În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujiri arhierești în eparhii din Muntenia și Dobrogea
În Duminica a 27-a după Rusalii, 10 decembrie 2023, ierarhi din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedrale eparhiale sau la mănăstirile și parohiile pe care le-au vizitat, rostind cuvinte de învățătură în care au reliefat înțelesurile duhovnicești ale pasajului evanghelic duminical (Luca 13, 10-17).
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i-a binecuvântat pe credincioșii de la Biserica „Sfinții Martiri de la Niculițel” din cartierul constănțean Faleză Nord.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a vorbit, în cuvântul rostit, despre credința femeii gârbove din Evanghelia duminicală: „Ajungând aproape de El, Mântuitorul Hristos i-a zis acesteia: «Femeie, ești dezlegată de neputința ta!» Și punându-Și mâinile peste capul ei, a binecuvântat-o, și binecuvântarea Sa a alungat tot răul de la ea. Femeia aceasta avea înlăuntrul său credința vie că Dumnezeul Cel adevărat poate să o vindece, și cu această credință a venit la Mântuitorul, când a chemat-o. De aceea, prin unirea credinței sale cu dragostea Mântuitorului, femeia a fost vindecată și a început să meargă firește, încât toți se minunau”, a afirmat ierarhul, potrivit TRINITAS TV.
Binecuvântarea unui paraclis monahal în Argeș
Sfântul Munte Athos a fost și rămâne un reper de viață monahală pentru întreaga Ortodoxie. De-a lungul timpului, călugării români care au mers în pelerinaj sau au viețuit un timp în Sfântul Munte și-au dorit să construiască în România mănăstiri noi, după tipicul athonit, sau să impună o rânduială athonită în unele mai vechi. Având la bază această dorință, în ziua de 1 mai a fost sfințită, în comuna argeșeană Vlădești, piatra de temelie pentru un nou schit închinat Sfântului Voievod Neagoe Basarab, care beneficiază de călăuzirea părinților români de la Schitul Lacu din Sfântul Munte, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Cu ajutorul credincioșilor iubitori de Dumnezeu, într-o perioadă scurtă, de numai șapte luni, a fost ridicat un paraclis care a fost așezat sub ocrotirea acestui sfânt.
Duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a noului lăcaș de rugăciune. În continuare, chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care s-au numărat monahi din țară și de la Muntele Athos, în prezența credincioșilor, mulți dintre ei ctitori ai acestui așezământ.
Sfinţire de pictură în Vrancea
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit duminică pictura bisericii parohiei vrâncene Golești 2. Construit în perioada 2004-2009, lăcașul de cult cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a fost pictat în tehnica frescă între anii 2013 şi 2019, prin contribuția enoriașilor și a autorităților locale. După ungerea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu apă sfințită a veșmântului iconografic al bisericii, Părintele Arhiepiscop Ciprian a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a oferit răspunsurile la strană.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit textul evanghelic al Duminicii a 27-a după Rusalii, precizând că femeia gârbovă de optsprezece ani a dobândit vindecare de la Mântuitorul Iisus Hristos datorită răbdării sale în suferință și a credinței puternice. La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh Corneliu Guțu și părintele coslujitor Gheorghe Vlase au primit rangul onorific de iconom.
De asemenea, persoanele care au ajutat la realizarea lucrărilor de înfrumusețare a lăcașului de rugăciune au fost răsplătite cu Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și cu icoane, ne-a transmis părintele Dragoș Olteanu, consilier eparhial.
Sărbătoare de hram în Ialomița
Cu două zile înainte de prăznuirea ocrotitorului lor, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a adus bucurie duhovnicească credincioșilor Parohiei „Sfântul Ierarh Spiridon” din orașul Țăndărei, Protopopiatul Fetești. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, răspunsurile la strană fiind oferite de un grup de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.
În cadrul slujbei, chiriarhul a hirotonit întru diacon un tânăr teolog pe seama Parohiei Speteni din Protopopiatul Urziceni. În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a vorbit despre minunea vindecării femeii gârbove și despre faptul că Mântuitorul este și Domn al sâmbetei, prin Învierea Sa ziua Domnului devenind duminica. La finalul slujbei, elevii Școlii Nr. 2 „Spiru Haret” și elevii Liceului Teoretic „Paul Georgescu” din Țăndărei au susținut un concert de colinde, apreciat de toți credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie, informează site-ul sfesc.ro.