Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a fost duminică, 9 iunie, în mijlocul credincioșilor ortodocși români din localitatea Ecica, Banatul Central, provincia Voivodina, Serbia. Ierarhul a
Protoieria Sector 5 Capitală a organizat joi, 6 iunie, festivitatea de premiere a elevilor participanți la Olimpiada de religie, dar și la Olimpiada națională interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească” din sectorul 5. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a desfășurat la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal. În total, la cele două competiții au participat 213 elevi.
În Sala Rotonda a Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara s-a desfășurat săptămâna trecută conferința biblică intitulată „Psaltirea - cartea rugăciunii”, susținută de lect. dr. Nenad Božović, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Belgrad, Serbia, și director al Institutului Biblic al instituției. La eveniment au luat parte cadre didactice de la programele de studii de licență și master Teologie Ortodoxă din Timișoara, studenți teologi, precum și numeroși participanți preocupați de studiul biblic.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit duminică, 9 iunie, slujba de sfințire a paraclisului cu hramurile „Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu” și „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” din Parohia Giubega, Protoieria Băilești, județul Dolj.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit duminică, 9 iunie, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galați. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit
Credincioșii de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia, județul Ialomița, au fost binecuvântați duminică, 9 iunie, de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și
Moment de bucurie duhovnicească au trăit credincioșii Parohiei Văliug din Protopopiatul Reșița, deoarece Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost alături de ei pentru a încununa
În cea de-a șasea duminică după Sfintele Paști, când în bisericile ortodoxe a fost lecturată pericopa evanghelică ce relatează vindecarea minunată a unui orb din naștere, credincioșii veniți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” au fost părtași la o aleasă bucurie duhovnicească. În mijlocul lor și al obștii monahale au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar.
Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din sectorul 4 al Capitalei își va sărbători joi, 13 iunie, cel de‑al doilea hram, „Înălțarea Domnului”. În acest context, pentru a spori bucuria duhovnicească a
Biserica Ortodoxă a celebrat astăzi Duminica a 6‑a după Paști, Sfânta Evanghelie citită în cadrul Sfintei Liturghii relatând minunea vindecării orbului din naștere. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a explicat simbolismul gesturilor Mântuitorului în actul de vindecare a orbului, precum și modul în care tămăduirea l‑a schimbat pe cel din urmă, transformându‑l în mărturisitor al dumnezeirii lui Iisus Hristos.
Credincioșii din orașul Ghimbav, județul Brașov, au avut posibilitatea să aducă cinstire raclei în care se păstrează Brâul Maicii Domnului, adusă de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, informează
La Biblioteca județeană „ASTRA” din Sibiu a avut loc vineri, 7 iunie, lansarea celui mai nou volum de proză și versuri al pr. Dumitru Ichim de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Kitchener Ontario, Canada, intitulat „Micul Botezător - Finul lui Dumnezeu” și a volumului semnat de prof. Maria Daniela Pănăzan de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, lucrare în care este analizată poezia preotului Dumitru Ichim, informează Mitropolia Ardealului.
Trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au sfințit în Duminica a 6-a după Paști, 9 iunie, noul sfânt lăcaș al așezământului monahal de la Bisericani. Slujba de târnosire, precum și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjuraţi de un sobor de slujitori.
Duminica a 6‑a după Paşti, a Vindecării orbului din naştere, a fost sărbătorită cu bucurie duhovnicească de credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Patriarhală de
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a votat duminică, 9 iunie, în jurul orei 18:00, la secția de votare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 74 „Ienăchiță Văcărescu” din
La Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj‑Napoca a avut loc joi, 6 iunie, festivitatea de absolvire a elevilor claselor a 12‑a, promoţia 2020‑2024. Cei 82 de elevi absolvenți din clasele de
Școala Doctorală de Teologie „Isidor Todoran” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca a organizat, în perioada 4‑5 iunie, Simpozionul internațional
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a participat marți, 4 iunie, la ședința festivă a Consiliului Județean Dâmbovița ce s‑a desfășurat în incinta Palatului brâncovenesc de la Potlogi, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilelor Județului Dâmbovița, la împlinirea a 512 ani de atestare documentară.
La Mănăstirea Basaraba din apropierea orașului Hârlău, județul Iași, a avut loc joi, 6 iunie, a 17‑a ediție a simpozionului dedicat părintelui Dimitrie Bejan, preot militar și mărturisitor în temnițele com
Conferința preoțească de vară a clericilor din Protoieria Craiova Nord, județul Dolj, a avut loc joi, 6 iunie, și a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. În prima parte a
În zilele de 4 și 6 iunie, clericii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei s‑au întrunit în cadrul conferințelor pastoral‑misionare de primăvară, dedicate Anului omagial al pastorației și îngrijirii
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, l-a primit vineri, 7 iunie, în audiență, la Palatul Patriarhiei, pe Înaltpreasfințitul Părinte Tihon, Arhiepiscop de Washington și Mitropolit al Întregii Americi și al Canadei, Biserica Ortodoxă a Americii.
Preoții din parohiile aflate în județul Brașov au participat la conferințele preoțești de primăvară, organizate la sediul Protopopiatului Făgăraș, unde s‑au adunat slujitorii sfintelor altare din
La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea a avut loc a 7‑a ediție a Întâlnirii tinerilor ortodocși bihoreni, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie 2024. Evenimentul a
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


