteni - Copou din municipiul Iași. În cadrul slujbei, fetița Teodora Raiosu, cel de-al șaselea copil al familiei Maria și Ionuț Raiosu, a primit „haină luminoasă” prin Taina Sfântului Botez, iar teologul Petru Dan Munteanu a primit Taina Hirotoniei întru diacon.
În Duminica Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit slujba din noaptea de Înviere, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
În catedralele eparhiale din Mitropolia Munteniei și Dobrogei, Învierea Domnului a fost sărbătorită prin rugăciune și bucurie. După ce au primit, de la ierarhii lor, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim, credincioșii au participat, după tradiție, la slujba Învierii și la Sfânta Liturghie.
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Fraților, nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul oamenilor și altul este trupul dobitoacelor și altul este trupul păsărilor și altul este trupul peștilor. Sunt și trupuri cerești și trupuri
Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul († 96) Acest sfânt al Bisericii noastre din veacul apostolic este unul dintre cei mai importanți părinți din primul secol al istoriei creștine. El era de loc din
Sfântul Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, ediția a IV-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 359–360 „Cuvântul de chemare la
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


