Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
PS Părinte Sofronie a oferit cele dintâi distincții ale Ordinului „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici
Anul 2021 a avut o valoare cu totul deosebită în Episcopia Oradiei, fiind aureolat de împlinirea centenarului hirotoniei întru arhiereu la „biserica Sfintei Mitropolii din București”, a investirii la Palatul Regal și a întronizării la Catedrala cu Lună a Episcopului-ctitor Roman Ciorogariu, cel dintâi Întâistătător al restatornicitei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei.
Aflați în ultimele zile ale anului curent, sub bolta de har și de bucurie sfântă a Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a încununat acest an jubiliar prin conferirea Ordinului „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici unui număr de treizeci și unu de slujitori ai Sfântului Altar aflați sub omoforul Preasfinției Sale, atât din rândul cinului monahal, cât și din rândul clerului de mir, actuali și foști membri ai Permanenței Consiliului Eparhial, coordonatori ai Centrelor protopopești sau slujitori ai Catedralei Episcopale Învierea Domnului din Oradea, pentru deosebita activitate pastoral-misionară, fiind cei dintâi clerici onorați cu această distincție.
Solemna ceremonie de conferire a Ordinului eparhial pentru clerici a avut loc miercuri, 22 decembrie 2021, la Paraclisul Episcopal Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei de la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei și a fost prezidată de chiriarhul locului. Ordinul eparhial închinat „arhiereului cu dreapta frântă”, cea mai proeminentă și remarcabilă personalitate din istoria reînființatei Eparhii a Oradiei, constă într-o cruce pectorală, realizată cu măiestrie la Atelierele Patriarhiei, însoțită de o Gramată. Această distincție eclesială a fost instituită anul trecut, anul centenarului reînființării Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, când a avut loc și târnosirea Catedralei Episcopale de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un frumos sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În debutul acestui eveniment festiv, Preasfințitul Părinte Sofronie a adresat un cuvânt în care le-a mulțumit celor prezenți pentru frumoasa colaborare, pentru hărnicie și devotamentul față de Biserica noastră dreptmăritoare. De asemenea, ierarhul Oradiei a accentuat importanța asumării cu responsabilitate și demnitate a acestei distincții, sporind lucrarea misionară a Bisericii și luând aminte la pilda Părintelui Eparhiei Oradiei, Episcopul-ctitor Roman Ciorogariu, al cărui chip blând și exigent, deopotrivă, ne inspiră și ne veghează aidoma unui patron spiritual.
În cele ce au urmat, părintele Radu Valer Rus, din calitatea de vicar eparhial, a transmis un mesaj de aleasă recunoștință pentru încrederea și cinstea pe care Episcopul Oradiei le poartă față de colaboratorii apropiați ai Preasfinției Sale, precum și față de întregul cler încredințat spre călăuzire și arhipăstorire.
La sfârșit, slujitorii prezenți l-au colindat pe ierarhul Oradiei.