Aniversarea veteranilor de război

În cadrul sărbătorilor de suflet ale poporului român, la loc de înaltă cinstire se situează şi ziua de 29 aprilie, când sunt omagiaţi bravii veterani supravieţuitori ai celei mai mari şi cumplite conflagraţii mondiale a tuturor timpurilor, Al Doilea Război Mondial. Astăzi, 25 aprilie, începând cu ora 10:00, în Sala Alba-Iulia a Cercului Militar Naţional, se desfăşoară adunarea festivă consacrată acestei aniversări, la care participă personalităţi ale vieţii politice, militare, sociale şi religioase, reprezentanţi ai tuturor filialelor Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război din Bucureşti şi din întreaga ţară, ai asociaţiilor cu care colaborăm, invitaţi de onoare.

Hotărârea de instituire a zilei de 29 aprilie a fost luată în urma demersurilor şi insistenţelor repetate ale conducerii Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război (ANVR), a preşedintelui ei, vrednicul de pomenire general în retragere Marin Badea Dragnea, care a condus-o timp de 30 de ani cu înaltă dăruire, competenţă, abnegaţie şi devotament.

Asalturile, ca să folosim un termen pur militar, au început din primii ani de după 2000, în direcţia organelor de conducere ale statului, cu motivaţii elocvente. Mai toate instituţiile, categoriile, profesiile sociale, ştiinţifice, culturale, sportive şi atâţia alţii aveau ziua lor internaţională. Numai ei, care au dat tot ce au avut mai bun pentru ţară: tinereţea, sângele, viaţa, nu erau onoraţi cu o aniversare aparte. Era, fireşte, profund justificat un drept al lor, binemeritat. Cu atât mai mult cu cât veteranii de război din alte ţări, mai cu seamă cei alături de care au luptat, aveau statuată o zi a lor.

Au fost invocate de cei de la putere diverse motive cu subînţelesuri, cum a fost, de pildă, cel referitor la Ziua Armatei, când sunt sărbătoriţi şi bătrânii oşteni, veteranii, motivau mai-marii ţării. Conducerea ANVR însă, cum sublinia generalul Dragnea într-un interviu, a continuat ofensiva. De această dată pe alt front. Al recunoaşterii unui drept. Urmarea: o nouă victorie. A fost instituită Ziua Veteranilor de Război printr-o Hotărâre de Guvern luată la 10 octombrie 2007 şi apoi prin Legea 303 din 13 noiembrie. Şi tot ca urmare a propunerii ANVR a fost desemnată ziua de 29 aprilie a fiecărui an, întrucât la aceeaşi dată, în 1902, regele Carol I a instituit calitatea de veteran de război pentru toţi cei care luptaseră în războiul din 1877-1878 pentru cucerirea Independenţei de Stat a României şi supravieţuiseră anilor care au trecut de la acel eveniment istoric. Printr-un decret special li s-au acordat şi unele drepturi: „pentru ca fiecărui ostaş să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea, pentru tot restul vieţii, i se pun la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, după cum se stipula la articolul 2 din acel act normativ.

Şi atunci, ca şi în cele relatate anterior, drepturile menţionate nu au venit de la sine, direct de la rege, nici de la alte instituţii ale statului, ci datorită demersurilor unor bărbaţi curajoşi, foşti luptători pe redutele de la Griviţa, Plevna, Rahova, Vidin, Smârdan, cu prilejul primirii de către monarh a unei delegaţii de foşti combatanţi, la solicitarea acestora.

Desemnarea Zilei Veteranilor de Război a fost o decizie înţeleaptă, ca şi cele care au urmat, de emitere a unor legi, hotărâri şi ordonanţe de Guvern, memorandumuri, ordine de zi ale unor miniştri, care au îmbunătăţit oarecum drepturile şi facilităţile modeste acordate anterior şi au produs o firească bucurie în sufletul acestor oameni, după o îndelungată aşteptare. Li se cuvenea din plin această cinstire. O altă premieră naţională a fost declararea anului 2015 ca An al Veteranilor de Război, când au avut loc bogate activităţi omagiale.

S-au înfăptuit astfel, într-o oarecare măsură, acte de dreptate pentru o categorie aparte, specială, de oameni ajunşi la vârsta senectuţii, care timp de aproape patru ani au fost permanent, zi şi noapte, în faţa gloanţelor inamicului, pentru libertatea, independenţa şi suveranitatea ţării şi care, alături de foştii lor camarazi căzuţi în aprigele lupte şi bătălii, au contribuit din plin la scurtarea cu şase luni a celui de-Al Doilea Război Mondial, fapt recunoscut şi evidenţiat de înalte personalităţi militare, ştiinţifice şi politice ale timpului.

Tragic şi glorios a fost lungul drum de luptă al militarilor români din toate armele, cum bine a fost relevat în cele peste 6.000 de pagini ale celor 11 volume, dintre care unul în limba engleză, ale monumentalei opere „Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei”, încă o realizare excepţională a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, precum şi alte lucrări memorialistice apărute sub egida asociaţiei sau a filialelor din judeţe şi sectoarele Capitalei. Acestea vor rămâne mărturii vii ale unor vremuri de răscruce, când veteranii au înscris pagini de glorie şi eroism în istoria ţării şi a armatei sale.

În vremuri grele pentru ţară, când străvechi teritorii ne-au fost răpite, ei s-au înrolat cu fermitate, gata pentru orice sacrificiu, inclusiv cel suprem, pentru dezrobirea provinciilor smulse de la trupul patriei. Nu au şovăit nici în cele mai periculoase şi cumplite momente. Prin ploi şi ninsori, pe arşiţă sau geruri năprasnice, de multe ori flămânzi şi nedormiţi, au străbătut mii de kilometri. Mulţi nu s-au mai întors niciodată, sângele lor înnobilând ţinuturile româneşti aflate sub ocupaţie străină, teritoriile unor state pentru a căror eliberare s-au jertfit. În Campania din Est, sacrificiile s-au ridicat la peste 650.000 de ostaşi de toate gradele, iar în luptele duse alături de Puterile Aliate pentru înfrângerea Germaniei fasciste la 185.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi. Nimic însă n-a zdruncinat hotărârea militarilor români de a-şi face datoria până la capăt.

Aşa cum subliniam într-un alt material publicat în prestigiosul Ziar LUMINA, ei, în frunte cu destoinicii comandanţi, plecau la luptă cu icoana patriei în inimă, rostind cu evlavie rugăciuni de smerenie şi binecuvântare. Îi aveau întotdeauna pe preoţii militari alături, care îi îmbărbătau în momente grele, unii dintre ei au căzut în bătălii, lângă cei pe care îi împărtăşeau înainte de atacurile asupra dispozitivelor inamicului sau tranşeele apărării, pentru a le inocula hotărâre, dârzenie, în faţa atacatorilor. Întotdeauna plecau la luptă la ordinul încununat de deviza: „Cu Dumnezeu înainte!”

Confesorii aveau în inimi şi gând exemplul semenilor lor din Primul Război Mondial, care în cazuri extreme preluau comanda formaţiunii combatante. Cum a fost de pildă cazul semnalat de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, al preotului Iustin Şerbănescu, călugăr la Mănăstirea Cernica, confesor la Regimentul 21 Infanterie „Feldioara” în luptele din Transilvania. În ziua de 21 octombrie 1916, văzând că regimentul a pierdut în luptă majoritatea ofiţerilor, iar comandantul a fost rănit, a luat comanda unităţii, ţinând piept inamicului timp de o zi şi o noapte şi împiedicându-l să ocupe oraşul Azuga.

Veteranii, invalizii de război, văduvele de război şi soţiile supravieţuitoare, urmaşii celor mutaţi întru eternitate în ceruri, participanţii la marea sărbătoare de la 29 aprilie, aprinzând din nou candela recunoştinţei faţă de faptele săvârşite de înaintaşi, îşi vor reaminti aprecierea fostului Patriarh Teoctist, care i-a numit, pe drept cuvânt, pe veterani „eroii în viaţă ai poporului român”.

La aniversarea acestei memorabile zile, sunt bine primite, cum am relatat şi în alţi ani, cuvintele Preafericirii Sale, Părintele Patriarh Daniel, de binecuvântare şi evidenţiere deosebită întru omagierea activităţii ANVR, a celor ce şi-au făcut cu prisosinţă datoria sub jurământ: „Prin jertfa militarilor rămaşi din toate locurile şi din toate timpurile s-a clădit această ţară. Cine-şi zideşte neamul prin această jertfă, niciodată nu va pieri”.

De mari vibraţii sunt şi rugăciunile la Sfintele Liturghii întru pomenirea eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării şi a credinţei noastre strămoşeşti, pentru care suntem profund recunoscători.

Biroul permanent al ANVR