Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Aniversare, la USR
Ieri a avut loc sesiunea solemnă de comunicări prilejuită de aniversarea centenarului Uniunii Scriitorilor din România. Preşedintele Traian Băsescu a spus, cu această ocazie, că România poate fi mai bine cunoscută prin scriitorii săi şi este de părere că, dacă în afara ţării, artiştii plastici sau muzicienii sunt mai cunoscuţi, în ţară, scriitorul rămâne figura centrală.
„Mulţumesc scriitorilor pentru ceea ce sunt şi ceea ce fac în spaţiul culturii române şi vreau să aduc un omagiu marilor personalităţi ale lumii literare, simboluri ale creativităţii româneşti“, a spus, în deschiderea sesiunii, preşedintele Băsescu. El a remarcat locul central pe care-l ocupă literatura şi scriitorii în ceea ce priveşte modul în care s-a constituit cultura română modernă. „âCred că această centralitate este motivată de legătura indisolubilă a scriitorilor cu limba literaturii în care scriu şi de implicarea lor în fiecare etapă a constituirii conştiinţei noastre naţionale. Scriitorii au fondat Academia Română, au contribuit decisiv la formarea presei româneşti, ei i-au însoţit pe marii oamenii politici în marile momente ale istoriei noastre. O sută de ani de existenţă a breslei scriitorilor înseamnă foarte mult pentru noi toţi“, a subliniat Băsescu. La sesiunea de la USR au mai fost prezenţi ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, alături de vicepreşedintele USR, ministrul Economiei, Industriei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor va fi suplimentat cu 150.000 de lei pentru Uniunea Scriitorilor din România, potrivit unei decizii a Guvernului.