Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Popas duhovnicesc la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște
Numeroși credincioși au luat parte duminică, 20 februarie 2022, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.
În cadrul sfintei slujbe, l-a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Gura Ocniței, Protoieria Târgoviște Nord, județul Dâmbovița, pe diaconul Alexandru Olteanu, absolvent al cursurilor de master din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște.
„Întreaga noastră lume are nevoie de transfigurare și de schimbare, de eliberare de sub dominația ideologiilor morții care ne urâțesc istoria și aspirațiile noastre, sub pretextul unei libertăți greșit înțelese și utilizate. Pentru aceasta, întoarcerea la adevăratele valori, creștine și românești, la principiile Evangheliei lui Hristos și la ceea ce a dat sens vieții înaintașilor noștri reprezintă o nevoie existențială concretă și urgentă, pe care cu toții trebuie să o slujim”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură, după cum ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)
