Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Vizite și slujiri arhierești în Eparhia Banatului de Munte
În ultimele zile ale lunii mai, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a fost alături de credincioşii din două comunităţi din județul Caraș-Severin. Cu această ocazie, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a oficiat slujbe de sfinţire. Un număr mare de persoane a fost prezent de fiecare dată, întâmpinându-l pe chiriarh cu bucurie şi împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.
În Duminica a 5-a după Paşti, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din oraşul Moldova Nouă. Slujba a fost precedată de binecuvântarea exteriorului bisericii parohiale, după ce lăcaşul de închinare a trecut recent prin lucrări de amenajare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. Datorită activităţii spirituale, culturale, administrative, social-filantropice şi pastoral-misionare desfăşurate în parohie, chiriarhul a oferit preoţilor slujitori, ctitorilor şi binefăcătorilor Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a binecuvântat şi noul sediu al Protoieriei Moldova Nouă, amenajat în ultimii ani în apropierea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din oraş. O parte a acestui sediu va deservi activităţile social-filantropice pe care parohia le desfăşoară. Printre acestea se numără şi funcţionarea unui centru de tineret, deja existent, care vine în sprijinul copiilor şi tinerilor, în special al celor proveniţi din medii defavorizate. De asemenea, parohia oferă zilnic o masă caldă câtorva zeci de persoane vârstnice. Luni, în ultima zi a lunii mai, preoţii din Cercul pastoral-misionar Moldova Nouă au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Naidăş, judeţul Caraş-Severin. Alături de slujitori şi de preoţii cercului pastoral-misionar au fost numeroşi credincioşi, prezente fiind şi autorităţi locale. Pe parcursul acestui an, Preasfinţia Sa se întâlneşte şi slujeşte cu preoţii din toate cele zece cercuri pastoral-misionare existente în Eparhia Banatului Montan. Tot în ajunul Zilei Internaţionale a Copilului, ierarhul a săvârşit slujba de sfinţire a Şcolii Gimnaziale „Vasile Versavia” din Naidăş, care în ultima perioadă a trecut prin ample lucrări de renovare şi amenajare. La eveniment au participat şi elevii instituţiei de învăţământ, cadre didactice şi autorităţi locale. Cu această ocazie, Preasfinţia Sa a afirmat: „Ne-am bucurat foarte mult că astăzi am fost în comuniune euharistică cu preoții aparținători acestui cerc pastoral-misionar, iar bucuria a fost sporită întrucât, în ajunul Zilei Copilului, am fost alături și de copiii și tinerii din Naidăș, atât la biserică, cât și la școala pe care am binecuvântat-o. Mergem mai departe într-o alianță duhovnicească de formare și de educație, existentă între Biserică și Şcoală, pentru că dintotdeauna aceste două instituții au fost pilonii societății românești”.