Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
40 de artişti realizează o expoziţie la Roma
40 de tineri artişti, bursieri ai unor centre culturale străine din Roma, realizează expoziţia internaţională „re:making worlds/ri:fare mondi“, în cadrul manifestării anuale „Spazi Aperti“, la Accademia di Romania, între 27 mai şi 12 iunie. Inaugurarea ediţiei din 2009 „Spazi Aperti“, manifestare anuală a Accademiei di Romania, dedicată artei contemporane, va avea loc pe 27 mai, conform Mediafax. Vor fi realizate instalaţii „site-specific“ ce se vor naşte din interacţiunea artiştilor cu spaţiul concret pe care academia îl deschide acestora. Tema expoziţiei invită artiştii să se angajeze într-un discurs critic despre lumi imaginare şi hiper-realitate. Bursierii de la Accademia di Romania care participă la expoziţie sunt Marius Purice, Monica Timofei şi Paul Timofei, iar invitat special al ediţiei este Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.



.jpg)