Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prezenți în Capitală cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, s-au reunit sâmbătă, 26 octombrie, după Sfânta Liturghie săvârșită la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, în ședință solemnă, întrunirea ierarhilor români fiind găzduită de Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Cu acest prilej a fost prezentat raportul-sinteză privind activitatea Bisericii Ortodoxe Române în anul 2024, precum și noile apariții la Editurile Patriarhiei din acest an.
La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită sâmbătă, 26 octombrie, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, de către Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
La Palatul Patriarhiei a avut loc sâmbătă seară, 26 octombrie 2024, concertul final al Festivalului-concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul”, care a ajuns la cea de-a 16-a ediție. Au
Ziua Armatei Române a fost sărbătorită vineri, 25 octombrie, și în București, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I. La ceremonia militară și religioasă dedicată acestei zile au participat
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit vineri, 25 octombrie 2024, în ședință de lucru în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul sesiunii de lucru, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a fost ales Arhiepiscop ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania a fost ales Episcop ortodox român al Irlandei și Islandei.
Universitatea Națională de Muzică din București a fost joi, 24 octombrie, gazda unui concert de excepție susținut de Grupul psaltic „Psalmodia” al acestei instituții, în cadrul căruia au fost premiați
Distribuirea alimentelor pentru pelerini a continuat și astăzi, 25 octombrie 2024. La ora prânzului, Protoieria Sector 5 Capitală a adus 2.000 de sandvișuri și eugenii, precum și 3.000 de sticle de apă îmbuteliată, care au fost oferite celor care așteptau la rând pentru a se închina la sfintele moaște.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit cu evlavie în Biserica Ortodoxă Română în fiecare an la 26 octombrie. Pe Colina Bucuriei, sărbătoarea sa a început în ajun, 25 octombrie, când Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit rânduiala Privegherii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ostenitori în Administrația Patriarhală și Administrația eparhială, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și slujitori ai ctitoriei voievodale de pe Dealul Patriarhiei.
Asociația „Societatea Femeilor Ortodoxe” din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului împlinește anul acesta 30 de ani de la reînființare. În Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Asociația a organizat un eveniment aniversar, cu tema „Dreptatea Dumnezeiască și dreptatea omenească”.
Biserica „Adormirea Maicii Domnuluiˮ din municipiul Târgu Mureș a găzduit workshopul „Educație și valori în societatea actualăˮ, care s‑a bucurat de un public numeros, format din cadre didactice care
Peste 20 de elevi ai Școlii gimnaziale „Dimitrie A. Sturdza” din Iași, împreună cu profesorii lor, au vizitat miercuri, 23 octombrie, Ansamblul Mănăstirii Frumoasa. Cu această ocazie, elevii au aflat informații despre ansamblul monument-istoric mănăstiresc, despre pictura murală și despre catapeteasma Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, despre ce înseamnă o icoană și restaurarea acesteia. Spre finalul vizitei, elevii au participat la un atelier interactiv și au admirat creațiile realizate de colegii lor, care participă în această perioadă la o expoziție-concurs vernisată în sala mare a Palatului de pe Ziduri.
Sfântul Ierarh Dosoftei a fost cinstit zilele trecute în cetatea Sucevei cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la nașterea sa. La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, eparhia a organizat în perioada 17-20 octombrie 2024 o serie de evenimente liturgice și cultural-artistice menite să aducă cinstire Mitropolitului Moldovei și bucurie duhovnicească tuturor celor care iau parte la manifestările aniversare.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit miercuri, 23 octombrie, cele trei noi clopote ale Catedralei Voievodale „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului eparhial de la Buzău. La slujbă au participat pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, consilieri și inspectori eparhiali, precum și slujitorii lăcașului de cult.
Aproximativ 150 de jandarmi vor fi zilnic pe Dealul Patriarhiei și pe traseele dedicate pelerinilor pentru a contribui la gestionarea în siguranță a evenimentelor religioase. Acestora li se vor adăuga clerici din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor și voluntari, care vor putea fi identificați după vestele albastre și ecusoanele special inscripționate. Pelerinii sunt îndemnați să se adreseze acestora în orice problemă pe care o întâmpină, precum și să păstreze atmosfera de rugăciune.
Credincioșii bucureșteni care au participat joi, 24 octombrie 2024, la procesiunea tradițională „Calea Sfinților” au trăit bucuria reîntâlnirii cu sfântul ocrotitor al orașului și momente de comuniune frățească, mărturisind credința ortodoxă pe străzile Capitalei prin cântare și rugăciune în comun. La manifestarea care marchează începutul serbării ocrotitorului Catedralei Patriarhale și al municipiului București au luat parte mii de clerici, monahi și pelerini. Spre bucuria duhovnicească a tuturor celor care participă la programul liturgic prilejuit de hramul de toamnă al lăcașului aflat pe Dealul Patriarhiei, o delegație din Biserica Ortodoxă a Ciprului, condusă de Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Ciprului, a adus în țara noastră cinstitul cap al Sfântului și Dreptului Lazăr. Odoarele duhovnicești purtate în procesiune au fost întâmpinate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, prilej cu care Întâistătătorul Bisericii noastre a adresat pelerinilor un cuvânt de binecuvântare intitulat: „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfântul și Dreptul Lazăr, mărturisitori ai iubirii vindecătoare a lui Hristos”.
În cadrul parteneriatului dintre Școala Gimnazială „Coresi” și Universitatea „Valahia” din Târgoviște, marți, 22 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, sub coordonarea prof. Simona-Maria Mihai, inspector școlar și președinte al Asociației Profesorilor de Religie - filiala Dâmbovița, s-a desfășurat activitatea educațională intitulată „Nevoia de a primi îndrumare în viață”.
Programul liturgic din această perioadă (25-28 octombrie) pe Colina Bucuriei continuă azi, 25 octombrie, cu Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, de la ora 9:30, urmând ca de la ora 12:00 să fie oficiată Taina Sfântului Maslu. De la ora 17:00 este săvârșită slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Altarul de vară, potrivit comunicatului transmis de către Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Asociația Diaconia Filiala Sector 3 a organizat marţi, 22 octombrie, primele două sesiuni de formare din cadrul proiectului „Consiliere și orientare vocațională pentru copiii din sectorul 3”, finanțat cu fonduri nerambursabile de la bugetul local al Primăriei Sector 3. Beneficiarii proiectului au fost 52 de elevi proveniți din familii defavorizate de pe raza sectorului 3 și părinții acestora.
Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an și se implică în oferirea de hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina
În cadrul manifestărilor liturgice prilejuite de sărbătorirea ocrotitorului Catedralei Patriarhale și al municipiului București, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,
Ierarhii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-au întrunit joi, 24 octombrie 2024, în ședință de lucru în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală. În cadrul ședinței au fost analizate texte liturgice propuse pentru slujbele mai multor sfinți, precum și aspecte de ordin administrativ.
Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud, și-a prăznuit luni, 21 octombrie 2024, ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului și Preoții Mărturisitori şi Mucenici Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel.
În ziua pomenirii Sfinților Mărturisitori Ardeleni, luni, 21 octombrie, la trei ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Episcop Gurie Georgiu, întâiul arhipăstor și ctitor al Episcopiei Devei și Hunedoarei, la Catedrala Episcopală din Deva, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei; Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului; Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului; Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala preoțească „Sacerdotes”, dirijată de pr. Daniel Balea.
Credincioşii din oraşul Sălişte, judeţul Sibiu, au adus cinstire luni, 21 octombrie, Sfinţilor Mărturisitori Transilvăneni. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sălişte.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


