Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Preafericitul Părinte Daniel a rostit miercuri, 8 noiembrie, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în ziua sărbătorii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, un
Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și‑a sărbătorit miercuri, 8 noiembrie, prin rugăciune, ocrotitorii spirituali, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, în biserica închinată lor din incinta
Monahia Filofteia Păduraru a trecut la cele veșnice în data de 6 noiembrie 2023. Marți, 7 noiembrie, obștea Mănăstirii Văratec, alături de un sobor de preoți parohi și slujitori la mănăstirile din zonă,
Biserica Parohiei Parcul Domeniilor‑Cașin, Paraclis Patriarhal, din sectorul 1 al Capitalei, și‑a sărbătorit hramul miercuri, 8 noiembrie, de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, din capitala Banatului, s‑a desfășurat în perioada 5‑7 noiembrie simpozionul „Istorie, Cultură și Spiritualitate în Banat”, ediția a II‑a. Tema din
În Duminica a 22‑a după Pogorârea Duhului Sfânt, credincioșii comunității așezate sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din localitatea suceveană Moara Bulai au primit binecuvântarea arhierească,
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din București s-a desfășurat luni seară, 6 noiembrie, un eveniment cultural dedicat operei lui Nicolae Steinhardt, intitulat „Un «jurnal al fericirii», în variantă
Duminică, 5 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor Parohiei Șerbănești, cartier al municipiului Bacău, pentru a
Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Fâstâci, Protopopiatul Vaslui, cu prilejul întâlnirii anuale a stareților, starețelor
În sâmbăta „Moșilor de toamnă”, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat în Parohia Buimăceni din județul Botoșani. Ierarhul a oficiat Sfânta
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s‑a aflat în mijlocul credincioşilor sătmăreni duminică, 5 noiembrie, prilej cu care a târnosit Biserica „Naşterea Maicii Domnului”
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a resfințit a Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Pețelca, Protopopiatul Aiud, apoi a slujit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul
La sărbătorirea a 56 de ani de viaţă, în data de 3 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la biserica Parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Oradea,
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s‑a aflat duminică, 5 noiembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Dolheni, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la Biserica
Anul acesta, Asociația Creștin‑Ortodoxă „Oastea Domnului” își sărbătorește centenarul. Înființată de către preotul Iosif Trifa, în anul 1923, cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Bălan al
Seria conferinţelor pastoral‑misionare din cel de‑al doilea semestru al anului 2023 din Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat luni, 6 noiembrie, cu întrunirea preoţilor din protopopiatele Tecuci şi
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu slujitorii Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și peste 6.000 de credincioși, dintre care 600 de elevi, au întâmpinat luni, 6 noiembrie, la Catedrala
În a doua sesiune a conferinței semestriale de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, marți, 7 noiembrie, preoții din cele cinci protopopiate din județul Prahova, precum și preoții de caritate și
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost organizată luni, 6 noiembrie, la Curtea de Argeş, întâlnirea preoților din cele șase protopopiate ale eparhiei cu ocazia conferinței de toamnă, pusă sub
La Mănăstirea Radu Vodă din București au început marți, 7 noiembrie, evenimentele duhovnicești dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul așezământului monahal. La acest moment
Credincioșii din localitatea Căuești, comuna Șcheia, județul Iași, au, începând de duminică, 5 noiembrie, un lăcaș nou de rugăciune. Având hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, biserica a fost
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit împreună cu Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii,
În Duminica a 22‑a după Rusalii, 5 noiembrie, biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Deva a fost târnosită. Slujba a fost săvârșită
Credincioși din comuna Bărbulețu, județul Dâmbovița, și din împrejurimi au luat parte duminică, 5 noiembrie, la ceremoniile legate de târnosirea noii biserici din parohie, cu hramurile „Sfinții Arhangheli
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


