Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
500 de euro în contul fiecărui nou-născut, doar pentru educaţie
Statul va aloca fiecărui nou-născut echivalentul a 500 de euro în scop educaţional, într-un cont de depozit deschis la trezoreria statului pe numele copilului, banii putând fi scoşi numai de către titular la vârsta de 14 ani şi numai pentru achiziţia de tehnică de calcul sau finanţarea studiilor, potrivit proiectului Legii educaţiei naţionale.
Suma se depune într-un cont de depozit, numit cont pentru educaţie permanentă, deschis la trezoreria statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere. Părinţii copilului, contribuabili, pot direcţiona în cont un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condiţiile legii, şi pot depune sume în acest cont.



.jpg)