Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În vinerea din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși prăznuiesc Izvorul Tămăduirii, zi de sărbătoare care le oferă prilej de pelerinaj în multe locuri din țară cunoscute pentru izvoarele sau apele
Duminică, 2 mai, mii de timişoreni au venit la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din capitala Banatului, pentru a participa la slujba de Înviere, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan,
Slujba Învierii Domnului a fost săvârșită duminică, 2 mai, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de diaconi și preoți, la
La Catedrala Episcopală din Caransebeş, numeroși credincioși au venit în noaptea de Înviere pentru a primi Sfânta Lumină de la Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Ierarhul a oficiat prima
În seara zilei de sâmbătă, 1 mai, pe platoul din faţa Catedralei Arhiepiscopale din Arad, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu oficialitățile locale, preoţi și credincioși din î
În Duminica Sfintelor Paști, a praznicului Învierii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba Utreniei Sfintei Învieri la Catedrala Arhiepiscopală. Ierarhul a ro
La Catedrala Mitropolitană din Sibiu, slujba Învierii şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor
La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Duminica Sfintelor Paști, slujba din noaptea de Înviere a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
Praznicul Învierii a fost sărbătorit la Iași în condiții de pandemie, slujba fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la un Altar
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost dăruită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, miilor de credincioși și pelerini care au petrecut sărbătoarea Învierii la Catedrala
Învierea Domnului a fost sărbătorită cu multă emoție în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. În Duminica Sfintelor Paști, 2 mai 2021, la miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic,
Cel mai important praznic al Bisericii, Învierea Domnului, a fost celebrat după rânduiala tradiţională în eparhiile Munteniei şi Dobrogei, unde ierarhii au oferit credincioşilor participanţi Sfânta Lumină ş
În Biserica Ortodoxă Română s‑a făcut miercuri, 5 mai 2021, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou de la Nea Makri, Grecia, unul dintre sfinții pentru care credincioșii ortodocși români au o mare
Paraclisul „Învierea Domnului” al Catedralei Mântuirii Neamului și-a serbat luni, 3 mai 2021, în a doua zi de Paști, hramul principal. În mijlocul credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Ieronim
Cel mai important praznic al creştinătăţii, Învierea Domnului, a fost sărbătorit în mod solemn pe Colina Bucuriei. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit, după tradiţie,
În Duminica Sfintelor Paşti, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul amenajat în pridvorul Reşedinţei Patriarhale, împreună cu
În prima zi de Paști, duminică, 2 mai 2021, în toate bisericile din Patriarhia Română a fost săvârșită, la orele amiezii, slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită în popor „A doua Înviere”. La Catedrala Patriarhală din București, aceasta a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Cel mai așteptat eveniment pentru creștinii ortodocși, minunea coborârii Sfintei Lumini, care se petrece la Ierusalim, a avut loc și în acest an. După rostirea rugăciunii speciale din cadrul Vecerniei Sâmbetei
Lumina Sfântă de la Ierusalim fost adusă şi anul acesta în ţara noastră, de Sfintele Paşti, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta și Marea Vineri. La Catedrala Patriarhală din București, părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, împreună cu ceilalți
La Altarul de vară de pe Dealul Patriarhiei din București a fost săvârșită în Sfânta și Marea Vineri, 30 aprilie 2021, ultima Denie din acest an, în cadrul căreia s‑a cântat Prohodul Domnului. Rânduiala
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a iniţiat o serie de conferinţe online cu tema migraţiei şi pastoraţiei credincioşilor români din afara graniţelor ţării. Cadrele
Miercuri, 21 aprilie, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” din cadrul Centrului eparhial Suceava au avut loc evaluarea și premierea celor mai bune proiecte catehetice din Eparhia Sucevei și Rădăuților înscrise în ca
În Sfânta şi Marea Joi, Biserica Ortodoxă pomeneşte instituirea de către Mântuitorul Iisus Hristos a Sfintei Euharistii. În această zi specială din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, la Catedrala
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


