În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Sfințire de troiță și procesiune cu icoane la Arad
La Catedrala Arhiepiscopală din Arad, prima duminică a Sfântului și Marelui Post a fost o sărbătoare a comuniunii și mărturisirii Ortodoxiei. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit o troiță.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie de la Catedrala Arhiepiscopală din Arad au fost date de către corul mixt al lăcașului, dirijat de către diaconul Laviniu Morariu.
La momentul cuvenit, chiriarhul a rostit un cuvânt de învățătură adecvat duminicii, prin care a arătat rolul icoanelor în sfintele biserici, punctând specificul spațiului sacramental de închinare. La finalul cuvântului de învățătură, părintele Mircea Florin Cricovean, slujitor al catedralei, a citit Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei.
După Sfânta Liturghie, ierarhul, împreună cu slujitorii, a coborât pe esplanada din fața catedralei pentru sfințirea unei troițe dedicate Maicii Domnului. Ca un simbol al comuniunii, credincioși ai Parohiei Grădiște 1, însoțiți de părintele paroh Octavian Blaj, au venit în procesiune cu icoane și prapori. Apoi, chiriarhul a săvârșit slujba de sfințire propriu-zisă a troiței care are înglobate două icoane în mozaic și sticlă topită ale Maicii Domnului.



.jpg)
