„Sfântul şi Marele Post, şcoală a credinţei şi a pocăinţei”

În prima zi a Sfântului şi Marelui Post, luni, 2 martie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a citit prima parte a Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, săvârșită în Catedrala Patriarhală. La final, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificaţia pocăinţei în timpul Postului Sfintelor Paşti, arătând că această perioadă a fost aşezată ca pregătire pentru primirea luminii Învierii Mântuitorului Hristos.

Răspunsurile şi cântările bisericeşti din cadrul Pavecerniței Mari au fost interpretate de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române şi Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Întâistătătorul Bisericii noastre a amintit faptul că, etimologic, cuvântul „pocăinţă” înseamnă schimbarea stării de a fi, înnoirea vieţii şi a modului de gândire: „Prin Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, la care participă toată Biserica, clerul şi credincioşii mireni, arătăm că întreaga Biserică este în această perioadă, a Sfântului şi Marelui Post, în starea de pocăinţă. De aceea, este important să înţelegem ce este pocăinţa. În limba română, termenul «pocăinţă» vine din limba slavonă, unde are înţelesul de «regret, căinţă». În limba greacă, pocăinţa (metanoia) are înţelesul de schimbare a modului de a gândi şi de a vieţui al omului. Cu alte cuvinte, pocăinţa este o convertire, o schimbare a modului nostru de a gândi, de a vorbi şi de a făptui. Această gândire nouă înseamnă trecerea de la păcat la virtute, de la păcat la sfinţenie, de la o viaţă petrecută în căderi la o viaţă nouă, la viaţa în Hristos. De aceea, pocăinţa este singura stare care ne poate aduce mântuirea”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Postul Mare a fost aşezat de Părinţii Bisericii primare ca o perioadă de pregătire a catehumenilor, timp în care cei care doreau să primească Botezul în Hristos erau învăţaţi modul creştin de vieţuire, precum şi practicile Bisericii. „Nimic necurat nu intră în Împărăţia cerurilor, dar cei care se pocăiesc primesc iertarea păcatelor şi se curăţesc. De aceea, Biserica, în mod deosebit, timp de 40 de zile de post, a organizat o şcoală a pocăinţei. În Biserica primară, Postul Sfintelor Paşti era foarte scurt, de o singură săptămână. După ce au trecut persecuţiile, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a dat libertate creştinilor. Acest lucru a făcut ca o mulţime de păgâni să intre în Biserică. Au devenit foarte repede creştini, botezându-se, uneori fără pregătire duhovnicească suficientă. De aceea, Sfinţii Părinţi au instituit o şcoală de pregătire a păgânilor pentru a primi Taina Botezului. Această şcoală de 40 de zile a devenit un loc unde cei care doreau să devină creştini au fost catehizaţi, adică învăţaţi care este credinţa creştină şi cum trebuie să fie vieţuirea creştină. În apropierea Sfintelor Paşti se făcea o examinare a celor învăţaţi. Cei care treceau examinarea se pregăteau pentru Botez, observându-se modul lor de îndreptare, de pocăinţă. Aşadar, această perioadă a fost o şcoală de post şi rugăciune, dar şi de învăţare, nu doar teoretic, ci şi existenţial”, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul României a arătat faptul că această perioadă a fost menţinută şi după ce adulţii au încetat a se boteza în număr mare, urmare a generalizării practicii botezării pruncilor, ca o şcoală a pocăinţei, pentru înnoirea hainei Botezului: „După o vreme, au început să se boteze şi copiii, numărul adulţilor care se botezau scăzând foarte mult. Ca atare, nu mai era nevoie de o şcoală pentru pregătirea păgânilor adulţi ca să devină creştini. Însă Biserica a menţinut perioada de 40 de zile, gândindu-se că este bine ca această şcoală să rămână o şcoală a pocăinţei. Din acest motiv, Sfânta Taină a Pocăinţei a fost numită şi «Botezul lacrimilor», pentru că acei creştini care s-au botezat, copii fiind, şi au păcătuit după aceea, trebuie să înveţe cum să se curăţească de păcatele săvârşite după Botez. În felul acesta, pentru toţi creştinii, perioada de 40 de zile este o perioadă de înnoire duhovnicească, în care ne plângem păcatele, cerem iertare şi ne pregătim pentru primirea bucuriei Sfintelor Paşti”.

Totodată, Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat faptul că pocăinţa trebuie să se facă cu speranţa iertării de păcate, şi nu cu deznădejde, deoarece în iubirea Sa, Dumnezeu ne iartă dacă ne pocăim sincer. „Pocăinţa, din punctul de vedere al experienţei sfinţilor în Biserică, nu este pocăinţă spre deznădejde, ci este pocăinţă cu speranţa că Dumnezeu ne va ierta. În Sfintele Evanghelii sunt prezentate două persoane: Iuda, care L-a trădat pe Hristos, şi Sfântul Apostol Petru, care s-a lepădat de trei ori de Hristos. Iuda a regretat gestul lui, dar regretul său nu a fost unit cu speranţa iertării şi s-a sinucis. Sfântul Apostol Petru a plâns cu amar, dar pocăinţa sa a fost unită cu nădejdea iertării lui de către Hristos, ceea ce s-a şi întâmplat. Pocăinţa în Ortodoxie este pocăinţă întru speranţă, spre iertarea păcatelor, nu este pocăinţă spre deznădejde. De aceea, este foarte important să ştim că oricât de mari ar fi păcatele oamenilor, iubirea milostivă a lui Dumnezeu este mai tare decât orice greşeală. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că pocăinţa este cea mai mare milostivire, cel mai mare leac, cea mai puternică armă împotriva diavolului şi ea este o topitoare a păcatelor şi o înnoitoare a vieţii omului. Această perioadă de pocăinţă este o perioadă de înnoire, de schimbare a vieţii şi de bucurie duhovnicească pentru că omul care s-a pocăit şi este iertat simte iubirea lui Hristos şi lumina milostivirii Sale, schimbându-i viaţa, aducându-i pace în suflet, bucurie şi nădejdea mântuirii”, a încheiat Preafericirea Sa.

Canonul cel Mare a fost alcătuit de Sfântul Ierarh Andrei, Arhiepiscop al cetăţii Gortyna din insula Creta, și se citește fragmentat în primele patru zile ale Postului Mare, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, şi integral în cadrul Deniei săvârșite în miercurea săptămânii a cincea din Post. Imnul liturgic este o meditaţie biblică şi rugăciune de pocăinţă, care analizează modul în care păcatul a dus la căderea omului din demnitatea sa iniţială, oferind remediile necesare întoarcerii, urmând urcuşul duhovnicesc al Postului Mare.

Partea a doua a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul a fost citită marți, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, la Catedrala Patriarhală, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Poieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Această rânduială va fi săvârșită până joi, de la ora 16:00.