Rugăciune pe Dealul Patriarhiei la ceas de sărbătoare a poporului român

Ziua Naţională a României a fost marcată în mod solemn în lăca­șurile de cult din Biserica Ortodoxă Română când, după Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba de Te Deum. Duminică, 1 decembrie 2024, în Catedrala Patriarhală din București, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie și slujba de Te Deum, mulțu­mind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român dreptcredincios, precum și pentru darul unității într-o singură țară românească și creștină.

Numeroși credincioși bucureș­teni au participat de dimineață la Sfânta Liturghie, rugându-se ­alătu­ri de slujitori în cea mai importantă zi de sărbătoare națională. După citi­rea Evangheliei duminicale (Luca 18, 35-43), Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat sensurile duhovnicești ale episodului evanghelic al vindecării orbului din Ierihon: „Vindecarea orbului din Ierihon este ultima vindecare minunată pe care o săvâr­șește Iisus înainte de pătimirea Sa. Nu întâmplător este vorba de un orb, adică de o persoană ai cărei ochi și-au pierdut lumina. Știm că starea de orbire are o semnificație aparte în Sfânta Scriptură. Ea îl reprezintă pe omul care are nevoie de lumina lui Dumnezeu, lumina credinței, pentru a cunoaște cu adevărat reali­tatea și a merge pe calea vieții. Esențial este să ne recunoaștem orbi, să recunoaștem că avem nevoie de această lumină a credinței în Dumnezeu, altminteri rămânem orbi pentru totdeauna. Așadar, Bartimeu este prezentat în Evanghelia de astăzi ca model. El nu este orb din naștere, ci și-a pierdut vederea. Este omul care a pierdut lumina și este conștient de acest lucru, dar nu și-a pierdut și speranța. Știe să foloseas­că posibilitatea întâlnirii cu Hristos și se încredințează Lui pentru a fi vindecat”.

La finalul Sfintei Liturghii, ie­rarhul a săvârșit slujba de Te Deum, aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru libertatea și unitatea neamului românesc. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a evidențiat sacrificiile pe care generații întregi de români le-au făcut pentru împlinirea idealului național realizat în urmă cu peste un secol: „Ziua Marii Unirii nu este rodul unui eveniment spontan, ci al unui ideal împlinit, minuțios pregătit şi mult aşteptat. Ca orice eveniment important al istoriei neamului, unirea tuturor românilor s-a înfăptuit și prin contribuția Bisericii, prin reprezentanţii ei de seamă. Parti­ciparea României la Primul Război Mondial a avut un scop clar și ­asumat de întreaga țară: Marea ­Unire. După doi ani de război, de sărăcie, de epidemii necruțătoare, în care România aproape dispăruse ca stat, după o pace de compromis dezastruoasă, se împlinea idealul național pentru care țara noastră intrase în luptă şi chiar mai mult de-atât: se năștea România Mare. Pentru realizarea acestui ideal au murit, însă, aproape 1.000.000 de români, soldați și civili. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a emis rezoluția de ­unire necondiționată cu Regatul României, iar la 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a decretat unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureşului şi Sătmarului cu Regatul României. Așadar, la 1 decembrie, nu celebrăm doar unirea Transilvaniei cu România, ci formarea României Mari, în urma tuturor actelor din anul 1918”.

Totodată, Episcopul-vicar patriarhal a reliefat contribuțiile aduse de clericii ortodocși, deseori cu mari sacrificii, în desăvârșirea Marii ­Uniri și mai ales în trezirea și păstrarea conștiinței de neam a românilor, a unității de limbă și de credință.