Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Simpozionul naţional cu tema "Teologie şi mistică în opera Sfântului Chiril al Alexandriei", organizat la Mănăstirea Tismana în perioada 25-27 iulie, a luat sfârşit. În
Cea de-a XVI-a ediţie a şcolii parohiale de vară Eşelniţa - Mehedinţi s-a deschis oficial miercuri, 25 iulie, printr-un pelerinaj la hramul Mănăstirii "Sfânta Ana" - Orşova. Cu
Membrii grupului parohial "Tinerii Maicii Domnului" de la Paraclisul mitropolitan "Sfântul Gheorghe Vechi" din Craiova organizează în perioada 30 iulie - 3 august o excursie pe litoralul
Asociaţia "Vasiliada", a Arhiepiscopiei Craiovei, a lansat joi, 26 iulie, proiectul "Tineri pentru comunitate". Evenimentul a avut loc în cadrul Centrului de zi "Mitropolitul
La sărbătoarea Sfântului Pantelimon, metocul Centrului eparhial din Caransebeş şi-a prăznuit ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată, din încredinţarea Preasfinţitului Lucian, Episcopul Ca
Vineri, 27 iulie, credincioşii din Zimbru, comuna Gurahonţ, jud. Arad, au sărbătorit pe ocrotitorul dispensarului medical din localitate, Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Demersurile pentru
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, vineri, 27 iulie, la Centrul eparhial din Timişoara au fost lansate lucrările "Iosefinul ortodox. Contribuţii
Discuţiile referitoare la istoria filosofiei româneşti au relevat faptul că, cel puţin între cele două războaie mondiale, datorită unor împrejurări speciale, alături de filosofii
Menţinând în vigoare hotărârea din 15 iunie 1928, reconfirmată la 20 februarie 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 5 iulie 2012, a luat
La Aşezământul social-filantropic „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ de la Lacu Sărat (judeţul Brăila) s-a desfăşurat, în perioada 23-26 iulie, un curs de management al echipei, la
Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a publicat recent, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Viaţa şi Ac
Muzeul Naţional de Istorie a României expune în această lună un exemplar din tezaurul valorilor naţionale româneşti, un minunat manuscris din vremea lui Ştefan cel Mare. Microexpoziţia „Tet
În localitatea Calvigi Granaglione, într-una din regiunile muntoase ale Italiei, în perioada 23-28 iulie, se află în desfăşurare cea de-a doua parte a taberei de creaţie şi educaţie
Asociaţia „Sfântul Stelian“ a organizat ieri, pentru cei 30 de copii beneficiari ai proiectului „Şcoala diversităţii - Sectorul 5, promotor al educaţiei incluzive şi non-discriminării
Patriarhia Română face anunţ public privind declanşarea procedurii de selecţie pentru atribuirea contractului de execuţie lucrări suprastructură la obiectivul Catedrala Mântuirii Neamului.
Zilele trecute, la Timişoara a avut loc premierea celor nouă finalişti, participanţi la etapa eparhială a Concursului de creaţie „Alege şcoala!“. Evenimentul s-a desfăşurat la biserica cu hramul
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat ieri la Mănăstirea "Sfânta Maria" - Techirghiol, unde a fost prăznuit Sfântul Mare Mucenic Pantelimon,
În Bucureşti şi în alte localităţi din ţară, mai multe biserici şi-au sărbătorit hramul de Sfântul Pantelimon. Chiar la marginea Capitalei, în oraşul Pantelimon, credincioşii din
Săptămâna aceasta au început cursurile de pregătire de vară pentru preoţi şi cântăreţii bisericeşti din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Cursurile sunt susţinute la mănăstirile
Parohia Teşila I din cadrul Protoieriei Câmpina a organizat recent o excursie pentru copiii implicaţi în proiectele catehetice: „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a vizitat Parohia „Sfântul Gheorghe“ - Deltă din Protoieria Tulcea, greu încercată săptămâna trecută de un puternic incendiu. Provocat de un
Sectorul Administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor scoate la concurs următoarele posturi clericale vacante, cu perioadă de candidare între 24 iulie şi 24 august: preot la Parohia Bălăceanca din
Patriarhia Română face anunţ public privind declanşarea procedurii de selecţie pentru atribuirea contractului de execuţie lucrări suprastructură la obiectivul Catedrala Mântuirii Neamului.
Mâine, de la ora 11:30 va avea loc în sala festivă de la Centrul eparhial din Timişoara, din bd. C.D. Loga nr. 7, un eveniment editorial de excepţie. Cu această ocazie vor fi lansate lucrările
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, știm că dacă acest cort, locuința noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri. Fiindcă de aceea și suspinăm în acest trup,
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 507–508. „Cuviosul ieroschimonah Vasian a fost timp de 52 de ani un mare egumen și duhovnic al Schitului
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


