Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creştere cu 298 de lei (2,6%) faţă de aceeaşi lună din
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creştere cu 298 de lei (2,6%) faţă de aceeaşi lună din
Autorităţile de la Bucureşti au întărit imediat paza la obiective şi platforme strategice, iar ministrul afacerilor externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marţi, pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti,
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, marţi, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrăţire între Bucureşti şi Kiev. În document este invocată voinţa celor două
Volumul cifrei de afaceri din serviciile prestate populaţiei a scăzut cu 8,4%, ca serie brută, în primele opt luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2025, pe fondul reducerii activităţilor de jocuri
Ministerul Finanţelor şi Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
De praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva, vineri, 14 octombrie, Mănăstirea Dobreşti din Arhiepiscopia Timişoarei şi-a serbat hramul. Slujbele religioase închinate ocrotitoarei aşezământului monahal au debutat
- Preacucernicul Părinte Marin Moldoveanu (1958 -2011) - În ziua de 13 octombrie 2011 a trecut la cele veşnice PC. Pr. Marin Moldoveanu, de la Parohia Militari I, Protoieria I Capitală, Arhiepiscopia
Biserica mare din Niculiţel, cu hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva", şi-a sărbătorit vineri, 14 octombrie, ocrotitoarea. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu PS
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanţilor la primul congres internaţional "Sănătate - Alimentaţie - Bunăstare", desfăşurat la Braşov, în perioada
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Centrul cultural-misionar Doxologia, în parteneriat cu Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi, a organizat vineri, 14 octombrie, conferinţa "Teologia ca trăire din perspectiva
Pictura Bisericii "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Rahova a fost sfinţită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de slujitori, preoţi şi diaconi. Cu
Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Consiliul Pontifical pentru Dialog Interreligios al Bisericii Romano-Catolice şi Alianţa Evanghelică Mondială au promulgat împreună un document asupra conduitei misionare după o
După înfiinţarea Parohiei Timişoara Principele Carol, denumită ulterior Timişoara Iosefin, şi după numirea preotului profesor Ioan Imbroane ca preot paroh, serviciile religioase au fost oficiate - până la sfin
Parohia "Sfântul Nicolae" - Brânduşa din Craiova a iniţiat, în zilele premergătoare praznicului Sfintei Cuvioase Parascheva, hramul sfântului lăcaş, o serie de acţiuni filantropice. Astfel, marţi, 11
Biserica "Sfântul Gheorghe Vechi" din Craiova şi-a serbat ieri, de praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva, cel de-al doilea hram. Cu acest prilej, a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii de către soborul preoţilor
Mâine, 16 octombrie, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, va săvârşi slujba Sfintei Liturghii şi slujba de târnosire a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Busu, Protoieria Craiova
Membrii Asociaţiei Tinerilor Creştin-Ortodocşi (ASCOR), Filiala "Sfântul Irodion de la Lainici" - Târgu Jiu, au fost convocaţi pentru lucrările adunării generale. Activitatea a avut loc joi, 13 octombrie, în
Începând cu săptămâna aceasta, în judeţul Gorj vor fi organizate mai multe activităţi de promovare şi protejare a Parcului Naţional din Defileul Jiului. La Craiova, cadrele didactice s-au înscris la o serie
Joi, 13 octombrie, a avut loc conferinţa preoţească din Protopopiatul Blaj, judeţul Alba, în cadrul conferinţelor preoţeşti de toamnă. Tema conferinţelor preoţeşti de toamnă din acest an este "Morala
Preoţii din Protopopiatul Sibiu s-au întâlnit joi, 13 octombrie, în şedinţă de lucru, pentru a lua cunoştinţă de programul slujbelor prilejuite de proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Andrei Ş
În Duminica a XXI-a după Rusalii, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, 16 octombrie 2011, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie
Prezent în judeţul Bistriţa-Năsăud cu ocazia participării la conferinţa preoţească de toamnă de la nivelul Protopopiatului Bistriţa, Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a efe
Înalt Preasfinţitul Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, a susţinut aseară, în Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, conferinţa "Teologia ca trăire din
Centrul de Conferinţe "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va găzdui, mâine, începând cu ora 18:30, un spectacol de gală, susţinut de corul mixt "Sanctus" al Catedralei mitropolitane din Iaşi,
Prezenţa jandarmilor la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a devenit deja o tradiţie. O sărbătoare care, pentru Jandarmerie, presupune un efort considerabil de efective şi logistică, răbdare şi nervi de fier,
Corala "Gavriil Musicescu" a Filarmonicii de Stat "Moldova" şi Corul "Byzantion" au concertat aseară la Iaşi. Cele două concerte s-au înscris în seria manifestărilor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva. Secto
Sute de bucureşteni au participat ieri la hramul Parohiei Doamna Oltea, din Protoieria II Capitală, şi pentru a se închina la racla cu veşmântul Cuvioasei Parascheva, donat în 2001 bisericii de Părintele
Paraclisul istoric din Reşedinţa patriarhală cu hramurile "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Prooroc Daniil şi Sfânta Cuvioasă Parascheva" şi-a sărbătorit ieri ocrotitoarea. Cu acest prilej, în ajunul
Ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva a reprezentat un motiv de sărbătoare deosebită pentru credincioşii Parohiei "Sfânta Vineri" din cartierul bucureştean Drumul Taberei, care şi-a sărbătorit
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi și I-a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Ii
Fraților, stăruiți în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire, rugându-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă ușa cuvântului, spre a vesti taina lui Hristos, pentru care mă și găsesc
Sfânta Cuvioasă Muceniţă Anastasia Romana (†256) a trăit pe vremea împăraţilor persecutori ai creştinilor, Deciu (250-253) şi Valerian (253-260). În acele vremuri grele pentru creştini, „guvernator al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 221-222 „Sfântul Mitropolit Varlaam (al Moldovei) l-a îndemnat pe Vasile Lupu să zidească și alte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


