Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Ziua trecerii la Domnul a primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Ziua trecerii la Domnul a primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Un articol de: Prof. Dr. Dorin Stănescu - 06 Mar, 2019

În urmă cu opt decenii, în ziua de 6 martie 1939, la Cannes, se stingea din viață Miron Cristea, cel care a avut șansa istorică de a fi succesiv ultimul Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Române (31 decem­brie 1919 - 3 februarie 1925) și primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 4 februarie 1925 - 6 martie 1939. Pentru istoria Bisericii Ortodoxe, de numele lui Miron Cristea sunt legate câteva însemnate momente și înfăptuiri în evoluția sa de după Marea Unire.

Elie sau Ilie Cristea, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut la 18 iulie 1868 în Toplița, județul Harghita, într-o familie de țărani români. A plecat de mic spre lumea cărților, a urmat gimnaziul săsesc din Bistrița și pe cel din Năsăud, iar mai apoi și-a descoperit vocația spre cele dumnezeiești și a ales să fie student al Academiei Teologice din Sibiu.

Între 1891 şi 1895, cu ajutorul unei burse oferite cu generozitate de Mitropolia din Sibiu, a plecat la Budapesta, unde și-a desăvârșit studiile la Facultatea de Litere și Filosofie. A obținut și titlul de doctor în filologie cu teza sa de doctorat consacrată biografiei celui mai mare poet al românilor - Mihai Emi­nescu.

Întors în țară, Elie Cristea intră în mediile românești animate de mișcarea memorandistă și se implică în lupta națională pentru drepturile românilor din Transilvania. Este și momentul în care se remarcă și ca un bun publicist. Pentru că prima sa slujbă a fost în cadrul Mitropoliei Sibiului, la 1902, Elie Cristea devine monah, primind numele de Miron. În anul următor a fost hirotonit ieromonah.

Contribuție istorică la Unire

Lupta sa pentru ridicarea culturală a românilor, numeroasele inițiative în acest sens l-au impus atenției mai-marilor Mitropoliei Române Ortodoxe din Ardeal, care l-au numit în data de 3 decembrie 1909 în funcția onorantă de Episcop al Caransebeșului. În această calitate, de episcop, în neuitatul an 1918, Miron Cristea a jucat un rol important, în preajma momentului Unirii Transilvaniei cu Patria-mamă. Alături de Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, Miron Cristea este cel mai înalt ierarh ortodox care contribuie activ la istoricul proces de la Alba Iulia din ziua de 1 Decembrie 1918. El face parte și din delegația care merge la București pentru a-i în­fă­țișa regelui Ferdinand Rezo­luția de la Alba Iulia. În anul 1919, Miron Cristea devine membru onorific al Academiei Române și este ales Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Române, pentru ca în 1925 să devină patriarh. De altfel, el a fost primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și una dintre personalitățile lumii ortodoxe din prima jumătate a secolului XX.

În perioada 1927-1930 este membru al Regenței, întrucât regele Mihai era minor, iar între 10 februarie 1938 și până la moartea sa, survenită în Franța, în 6 martie 1939, îndeplinește și funcția de prim-ministru.

Moartea patriarhului încheia o epocă din istoria Bisericii Române, căci de numele său se leagă unificarea Bisericii Ortodoxe Române din provinciile unite cu țara în 1918, adoptarea calendarului gre­gorian în 1924, ridicarea la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe din România, în 1925, creș­terea prestigiului Bisericii.

Prin ochii unui preot de sat

Încetarea din viață a unui patriarh este un eveniment în sine, dar și o ocazie în care se sumarizează contribuțiile sale la viața Bisericii. Sunt analizate omul și acțiunile sale și criticat sau lăudat în funcție de măsura valorii și faptelor sale și a moștenirii spirituale pe care o lasă. Un astfel de exemplu despre cum, în urmă cu 80 de ani, moartea Patriarhului Miron Cristea a fost reflectată și „judecată” se află în cuprinsul unor însemnări găsite într-o veche condică parohială sătească despre care vom vorbi în rândurile următoare.

Preotul Ilie Dumitrescu, paroh într-un mic sat prahovean, Vărbila, între anii 1934 şi 1941, a fost unul dintre miile de apostoli care și-au dedicat viața luminării oamenilor satului românesc. În plus, el a lăsat moștenire un veritabil jurnal al epocii și o agendă cu cele mai importante evenimente ale activității sale misionare. De numele lui se leagă restaurarea bisericii, monument istoric din secolul al XVI-lea, înființarea unei biblioteci parohiale, răspândirea învățăturii creștine și crearea unei adevărate culturi și educații religioase a sătenilor. Urmele acestea se mai văd și astăzi în comunitate, unde s-a păstrat obiceiul ca, duminica, unii dintre săteni să se întâlnească și să citească rugăciuni ori să cânte imnuri religioase.

Condica micii biserici de la Vărbila ne-a oferit și ocazia de a găsi printre însemnările din cuprinsul său considerațiile preotului Ilie Dumitrescu despre Patriarhul Miron Cristea și despre moartea sa: „Astăzi 12 martie 1939. Am mers la Bucureşti şi am luat parte la funeraliile Înalt Prea Fericitului Patriarh Miron, care s-a stins din viaţă în ziua de 6 martie a.c. la Cannes (Franţa), unde mersese să-şi caute sănătatea. A fost adus în ţară şi aşezat în capela Gării de Nord la Bucureşti, sâmbătă seara, iar Duminică a fost transportat la Patriarhie. Fiind şi preşedintele Consiliului de miniştri i s-au făcut funeralii naţionale. Au luat parte aproape 4.000 (patru mii) de preoţi din întreaga ţară, guvernul şi Mitropoliţii şi Episcopii în funcţiune.

Înmormântarea se va face Marţi 14 martie în biserica catedrală a Patriarhiei – Înalt Prea Fericitul Patriarh Miron moare în vârstă de 70 de ani. Era născut în anul 1868 (18 iulie), în comuna Topliţa Română din Ardeal. Numele de botez îi era Ilie, iar călugăr a fost tuns în 1902, în monahism a luat numele de Miron. În 1909 a fost ales episcop de Caransebeş, iar în 1919, după unirea cea mare, a fost ales Mitropolit primat al ţării, iar în 1925 s-a ridicat la rangul de Patriarh. Este primul Patriarh al României. Sub păstorirea sa biserica a progresat. I-a făcut unificarea bisericească şi s-a îmbunătăţit soarta bisericii şi a clerului în ţară.

În februarie 1938 a fost însărcinat de M.S. Regele preşedinte al Consiliului de miniştri, calitate ce a deţinut-o până la moarte. Sub guvernul său s-a votat noua constituţie. A fost un bun păstor şi un mare ierarh - Patriarh. Regretăm din suflet pierderea şi o deplângem sincer. Am scris aicea spre ştiinţă. Paroh Preotul Ilie Dumitrescu.”

Așadar, însemnările preotului Ilie Dumitrescu, în cele câteva rânduri păstrate în condica aflată și astăzi la Vărbila, ne dezvăluie una dintre perspectivele contemporane ale anului 1939, prin mărturia unui preot de țară, despre evenimentul generat de moartea primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, precum și despre per­cepția pozitivă a acestuia asupra celor 21 de ani ai păstoririi Bisericii de către Patriarhul Miron Cristea.