Adormirea Maicii Domnului reflectată în imne

De netăgăduit este faptul că praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu. Cunoaştem locul pe care îl ocupă Maica Domnului în istoria mântuirii şi în viaţa Bisericii. De ce această sărbătoare este atât de importantă, de ce Biserica îi acordă o atât de mare semnificaţie? Deoarece în această zi "Maica Vieţii", cea care a născut trupeşte viaţa lumii, se mută din viaţa aceasta stricăcioasă la viaţa cea nestricăcioasă şi veşnică.

Dacă ne uităm atent la slujba din ziua praznicului, vedem înfăţişat pe larg evenimentul acesta, şi mai ales partea istorică a lui. Acest lucru urmărim în articolul de faţă, lăsând deoparte semnificaţiile teologice şi mistice ale praznicului. Însă înainte de a înfăţişa acest lucru, trebuie să precizăm că toate informaţiile de natură istorică ale acestui eveniment, imnografii le-au cules fie din Sfânta Tradiţie, fie din scrierile Sfinţilor Părinţi. Iată şi o prezentare cronologică, potrivit imnografiei zilei de 15 august.

Când i s-a apropiat sfârşitul, Maica Domnului se afla în satul Ghetsimani: "...veseleşte-te Ghetsimani, a Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă" (Stihira I de la Vecernia mare, Mineiul pe August, ziua 15). Aceeaşi informaţie o găsim şi în Luminânda praznicului unde Maica Domnului, prin gura imnografului, cheamă pe Apostoli să-i îngroape trupul: "Apostoli de la margini adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu" (Luminânda din rânduiala Utreniei sărbătorii). Ucenicii Domnului erau răspândiţi la propovăduire, însă prin voia dumnezeiască au fost aduşi în chip neobişnuit în casa Maicii Domnului: "Cu voia cea dumnezeieşte stăpânitoare, de pretutindeni purtătorii de Dumnezeu Apostoli au fost ridicaţi pe nori şi aduşi pe sus" (Stihira pe 8 glasuri de la Slavă... Şi acum... din rânduiala Vecerniei mari). Se precizează şi numele celor mai importanţi Apostoli, precum Iacov şi Petru: "Când te-ai dus, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, la Cel ce S-a născut din tine în chip de negrăit, fost-au de faţă Iacov, fratele lui Dumnezeu şi întâiul

ierarh, şi Petru cel mai de cinste între Apostoli şi vârful cuvântătorilor de Dumnezeu..." (Stihira Stihoavnei de la Slavă... Şi acum... din rânduiala Vecerniei mari).

Scopul acestei minunate întruniri a Apostolilor a fost acela de a îngropa cu cinstea cuvenită trupul Maicii Domnului: "Preacinstita împreunare a înţelepţilor Apostoli

s-a adunat în chip minunat să îngroape cu preamărire trupul tău cel preacurat, de Dumnezeu Născătoare, prealăudată..." (Sedealna I din rânduiala Utreniei). Căci şi Preacurata Fecioară avea fire muritoare ca una ce se născuse după legile firii şi se cădea deci a primi odihnă: "Din coapse muritoare ieşind, curată, cu firea asemenea fiind, odihnă ai primit" (Cântarea a 2-a; Peasna I, al doilea rând de canoane din rânduiala Utreniei).

După ce Preasfânta Fecioară şi-a pus "sufletul cel fără prihană în mâinile Fiului său" (Stihira IV de la Litie din rânduiala Vecerniei mari), adunarea Apostolilor au dus să îngroape trupul ei "cel de viaţă începător şi de Hristos primitor" (Stihira pe 8 glasuri de la Slavă... Şi acum... din rânduiala Vecerniei mari). Împreună cu Apostolii s-au aflat şi mulţimile îngerilor, cântând împreună cu ei şi petrecând dumnezeiescul ei trup: "Cu aceia împreună au cântat şi mulţimile îngerilor, lăudând cu cinste mutarea ta" (Sedealna I din rânduiala Utreniei). Sau în alt loc găsim: "Petrecut-au cetele celor fără de trup în Sion dumnezeiescul tău trup cel ce mergea la cer" (Cântarea întâi, Peasna I, primul rând de canoane din rânduiala Utreniei).

În vreme ce convoiul s-a îndreptat spre locul mormântului, un evreu cuprins de furie s-a repezit să răstoarne trupul Maicii Domnului de pe năsălie. Este vorba de mai marele preoţilor iudei, pe nume Atonie. Atunci s-a petrecut un lucru neobişnuit, în acea clipă îndrăzneţul a fost pedepsit, tăindu-i-se mâinile: "Apucat-a înainte judecata lui Dumnezeu aducând tăierea mâinilor batjocoritoare ale celui îndrăzneţ, păzind în slava dumnezeirii cinstea chivotului celui însufleţit, în care Cuvântul trup S-a făcut" (Cântarea a 3-a; Peasna I, al doilea rând de canoane din rânduiala Utreniei).

Fiind ferit de stricăciune, trupul Maicii Domnului nu a rămas în mormânt, ci a fost mutat la cer de către Hristos, Fiul ei. Astfel, moartea Născătoarei de Dumnezeu a fost "adormire fără de moarte" (Stihira Laudelor de la Slavă... Şi cum..., rânduiala Utreniei), o trecere de la cele vremelnice la cele dumnezeieşti şi netrecătoare: "La viaţa cea pururea veşnică şi mai bună, moartea ta a fost trecere, curată, din cea vremelnică la cea dumnezeiască cu adevărat şi netrecătoare mutându-te, Preacurată, vezi întru veselie pe Fiul şi Domnul tău" (Cântarea a 2-a; Peasna IV, primul rând de canoane din rânduiala Utreniei).

Putem constata aşadar o expunere exactă şi amănunţită a acestui eveniment crucial din viaţa Maicii Domnului şi putem conchide în acelaşi timp profunda evlavie pe care Biserica o are faţă de Maica Domnului, evlavie exprimată magistral de imnografii Bisericii.