Rugăciune pe Dealul Patriarhiei la ceas de sărbătoare a poporului român

Ziua Naţională a României a fost marcată în mod solemn în lăcașurile de cult din Biserica Ortodoxă Română când, după Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba de Te Deum. Duminică, 1 decembrie 2024, în Catedrala Patriarhală din București, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie și slujba de Te Deum, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român dreptcredincios, precum și pentru darul unității într‑o singură țară românească și creștină.

Numeroși credincioși bucureșteni au participat de dimineață la Sfânta Liturghie, rugându‑se alături de slujitori în cea mai importantă zi de sărbătoare națională. După citirea Evangheliei duminicale (Luca 18, 35‑43), Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat sensurile duhovnicești ale episodului evanghelic al vindecării orbului din Ierihon: „Vindecarea orbului din Ierihon este ultima vindecare minunată pe care o săvârșește Iisus înainte de pătimirea Sa. Nu întâmplător este vorba de un orb, adică de o persoană ai cărei ochi și‑au pierdut lumina. Știm că starea de orbire are o semnificație aparte în Sfânta Scriptură. Ea îl reprezintă pe omul care are nevoie de lumina lui Dumnezeu, lumina credinței, pentru a cunoaște cu adevărat realitatea și a merge pe calea vieții. Esențial este să ne recunoaștem orbi, să recunoaștem că avem nevoie de această lumină a credinței în Dumnezeu, altminteri rămânem orbi pentru totdeauna. Așadar, Bartimeu este prezentat în Evanghelia de astăzi ca model. El nu este orb din naștere, ci și‑a pierdut vederea. Este omul care a pierdut lumina și este conștient de acest lucru, dar nu și‑a pierdut și speranța. Știe să folosească posibilitatea întâlnirii cu Hristos și se încredințează Lui pentru a fi vindecat”.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit slujba de Te Deum, aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru libertatea și unitatea neamului românesc. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a evidențiat sacrificiile pe care generații întregi de români le‑au făcut pentru împlinirea idealului național realizat în urmă cu peste un secol: „Ziua Marii Unirii nu este rodul unui eveniment spontan, ci al unui ideal împlinit, minuțios pregătit şi mult aşteptat. Ca orice eveniment important al istoriei neamului, unirea tuturor românilor s‑a înfăptuit și prin contribuția Bisericii, prin reprezentanţii ei de seamă. Participarea României la Primul Război Mondial a avut un scop clar și asumat de întreaga țară: Marea Unire. După doi ani de război, de sărăcie, de epidemii necruțătoare, în care România aproape dispăruse ca stat, după o pace de compromis dezastruoasă, se împlinea idealul național pentru care țara noastră intrase în luptă şi chiar mai mult de‑atât: se năștea România Mare. Pentru realizarea acestui ideal au murit, însă, aproape 1.000.000 de români, soldați și civili. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a emis rezoluția de unire necondiționată cu Regatul României, iar la 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a decretat unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureşului şi Sătmarului cu Regatul României. Așadar, la 1 decembrie, nu celebrăm doar unirea Transilvaniei cu România, ci formarea României Mari, în urma tuturor actelor din anul 1918”.

Totodată, Episcopul‑vicar patriarhal a reliefat contribuțiile aduse de clericii ortodocși, deseori cu mari sacrificii, în desăvârșirea Marii Uniri și mai ales în trezirea și păstrarea conștiinței de neam a românilor, a unității de limbă și de credință.