Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Biserica Barnovschi - salvarea Orientului creştin

Biserica Barnovschi - salvarea Orientului creştin

Un articol de: Nicolae Pintilie - 04 Iul, 2013

Dacă mai există astăzi vechile şi istoricele scaune patriarhale ale Ierusalimului, Antiohiei şi Alexandriei, acesta este şi meritul unei biserici nu foarte cunoscute, din Iaşi. Timp de două secole, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ - Barnovschi a fost speranţa întregului Orient creştin, căci veniturile micii biserici au asigurat prezenţa poporului ortodox în mijlocul ţărilor musulmane.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ este o ctitorie a domnitorului martir Miron Barnovschi-Movilă al Moldovei. Prima mărturie despre existenţa ei o avem de la cronicarul Miron Costin, care a lăudat osârdia şi strădania binecredinciosului voievod de a ridica noi lăcaşuri bisericeşti.

Pisania bisericii ieşene nu s-a păstrat, dar un document din 9 mai 1627 indică, în mod clar, că Miron Barnovschi a început în acel an să construiască lăcaşul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Conform unui act de danie din 9 decembrie 1627, acesta a dăruit satele Toporăuţi, din Ţinutul Cernăuţi, şi Şipote, din judeţul Iaşi, mănăstirii ce o zidea.

Închinată Patriarhiei Ierusalimului

În iulie 1629, domnitorul a trebuit să fugă din ţară, în Polonia. Lucrările de construcţie ale lăcaşului au fost încetinite sau chiar oprite. La 27 aprilie 1633, sub pretextul că i se va reda domnia Moldovei, a fost chemat la Istanbul. A fost arestat acolo, în iunie 1633, şi trimis la închisoare. În testamentul său, din 22 iunie 1633, scris la Constantinopol, Barnovschi menţiona că Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Iaşi nu era finalizată. El a dat dispoziţii executorilor săi testamentari, postelnicului Iancu Costin - tatăl cronicarului Miron Costin - şi marelui logofăt Matei Gavrilaş, să-i vândă proprietăţile din Polonia şi cu banii obţinuţi să încheie construcţia bisericilor „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Iaşi, dar şi a bisericilor din Toporăuţi şi Liov. În acelaşi testament, ctitorul a închinat complexul „Adormirea Maicii Domnului“ sfintei şi marii biserici din cetatea Ierusalimului.

Mormântul domnitorului martir

De asemenea, a cerut să fie înmormântat la Mănăstirea Dragomirna, ctitorie finalizată în timpul domniei sale. La 2 iulie 1633 a fost decapitat pentru că nu a vrut să renunţe la credinţa sa, iar această ultimă dorinţă i-a fost trecută cu vederea. Miron Costin menţionează că Vasile Lupu i-a adus trupul neînsufleţit în ţară, fără a preciza unde l-a îngropat. Arhidiaconul Paul de Alep susţine, însă, că ar fi fost înmormântat în prima încăpere a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“. Călătorul antiohian scria în jurnalul său că a văzut în naosul bisericii portretul ctitorului călare pe cal alb, apariţie inedită în iconografia bisericilor din Moldova.

Săpăturile arheologice din anul 1998 au scos la iveală o criptă boltită din cărămidă, amplasată în mijlocul naosului, sub pardoseală, conţinând oseminte, mai puţin craniul. Şi acestea se consideră că aparţin domnitorului Miron Barnovschi.

Turnul-clopotniţă, mărturie peste timp

Iniţial, Mănăstirea Barnovschi a fost înconjurată de zid. În partea de sud a incintei mănăstireşti, la o distanţă de 50 de metri de biserică, se află un turn-clopotniţă, datând din secolul al XVII-lea. Turnul este construit din blocuri masive de piatră fasonată şi are o bază pătrată, pe o suprafaţă de aproape 100 de metri pătraţi. La parter este o intrare boltită, pe unde se ajungea în incinta mănăstirii. Deasupra parterului se află două etaje boltite, o scară şi o tainiţă, tăiate în grosimea zidurilor.

În zid a fost săpată o scară în spirală, ce duce spre camera clopotelor.

Aici se află trei clopote, dintre care două au fost donate chiar de către Miron Barnovschi. Un clopot are 400 de kilograme, altul 300 şi cel mai mic 70. Clopotul mare a fost turnat în 1628 la Liov, după cum atestă inscripţia în limba slavonă, iar pe marginea de jos este o altă inscripţie, în limba latină, în care se menţionează că a fost confecţionat de Georgius Frank Leopoli. Turnul este singurul care nu a suferit lucrări de reparaţii, forma din secolul al XVII-lea rămânându-i, astfel, nealterată.

Aceeaşi biserică şi totuşi alta

De-a lungul timpului, biserica a fost restaurată de mai multe ori - în 1786, 1836 şi 1880, 1994. Ca urmare a refacerilor din cele aproape patru secole trecute de la construirea ei, este greu de spus cât din biserica actuală se aseamănă cu cea construită în vremea lui Miron Barnovschi-Movilă. După descrierea lui Paul de Alep, edificiul avea iniţial patru încăperi: pridvorul închis, pronaosul, naosul şi altarul. În secolul al XVIII-lea, în faţa pridvorului închis a fost adăugat un pridvor deschis, construit în stil baroc. Iniţial, pronaosul era separat de naos prin arcade şi coloane, care au fost demolate, pentru a mări spaţiul din biserică. Biserica a fost pictată, după cum semnala acelaşi Paul de Alep, la anul 1653. Episcopul Melchisedec Ştefănescu a cercetat lăcaşul înainte de 1885, menţionând existenţa în pridvor a unor portrete aparţinând lui Miron Barnovschi - cu biserica în mâini - şi mamei sale, Elisabeta.

Icoană făcătoare de minuni

Catapeteasma a fost confecţionată din lemn de tei şi are şapte metri lăţime. Ea datează din 1788 şi cuprinde 40 de icoane, majoritatea acestora fiind pictate în secolul al XVIII-lea. În prezent, dintre icoanele vechi s-au păstrat cea a Mântuitorului Iisus Hristos, din anul 1679, a Sfântului Nicolae şi a hramului, pictată în 1734 şi ferecată în argint în anul 1806. Mai există, de asemenea, o icoană a Sfintei Ana cu Maica Domnului în braţe - icoană făcătoare de minuni, una dintre puţinele de acest fel, ce datează din anul 1625. Prea puţin cunoscută nouă, ea este fixată într-un iconostas special amenajat, realizată pe lemn şi îmbrăcată în argint.

Funcţionând anterior ca mănăstire, în incintă au fost construite chilii, case egumeneşti, beciuri şi alte anexe utile pentru călugări şi pentru oaspeţii care vizitau Iaşul. La începutul secolului al XX-lea, toate construcţiile anexe ale bisericii, cu excepţia turnului-clopotniţă, erau deja în ruină. Casa egumenească nu mai exista, rămânând acolo doar o pivniţă adâncă. De aceea, clădirile anexe au fost demolate, prin „Planul de sistematizare a Centrului Civic al Iaşului“, din anul 1983.

Reşedinţă pentru 19 patriarhi

Acele clădiri, ce astăzi nu mai există, au fost parte din reşedinţa oficială a patriarhilor din Orientul ortodox. Unii dintre ei au stat perioade lungi de timp în Iaşi, mergând doar în trecere prin ţinuturile de care aparţineau. O dovadă în acest sens este aceea că, în pomelnicul bisericii scris pe lemn şi recopiat la 14 februarie 1835, alături de domnitorii Moldovei care au sprijinit biserica - Miron Barnovschi, Alexandru Coconul, Moise Movilă şi Vasile Lupu -, dar şi de alţi boieri, sunt trecute numele a 19 patriarhi din patriarhiile orientale, aflate sub stăpânire otomană. Unii dintre aceşti 19 episcopi erau oameni de o importanţă covârşitoare în istoria Bisericii. Un exemplu grăitor este cel al patriarhului Ierusalimului, Dositei Notaras, autorul unei mărturisiri de credinţă folosită şi citată până astăzi. Titlul acestuia era mai mult onorific, iar Ierusalimul nu l-a văzut prea mult, căci mare parte de activitate şi-a desfăşurat-o la Iaşi, locuind la Barnovschi.

Cu atâta încărcătură istorică, religioasă şi culturală, Biserica Barnovschi rămâne însă un mister - pentru mulţi dintre noi. Pentru că, dacă ne-am propune, în fiecare zi am mai putea descoperi câte ceva. Poate... faptul că la Barnovschi a fost înfiinţat sediul primei şcoli greceşti. Sau poate, faptul că, în ciuda consolidării şi restaurării dintre anii 1994-2004, biserica mai are încă nevoie de o investiţie serioasă, la interior,  pentru ca una dintre cele mai preţioase bijuterii ale Iaşului să-şi recapete strălucirea şi prestanţa.