Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, şi reprezentanți ai mai multor federații și organizații sindicale din transporturile feroviare, sănătate, administrație sau Romsilva au avut, marţi, la Guvern,
Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, şi reprezentanți ai mai multor federații și organizații sindicale din transporturile feroviare, sănătate, administrație sau Romsilva au avut, marţi, la Guvern,
Moţiunea de cenzură intitulată „Stop «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”, semnată de 253 de parlamentari și depusă de
Ministerul Apărării Naţionale a organizat ieri, în toată țara, ceremonii militare şi religioase pentru cinstirea veteranilor de război. În Capitală, au fost depuse coroane la Monumentul Eroilor Patriei, din
Deficitul bugetar s-a redus în primele trei luni cu mai mult de jumătate faţă de aceeaşi perioadă din 2025, ajungând la 21,09 miliarde de lei (1,03% din PIB), comparativ cu 43,66 miliarde (2,28% din PIB) în
Comisiile reunite de apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat un raport favorabil solicitării Ministerului Apărării privind obţinerea aprobării prealabile necesare pentru iniţierea contractelor
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
Vernisajele expozițiilor internaționale „Bihor Press”, organizate sub patronajul primăriilor din Oradea și Debrețin (Ungaria), precum și festivitatea de premiere, vor avea loc în 4 mai 2026. Evenimentul va
Primăria Municipiului Bucureşti şi Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vor depune un proiect de finanţare europeană pentru amenajarea unui spaţiu cultural imersiv în Centrul istoric al Bucureștiului.
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) găzduieşte în Sala Acvariu, până în 18 mai 2026, expoziția de pictură „Lâna munților - zeghe și culoare”, semnată de Violeta Teodoru, care aduce în faţa pu
În Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) va avea loc, în 8 mai, conferința „Descoperă spațiul Celibidache”, susținută de istoricul
Aula Academiei Române va găzdui, în 11 mai 2026, simpozionul omagial „Horia Colan - 100 de ani de la naștere”, în cadrul căruia acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, va rosti cuvântul de
Bunica mea spunea așa: „Bolile există la toate cuvântătoarele și necuvântătoarele de când a lăsat Dumnezeu viața pe Pământ”. Şi tot ea adăuga că, „dacă nu ar exista boli, nu ar fi nici doctori care
Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit ADN. Acesta conține genele - mici secvențe de informație care influențează modul în care funcționează corpul nostru: de la
Cancerul mamar este frecvent asociat cu genul feminin, însă și bărbații pot dezvolta această patologie. Deși rar (aproximativ 1% din totalul cazurilor de cancer mamar), afecțiunea apare la nivelul țesutului
Aprilie este o lună de tranziție, care ne trece din sezonul rece în sezonul zilelor însorite și calde. Și o face inclusiv din punct de vedere alimentar. Este luna frunzelor, nu doar a celor din copaci, ci și a cel
Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
În lumina sărbătorii Femeilor Mironosițe și a Soborului Sfintelor Femei Românce, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, evidențiază, în interviul de mai jos, curajul, cre
Printre mănăstirile reprezentative din salba de aşezăminte monahale ale Arhiepiscopiei Vâlcii se numără la loc de frunte Hurezi. Hurezi înseamnă tradiţie, cultură românească şi artă bisericească
De multe ori, pericolele din mediul online nu apar acolo unde ne așteptăm, ci în momentele în care suntem grăbiți sau obosiți. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în psihologie și științele educației, explică mo
Un cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare spune că „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu
Dezvoltarea accelerată a modelelor de inteligență artificială (AI) ne pune în fața unei dileme pentru care încă nu găsim răspuns: cum va arăta lumea de mâine? Dacă vom mai avea nevoie de profesori într-o școală a viitorului dominată de AI am încercat să aflăm de la Anca Velicu, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române, Laboratorul Sociologia comunicării şi a spaţiului public, specializată în sociologia media.
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Unul dintre cele mai importante atribute divine este bunătatea, care exprimă relația lui Dumnezeu cu oamenii. Însușirea acestei trăsături se manifestă concret prin grija pe care trebuie să o acordăm celor săraci, văduvelor, orfanilor, copiilor și, în general, celor aflați în dificultate. Realitățile sociale din Parohia Tamași, comuna Corbeanca, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucureștilor, au determinat înființarea în această enorie a unui centru de zi pentru copii și a unei filiale a Asociației „Diaconia”, care se îngrijește de copiii și bătrânii lipsiți de posibilități materiale.
Ştefana Frăţilă este olimpică la religie ortodoxă, iar în acest an este clasată pe locul al doilea în judeţul Sibiu. Pasionată de religie, ea este elevă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, în
Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova, judeţul MehedinţiMănăstirea Samurcăşeşti, judeţul IlfovMănăstirea Ghighiu, judeţul PrahovaMănăstirea Cetăţuia din IaşiMănăstirea Cernica, judeţul
Asistenţa socială nu este doar o profesie, ci şi o formă de slujire a aproapelui, în care se pune mult suflet, răbdare şi dăruire. După acest crez se ghidează şi echipa Aşezământului Social „Sf.
Icoane O Marie și-o Ioană Vindecare-mi sunt și rană. Împărțit sunt pe din două Ca să-mi fie amândouă Mamele ce mă născură Fără ochi și fără gură Înadins să nu știu care E cea mică
Sosirea Călătorului Azi, Ți-am gătit odaie curată, Ți-am gătit masă cu bucate aburinde, Ți-am gătit pat odihnitor, În mine. Neștiut ai sosit, Nevăzut ai pătruns, Cu pas tiptil, În
Gândul de a redacta un articol despre prietenie a plecat de la două realități cotidiene diametral opuse: pe de o parte, exemplul minunat al prieteniilor creștine, frumoase și curate, pe care ni-l oferă semenii sin
Primăvară frumoasă Stoluri după stoluri din aripi grele bătând, Păsările se-ntorc iarăși la noi acasă. Priveliști din alte țări în ochi aducând, Doamne Iisuse Hristoase, primăvară
simt cum Te apropii după sunetul ierbii care sărută urmele paşilor nevăzuţi după liniştea sălciilor neputincioase cerul ca o pâine se frânge de prea multă lumină în mijlocul
Au fost la Iaşi în anii aceia, din preajma lui 2000, zilele căutărilor şi aşezărilor pe locuri importante ale multor instituţii de presă. Era bucuria că, la Iaşi, clopotele Catedralei vor bate pentru toată
Vineri, 1 februarie, la Melbourne a avut loc ședința Consiliului eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, în cadrul căreia au fost prezentate și aprobate rapoartele de activitate din
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a primit luni, 4 februarie, titlul de cetăţean de onoare al județului Caraș-Severin. Ceremonia a avut loc la sediul Consiliului Judeţean
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat, vineri, 1 februarie 2019, în comuna Afumați, județul Ilfov, cea de a 53-a ediție a campaniei de „Prevenție și Educație pentru Sănătate”
La finalul întrevederii cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Excelența Sa, Domnul Andrew James Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord la București, a oferit scurte
În ziua de 5 februarie 2019, la Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelența Sa, Domnul Andrew James Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, împreună cu o echipă de medici şi asistente medicale de la Institutul Oncologic Bucureşti, au desfăşurat, sâmbătă, 2 februarie 2019, în comuna Berceni,
În Duminica a 32-a după Rusalii, „a lui Zaheu”, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, iar
Ierarhii eparhiilor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au săvârșit duminică, 3 februarie, Sfânta Liturghie arhierească în catedrale, biserici parohiale și paraclise eparhiale. Capela Muzeului Istoriei,
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei și Exarh patriarhal, a participat la Moscova, în perioada 30 ianuarie - 2 februarie 2019, la ceremoniile dedicate unui deceniu de la
De sărbătoarea Întâmpinării Domnului, sâmbătă, 2 februarie, ierarhii din Muntenia și Dobrogea au slujit la catedrale și biserici de enorie. La Catedrala Episcopală din Slobozia s-au rugat 5 ierarhi,
Ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Trifon reprezintă în fiecare an un prilej de bucurie duhovnicească pentru obştea mănăstirii aflate sub ocrotirea sfântului, din judeţul Galaţi. Vineri, 1 februarie, după
În Duminica a 32-a după Rusalii, numită şi „a lui Zaheu”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Grigorie
În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, sâmbătă, 2 februarie 2019, Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
În zilele de 7 și 8 martie 2019 va avea loc la Oxford o conferință cu tema „Lumina neînserată. Creativitate și rugăciune în Ortodoxia rusească din secolul XX”. Printre invitații speciali care vor lua
Către sfârșitul lunii februarie 2019, va începe la Istanbul construirea unei noi biserici creștine, primul locaș de cult creștin construit pe teritoriul Turciei începând cu anul 1923, scrie jurnalistul Pierre Sa
Peste 6.000 de persoane au participat duminică, 13 ianuarie 2019, la Marșul pentru Viață de la Chicago, informează www.chicago.suntimes.com și www.lifesitenews.com. Marșul pentru Viață încearcă anual să
Biserica „Izvorul Tămăduirii” din cadrul Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat, județul Buzău, în colaborare cu Muzeul municipal din oraș, a organizat, la începutul acestei săptămâni, simpozionul
La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia, s-a desfășurat ședința anuală de lucru a Adunării eparhiale a Episcopiei Daciei Felix, joi, 31 ianuarie. Întrunirea a fost prezidată de
De sărbătoarea Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ierarhii care păstoresc comunităţile ortodoxe româneşti din diasporă au săvârşit Sfânta Liturghie în biserici parohiale
Parohia Căianu Mic, Protopopiatul Beclean, judeţul Bistriţa Năsăud, organizează în data de 20 februarie, ora 11:00, licitaţie publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă,
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante: contabil la Serviciul Colportaj, Centrul eparhial, cu perioada de candidare
De scurt timp a văzut lumina tiparului Almanahul bisericesc pe anul 2019, editat de Arhiepiscopia Târgoviștei. Frescă vie și cuprinzătoare a efervescenței spirituale și culturale a clericilor și credincioșilor
De sărbătoarea Sfinților Mucenici doctori fără de arginți Chir și Ioan, joi, 31 ianuarie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfântul Ioan” din Galați și-a prăznuit ocrotitorii. Cu acest prilej, un
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că M-a urât pe Mine mai înainte de voi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce
În zilele acelea, Petru, trecând pe la toți, a coborât și la sfinții care locuiau în Lida. Și acolo a găsit pe un om, anume Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiindcă era paralitic. Și Petru i-a zis: Enea,
Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici († 1900) s‑a născut în anul 1821 la Bucureşti, primind la botez numele Ioan. La 22 de ani s‑a retras la Mănăstirea Cernica. În anul 1846 a fost tuns în monahism cu
Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul III, 16-18, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 13 „(...) Era un sirian (numit) Neeman, care avea lepră și nu putea să
Anul trecut, decidenţii politici din ţara noastră au anunțat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Deși intenția era de a stabiliza finanțele publice, o analiză aprofundată arată că aceste decizii au
Învierea Mântuitorului constituie nu doar evenimentul central al Creștinismului, ci faptul cel mai anevoie de înțeles de mintea omenească, mai exact spus, cu neputință de cuprins pe deplin de nici o minte a v
În fiecare an din timpul arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod propune, în mod absolut inspirat, spre analiză, meditație și identificare a celor


