Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Resfințirea bisericii din Parohia Avram Iancu, Protopopiatul Câmpeni
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a resfințit Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Avram Iancu, Protopopiatul Câmpeni, duminică, 14 iulie.
Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură. De asemenea, cu acest prilej, IPS Părinte Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba Parastasului pentru eroul național Avram Iancu, la 200 de ani de la nașterea revoluționarului pașoptist, în localitatea sa natală.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul a spus: „Ne amintim astăzi de Avram Iancu, genialul apărător al gliei străbune, înzestrat cu alese virtuţi, ca vitejia, curajul, simţul de dreptate, spiritul de sacrificiu şi optimismul. Pentru astfel de însuşiri, neamul românesc l-a împodobit cu aură legendară şi l-a ridicat pe piedestalul de «crai al munţilor». Merită acest apelativ, deoarece a întruchipat plenar aspiraţiile românilor oropsiţi, care priveau la el «ca şi la soarele de miazăzi», cum afirma Nicolae Bălcescu. Situându-se cu evlavie sub aripile proniei divine, marele tribun din Apuseni era în permanență animat de o credinţă puternică în dreptatea cauzei poporului cu care se identifică fiinţial. Avram Iancu s-a născut parcă la timp, ca să acţioneze eroic într-o epocă înviforată. De aceea, naţiunea română îl pomeneşte cu admiraţie, considerându-l ocrotitorul ei şi bărbatul providenţial, angajat total în lupta pentru echitate şi libertate, pentru adevăr şi o viaţă omenească demnă”.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Avram Iancu, județul Alba, a fost edificată la anul 1792. În ultimul deceniu, s-au făcut lucrări de renovare și înfrumusețare la interior, astfel că biserica a fost pictată și a fost montat un nou iconostas.
Pentru activitatea sa, preotul paroh Bogdan Cioara a fost hirotesit întru iconom de către ierarh.



.jpg)
